Moscova: O tânără a sărit de la etajul 4 pentru a scăpa de violatorul ei. În apartament au mai fost găsite două femei legate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
abuzata violata hunedoara foto arhiva

O tânără de 20 de ani a sărit de la 15 metri înălţime, de la al patrulea etaj al unui bloc din Moscova, pentru a scăpa de un violator care o agresa şi care ar fi avut şi alte două femei legate în apartamentul lui. Fata se află în stare gravă la spital.

Momentul în care tânăra sare de la etaj a fost surprins de camerele de supraveghere. Filmările au fost postate pe reţelele sociale. Se presupune că pe imagini este văzut şi suspectul în timp ce alerga spre tânăra grav rănită pentru a o înjunghia, relatează presa rusă.

Martorii oculari au văzut cum tănăra căzută de la etaj, în zăpadă, a fost înjunghiată şi au sunat la poliţie. Atacatorul, reţinut ulterior, a fost identificat ca fiind Tolibchon Aminov, în vârstă de 28 de ani, potrivit Digi24.

El este cercetat pentru viol, tentativă de omor şi pentru răpirea altor două femei, de 22 şi 37 de ani, care au fost legate cu bandă adezivă în apartamentul din care sărise prima victima. Suspectul, cetăţean din Tadjikistan, efectua lucrări de renovare în respectivul apartament.

Suspectul a fost cooperant în timpul reconstituirii recunoscând: „Am înjunghiat-o de două ori cu un cuţit. Apoi am fugit".

 „Aminov a folosit violenţa împotriva victimei, a bătut-o, după care a violat-o. Victima, dorind să scape de acuzat, a sărit de la etajul 4. Bărbatul, cu intenţia de a o ucide, a căutat un obiect ascuţit, a coborât scările şi i-a provocat mai multe răni, după care a fugit”, a declarat un anchetator.  

Tânăra de 20 de ani se află în stare gravă la spital, având bazinul fracturat şi răni înjunghiate.

Suspectul a fost reţinut timp de două luni în aşteptarea unor investigaţii suplimentare.

VIDEO

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite