Moscova în aprilie 2014

Paşii m-au purtat de mai multe ori pe holurile mai multor universităţi din afara ţării, necesităţile profesionale – dar şi dorinţa de a demonstra că şi în România există valori, nu doar laşi, incompetenţi şi alte subspecii umane – obligând astfel la participarea la mai multe manifestări ştiinţifice.

Din Anglia şi Scoţia până în Rusia – ca să amintesc doar câteva locuri – mintea mea a încercat să înţeleagă eforturile ştiinţifice ale profesorilor şi cercetătorilor, învăţând şi încercând să ajut cu posibile soluţii, la nivel mai mult sau mai puţin empiric, acolo unde se putea.

Dintre ţările unde am mers de mai multe ori, Rusia ocupă un loc aparte, mergând acolo de mai mult de 15 ori din 2007 până acum, de fiecare dată la invitaţia universităţilor sau institutelor de cercetare ruse. Moscova de asemenea a fost locul unde am susţinut mai multe articole – care, de cele mai multe ori, au fost primite cu un interes maxim.

Totuşi, conferinţele presupun deplasarea până în oraşul respectiv, mers de la hotel spre clădirea unde se desfăşoară manifestările, iar după ce ziua de dezbateri se finalizează, posibilitatea de a cunoaşte oraşul.

De aceea, pot afirma fară greşeală că am ajuns la un grad destul de bun de cunoaştere al oraşului, fără să mă mai rătăcesc – cum a fost cazul în prima zi din 2007 – între Starîi Arbat şi Alexandrovki Sad.

Dar învăţând oraşul, am observat mai bine oamenii care trăiesc acolo. Nu mă refer doar la aspectul fizic al tinerelor, cel care este mai mult decât legendar – ci şi la alte obiceiuri de viaţă, precum şi la impresia pe care o lasă în general metropola rusă. Imensitatea tăcută a ţării şi a capitalei face dificilă o percepere corectă a realităţilor ruse, stereotipiile fiind atât nefolositoare, cât şi utile până la un punct.

Şapte ani mai târziu 

Dacă cea mai veselă Moscovă era cea din 2007, când vedeai mai mulţi oameni zâmbind decât în multe alte oraşe europene, situaţia anului 2014 este diferită. Zâmbetul nu mai animă atât de mult chipurile oamenilor, grijile traiului zilnic făcând ca multe din feţele surâzătoare să nu mai aibă aceeaşi figură astăzi.

Mai concret, cursul valutar a lovit masiv în aceste luni – chiar dacă, momentan, mai ales la nivel de chipuri. Din păcate, preţurile în Moscova nu sunt foarte mici – chiria la un apartament de o cameră ajungând în zone rezonabile la 600 de dolari sau chiar mai mult, iar un bun prieten mi-a spus că plăteşte alături de soţie pentru un aparatament mare de două camere aflat la 18 km de Moscova 1.000 de dolari pe lună.

În contextul în care luptele dure de culise dintre SUA şi Rusia se dau mai ales pe sfera economică, devine imperios necesar ca în contextul valutar de acum să se obţină repede un răspuns din partea companiilor ruse, în sensul măririi salariilor. Dacă aceasta nu va avea loc la un nivel care să acopere creşterea dolarului de acum, lucrurile nu vor merge bine.

Prietenii mi-au spus – şi am putut observa şi eu – că preţurile anumitor produse alimentare au început să crească.

Bunurile pe care economia rusă nu le produce trebuie importate, iar banii trebuie plătiţi. Rubla nu are o putere de circulaţie atât de mare, astfel încât să fie acceptată ca mijloc de plată peste tot în lume, aspect înţeles foarte bine de cetăţeanul obişnuit. De aceea, el se uită la anumite preţuri şi are reacţia proprietarului român de automobile după cele mai recente măriri de taxe: cumpără atât cât poate, faţă de cât şi-ar fi dorit.

Exporturile ruse sunt mai ales de materie primă, iar companiile sunt ale unor proprietari reduşi ca număr, în raport de marele număr al angajaţilor din economia naţională.

Cetăţeanul rus obişnuit primeşte salariu de la un patron sau din partea statului, care are mereu propria sa politică de salarizare, nu întotdeauna cea mai favorabilă anagajaţilor. Trebuie să îi înţelegem pe patroni: de ce să dea salarii mai mari, când pot foarte bine să câştige mai mult din vânzarea pe piaţa externă a unor bunuri, iar suma în dolari încasată să fie folosită în cumpărarea de bunuri pe piaţa internă, cât mai repede posibil, câtă vreme preţurile din propria ţară nu se aliniază şi ele la costurile valutare.

Este adevărat, oamenii nu vorbesc foarte mult despre politică azi, dar nu din motive de teamă: smartphone-ul a cucerit nemilos Moscova. Unul din doi moscoviţi poartă tot felul de gadgeturi, la care se ascultă muzică, se joacă diferite tipuri de competiţii, se văd filme şi se citeşte. Vkontakte şi Facebook, sms-uri şi mai presus de orice, Youtube.

Toate aceste gadgeturi nu sunt de fapt decât expresia unei idei: într-un oraş de 15 milioane de locuitori sunt mai mulţi bani, chiar dacă în provincii situaţia este – ca în orice ţară de altfel, diferită. Banii cei mai mulţi se află în capitală, iar aici populaţia creşte anual cu zeci de mii de tineri care termină studiile şi care nu mai găsesc motive pentru a se întoarce în propriile oraşe mai mici şi cu perspective mai reduse.

Toate acestea sporesc presiunea pe piaţa imobilară, iar creşterea cursului principalelor monede aduce o îngrijorare în ochii fiecărui tânăr ce îşi doreşte o casă, o maşină şi alte lucruri în proprietate.

De fapt, dezvoltarea – cu paşi mici – a sentimentului de proprietate în Moscova anului 2014 este imaginea cea mai importantă a capitalei ruse. De la micul telefon la automobil, de la laptop la apartamentul de bloc, totul înseamnă sentimentul apartentenţei şi implicit al proprietăţii.

Iar proprietatea costă mereu bani, bani, bani. Dacă cursul valutar va ajunge ca pentru un dolar să se plătească peste 40 de ruble la finalul acestui an, inclusiv Moscova va tremura. Aceasta ar pune o presiune socială teribilă pe orice guvern, indiferent cine şi-ar asuma portofoliul finanţelor. Iar toţi cei ce plătesc chiria raportat la dolar ar începe să pună mai multe întrebări în mod deschis, la care răspunsurile s-ar putea să fie mai greu de dat.