Morţii aşteptaţi de Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de fluxul de ştiri vizând evoluţia trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei, de bucuria celor care nu îşi ascund euforia pentru noua demonstraţie de forţă a lui Vladimir Putin, de amărăciunea celor care văd impotenţa liderilor de mucava ai Uniunii Europene există o întrebare, deloc retorică. Când vor apărea primii morţi, cei care vor face ireversibilă derularea ulterioară a evenimentelor? O chestiune de ore?

Până atunci este bine să ne uităm un pic, în propria ţară. 

Cu excepţia preşedintelui în funcţie, alţi demnitari importanţi, precum premierul sau ministrul de externe, nu au condamnat agresiunea clară a Rusiei, contra Ucrainei. 

Cu excepţia şefului statului român, niciun alt responsabil, de rang înalt, din ministerele de forţă, nu a dat asigurări publice asupra faptului că frontiera de uscat şi cea maritimă a ţării sunt 24 de ore, din 24 posibile, sub atentă supraveghere, fiind luate toate măsurile ce se impun pentru situaţii imprevizibile.

Noroc cu calitatea de stat membru al NATO, cu percepţia excepţională a Forţei Expediţionare Româneşti, la Pentagon, cu fluxul de militari americani retraşi din Afganistan, via baza militară aeriană de la Mihail Kogălniceanu, în drum spre cea de la Frankfurt, din Germania. 

Este o comedie să vezi, nu numai pe micile ecrane, cum oameni care habar nu au de ceea ce înseamnă o campanie, în anul 2014, o demonstraţie militară de forţă, în partea sa deloc publică, clasificată, vin cu fumigene, în faţa celor neinformaţi, pomenind de precedente istorice lipsite de relevanţă, în cazul de faţă, de proceduri diplomatice, clar ignorate la Kremlin, de semnificaţiile declaraţiilor unor lideri occidentali, precum Angela Merkel şi David Cameron.

Doi bufoni, care s-au făcut de râs prin credulitatea cu care au sperat că un simplu telefon îl poate întoarce din drum, pe cel mai admirat bărbat al femeilor din răsăritul bătrânului nostru continent, omnipotentul Vladimir Vova Putin. 

Militarii ruşi sunt stăpâni pe ei, pe tehnica lor de luptă, pe teritoriul oficial, încă, al Ucrainei. 

Trebuie să recunoaştem că duşul rece administrat acum de preşedintele Rusiei comunităţii europene, care ar merita să fie redenumită, cu apelativul Uniunea Europeană Twitter, este de bun augur.

Forţa diplomatică a UE, cât mai era, a fost practic spulberată de realităţile ultimelor zile, iar capacitatea militară a mult invocatei armate europene este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

Uniunea Euroasiatică nu există încă, dar pe planul imaginii publice, Uniunea Europeană este acum, deja, numărată la podea, în meciul cu URSS-ul de facto al lui Putin.

Perceperea fostului preşedinte Viktor Ianukovici ca liderul unui regim autoritar supus Moscovei, iar a manifestanţilor din Kiev ca iniţiatori ai unei revoluţii populare împotriva opresiunii sociale, în stil mafiot, din Ucraina, în urma refuzului lui Ianukovici, din decembrie 2013, de a continua drumul spre UE, schimbând macazul spre Rusia, în schimbul promisiunii Kremlinului, de a beneficia de un ajutor economic de 15 miliarde de dolari, dar şi de o reducere a preţului la livrările de petrol şi gaze ţine deja de... istorie.

Represiunea sângeroasă a manifestaţiilor din Euromaidan, cu sprijinul tacit al Moscovei, a determinat, în final, fuga lui Ianukovici, un act personal ce indică laşitatea unui lider interesat doar de soarta sa, nu şi de a ţării pe care o conducea. 

Pentru a schimba cursul actual al istoriei Ucrainei, Putin vede total diferit evenimentele anterioare. 

În opinia sa, preşedintele Ianukovici fiind în postura de a i se respecta mandatul iniţial, sau măcar acela convenit la acordul semnat cu opoziţia, respectiv menţinerea la putere, până la alegerile prezidenţiale convenite, iniţial, pentru luna decembrie. 

Dar Rusia este prima care nu a semnat şi nici recunoscut acordul menţionat, o înţelegere aplaudată de naivul Occident, o victorie atribuită ministrului polonez de externe, care se şi vedea ales secretar general al NATO, la summitul Alianţei din septembrie. O speranţă moartă. 

Putin a ignorat pur şi simplu Polonia, care acum vrea o reuniune a aliaţilor focalizată pe pericolul militar rus. 

Vova s-a jucat la telefon cu duplicitara Angela Merkel, cu perfidul Albion, pardon, premierul David Cameron, şi cu pupăza din răsfiraţii pomi din Bruxelles, Herman van Rompuy. 

Dacă mulţimea de manifestanţi, şi a fost vorba de sute de mii de ucraineni adunaţi în Euromaidan, au instaurat actuala conducere interimară, pro-europeană, de la Kiev, de ce sutele de mii de militari ruşi alarmaţi nu ar repune pe tronul prezidenţial, din capitala Ucrainei, pe prea supusul Viktor Ianukovici? 

Manifestanţii din Kiev sunt apreciaţi la Moscova drept nazişti, extremişti, generatori de acţiuni ilegale.

Militarii Forţei Expediţionare Ruse în Ucraina sunt însă consideraţi, la Kremlin, drept eliberatori, ponderaţi, calmi, acţionând legal, cu sprijinul legislativului din Moscova, care, brusc, se consideră mai important, relevant, decât Naţiunile Unite, un moft american, găzduit la New York, cu funcţionari internaţionali lipsiţi de orice putere reală. 

UE, NATO, SUA? 

Să se mulţumească tacit cu sferele lor de influenţă. 

Şi să nu mişte un deget în sfera imperială rusă de fostă influenţă, ce mai include, pe harta lui Putin, şi Ucraina.

Cele 90 de minute petrecute la telefon de Obama, cu Putin au fost un... dialog al surzilor.

Premiul Nobel pentru Pace, al lui Barack cel Diplomat, nu a avut niciun efect asupra lui Vova, restauratorul Uniunii Republicilor Sovietice Pierdute.

Crimeea nu constituie decât un pretext, bine pregătit, de Moscova, în vederea reglării conturilor cu mai liberii interlocutori ai lui Putin, din fostele state sovietice, acum mai mult sau mai puţin (in)dependente de Rusia.

Reflectaţi!

La ce? 

La decizia bruscă, aiuritoare, a Parlamentului de la Kiev, în ianuarie conservator, generator de legi represive, în februarie convertit la democraţie, care nici nu s-a gândit prea bine şi a votat abrogarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă, română şi maghiară, de a utiliza limba maternă, conform prevederilor legale adoptate pe timpul regimului preşedintelui Ianukovici.

O victorie a KGB/FSB.

O lovitură sub centură administrată euforicilor lideri, neexperimentaţi, aduşi la putere, în Kiev, de valul nemulţumirii populare.

Prilej, pentru naivii din statele vecine, de a condamna, cu tărie revoluţionară, pe noii conducători ai Ucrainei, prilej de satisfacţie a rusofonilor din fostele state membre ale Tratatului de la Varşovia, inclusiv din România, care, pentru a incita spiritele vor acum înapoi teritoriile româneşti cotropite de sovietici, în anul 1940.

Ca la biliard. O singură lovitură trimite două bile în plasă...

Putin se joacă acum cu pionii Europei, dar şi cu cei ai Americii.

Solicitarea sa, pentru Duma de Stat este doar un test al reacţiei occidentalilor. Nimic altceva.

Europenii au înroşit Twitter-ul şi le-a murit brusc bărbaţia, Viagra Alianţei fiind, fie că unora le place, sau nu, doar peste Ocean.

Americanii se laudă cu convorbirile lor telefonice, Obama cu Putin, secretarii de stat cu omologii de la ministerele ruse de externe şi al apărării. Apă de ploaie. Expresie tipică la Pentagon, pentru generalii conştienţi de labilitatea unor decidenţi. 

Iar bomboana pe colivă va fi posibila trecere la acţiuni militare ruse de amploare, în Ucraina, taman după anunţata reuniune a NATO, din această duminică a Sfântului Euroatlantic...

Cel sacrificat de comoditatea, laşitatea şi jocul la două capete, ale celor care au promis Ucrainei marea, la Bruxeles, iar Kievul se va alege cu sarea... în bucatele rămase prin depozitele Forţelor Armate Ucrainene.

Din păcate, România nu mai are, în posturile cheie, cu excepţia Preşedinţiei şi a Ministerului Apărării, bărbaţi de stat cu mentalitate NATO.

Nu are nici în media, profesionişti lipsiţi de mentalitatea albastră, tipică unui serviciu arhicunoscut de societatea românească înainte de decembrie 1989, de unde apar şi reacţiile aiuritoare, depresive, descurajante, apocaliptice, bazate pe impresii personale, pe dorinţa de a epata, de a impresiona, ceea ce şi reuşeşte unora, prin tâmpeniile afirmate public.

Când la Timişoara au apărut primii morţi, a devenit tuturor clar că regimul Ceauşescu este pe ducă.

Când la Kiev au apărut primele victime, a devenit clar faptul că Ianukovici nu mai are viitor.

Când în Ucraina vor apare morţii aşteptaţi de Putin, coloana a V-a, a KGB/FSB, inclusiv din România va avea o mare problemă.

De viitor, de supravieţuire, în instituţiile publice, media şi la unele paliere ale puterii momentane, din România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite