Dacă este vorba doar de o frustrare, ar fi extrem de uşor explicabilă deoarece în 2014 Rusia a suferit o mare înfrângere pe plan diplomatic fiind exclusă din G8, organizaţie internaţională relevantă pentru ceea ce este vârful piramidei puterii şi influenţei globale creată în 1975. Atunci membrii grupului erau SUA, Franţa, Germania federală, Italia, Canada, Japonia şi Marea Britanie, în 1977 adăugându-se discuţiilor şi preşedintele Comisiei Europene, cu statut de membru permanent. Rusia s-a alăturat discuţiilor încă din 1994, dar a primit statut de membru în 1997. Ca răspuns la invadarea Crimeii, membrii G8 au decis suspendarea Rusiei pe o perioadă nedeterminată, ceea ce a scos Rusia din circuitul în care, atunci ca şi acum, sunt decise marile orientări politice şi economice, prezentate mai apoi în organizaţiile internaţionale ca poziţie comună de care se ţine întotdeauna seama.

Facă asta a fost situaţia până acum, în acest moment lucrurile s-au tensionat extrem de mult, ar fi greu sau chiar imposibil să mai existe vreo speranţă ca procesul excluderii să fie inversat, aşa cum sugeraseră în trecut fostul preşedinte Trump sau preşedintele francez Macron. Dimpotrivă, sunt din ce în ce mai numeroase cazurile eliminării rapide a Rusiei din alte forumuri internaţionale, ultima acţiune de acest gen fiind expulzarea Rusiei din Organizaţia Mondială a Turismului.

Situaţi în care reacţia Moscovei este, urmare a frustrării, o decizie de tipul „îmi fac un pod de piatră mai trainic şi mai frumos”, aşa cum spune cântecelul de copii de la noi? Se prea poate.

Atunci aşa s-ar explica, simplu şi omeneşte de înţeles că Viaceslav Volodin (foto) preşedintele Dumei de Stat de la Moscova a anunţat ieri  că ţara sa a decis să creeze o organizaţie de schimb, în oglindă, la concurenţă cu fostul G8, cu China, India, Indonezia, Brazilia, Mexic, Iran şi Turcia. Cu precizarea că GDP-ul combinat al ţărilor membre, evident plus Rusia, ar fi superior cu 24,4% celui al ţărilor din actualul G7.

E atât de simplu şi cursiv raţionamentul, încât e chiar tentant să crezi într-o relaţie elementară cauză-efect şi să aştepţi mutarea jucăriilor în curtea alăturată şi să vedem apoi ce iese.

Nu cred că e aşa.   Dimpotrivă. Mişcarea rusească este una foarte bine pregătită de mai mult timp şi în orice caz nu este un punct final, ci doar o etapă intermediară a proiectului care vizează construcţia unei arhitecturi complexe care să fie deschisă tuturor ţărilor care, dintr-un motiv sau altul, au intrat pe un curs de coliziune cu cele din spaţiul occidental şi instituţiile sale. Ţări din categoria „refuznik”, dacă-mi permiteţi o extensie generalizantă a unui termen care desemna e adevărat tot un refuz, dar în cu totul alte circumstanţe. Dar tot la un statut de paria se ajungea, iar acum ce fac strategii Kremlinului este ca, pe baza acestui statut de paria pe care-l au unele state refuzate de arhitectura tradiţională a puterilor Occidentului reunit, să lanseze chemare la unitate care, în final, să ajungă să fie cristalizată într-o formulă realmente globală. Deocamdată avem această încercare de a crea un G8, va urma tot în această lume un Summit al BRICS în care este posibil să se lanseze invitaţii pentru extinderea organizaţiei, posibil cu Argentina prima ţară pe listă, este de aşteptat formularea în perioada imediat următoare a unor noi cereri de intrare în Organizaţia de Cooperare de la Shanghai.  

Logica mişcării globale nu este una preponderent militară, ci răspunde, pas cu pas, etapă cu etapă, unei viziuni politice care este aceea de refacere a unui imperiu şi restaurării unor zone de influenţă. În acest sens, iată cum se aplică, evident demonstrativ, principiul recuperării teritoriale: forţele de ocupaţie au început deja să elibereze paşapoarte ruseşti populaţiei rămase în Herson, oraşul preluat prin forţă şi – iată dovada – revendicat ca parte a administraţiei ruse.  

Oare câte ţări vor asculta într-adevăr cântecul de sirenă cântat acum pe două voci principale de către Rusia şi China şi vor accepta – şi nu numai declarativ-diplomatic – să se integreze politic, economic şi militar într-o structură alternativă cu ambiţii de ofensivă globală? Dramatic este că s-a ajuns aici, iar tragedia de-abia acum ar putea să înceapă.