Medvedev: Scopul operaţiunilor ruse în Siria este învingerea teroriştilor, nu salvarea lui Al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scopul intervenţiei militare ruse în Siria este învingerea reţelei teroriste Stat Islamic, nu neapărat menţinerea la putere a Administraţiei Bashar al-Assad, afirmă premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, în ceea ce pare a fi o nuanţare a poziţiei Moscovei faţă de regimul de la Damasc.

"Rusia, Statele Unite şi celelalte ţări care au interesul de a menţine pacea în Orientul Mijlociu şi în Siria ar trebui să discute punctual despre problemele politice", a declarat Medvedev într-un interviu acordat postului Rossia TV.

"Chiar nu contează cine va fi la putere în Siria. Un lucru este însă clar: nu vrem ca reţeaua teroristă Stat Islamic să preia puterea, nu? Trebuie să fie o administraţie civilizată şi legitimă. De aceea, trebuie să purtăm discuţii", a subliniat premierul Rusiei.

Întrebat explicit dacă Siria trebuie condusă în continuare de regimul Bashar al-Assad, Medvedev a precizat: "Nu, absolut nu. Poporul sirian trebuie să decidă cine va conduce Siria. Dar, în acest moment, noi ne desfăşurăm activităţile pornind de la premisa că Bashar al-Assad este preşedintele legitim".

"Noi nu luptăm pentru anumiţi lideri, ci apărăm interesele naţionale ruse. Preşedintele Vladimir Putin a spus clar: dacă nu îi distrugem pe teroriştii de acolo, vor veni în Rusia", a insistat Medvedev, potrivit site-ului Guvernului Rusiei.

Statele Unite sunt favorabile înlăturării regimului Bashar al-Assad, dar preşedintele rus, Vladimir Putin, a exclus până acum această posibilitate.

Rusia a lansat raiduri aeriene în Siria la sfârşitul lunii septembrie, pentru susţinerea regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident, dar Moscova insistă că sunt vizate obiective ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite