Anunţul privind decesul, pe 28 mai, după o îndelungă suferinţă, a mareşalului Viktor Kulikov, a fost făcut de Ministerul rus al Apărării.

Cei 91 de ani ai vieţii sale sunt marcaţi, iniţial, de participarea sa la ceea ce istoriografia sovietică de ieri şi cea rusă, de azi, numesc Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Din 1971 până în 1977, a îndeplinit funcţia cheie de şef al Statului Major General al Forţelor Armate fiind şi prim-viceministru al apărării al URSS.

Iar între anii 1977-1989 a fost prim-viceministru al apărării şi şef al forţelor armate ale statelor componente ale Tratatului de la Varşovia.

După moartea sa, în Rusia, mai trăiesc, din 41 de mareşali sovietici, doar doi: Dmitri Iazov, în etate de 88 de ani şi Vasili Petrov, în vârstă de 96 de ani, cum a ţinut să precizeze agenţia de presă Interfax.

Comparativ, în România mai trăieşte un singur mareşal, acesta fiind Regele Mihai.

Numirea sa în fruntea Statului Major General sovietic a survenit - remarcă jurnalişti occidentali - atunci când SUA părea a nu mai găsi o soluţie alternativă la războiul din Vietnam, iar Franţa, într-un exces de orgoliu naţional, pur şi simplu s-a retras din componenta militară a NATO.

Statul Major General al URSS este cel care a supervizat invadarea Cehoslovaciei, în anul 1968.

Atunci a surprins ingeniozitatea cu care au fost trimişi, ca turişti, ofiţerii din statul major desemnat pentru această operaţiune, la un hotel, din Praga, de unde au coborât la recepţie, la ora stabilită, în uniforme şi cu armamentul individual din dotare, preluând comanda trupelor invadatoare.

Concomitent,  Statul Major General pregătise şi invadarea României, trupele sovietice fiind concentrate la graniţele de est şi nord ale ţării noastre, iar cele ale Ungariei, la frontiera de vest.

Doar avertismentele dure, ale Beijingului şi Washington-ului, au oprit Moscova să invadeze şi România.

Pe timpul cât Viktor Kulikov a comandat "creierul" armatei sovietice, marile unităţi terestre ale URSS au fost dotate cu armament şi tehnică de luptă menite a respinge trupele NATO, iar forţele aeriene se antrenau pentru nimicirea bazelor militare unde erau dislocate escadrilele de atac aliate.

În plus fiind antrenate pentru bombardarea locurilor de amplasare a armelor nucleare aliate.

Ulterior, din 1977, până în anul 1989, a fost mandatat să comande forţele armate ale alianţei statelor socialiste, Tratatul de la Varşovia.

În această perioadă a avut dificultăţi tot mai mari cu România, care nu mai admitea desfăşurarea de exerciţii de amploare, cu aducerea de unităţi militare străine, precum cele sovietice şi ale altor state din blocul estic, pe teritoriul naţional.

Motivul fiind clar.

De un asemenea pretext s-au folosit sovieticii, în august 1968, la invadarea Cehoslovaciei.

Institutul Memoriei Naţionale din Polonia a dat publicităţii o conversaţie între mareşalul Kulikov şi generalul Wojciech Jaruzelski, care a fost practic ultimul conducător, de sorginte comunistă, la Varşovia.

Se pare că, în cadrul acestui dialog, Jaruzelski i-ar fi cerut lui Kulikov să trimită trupe sovietice în Polonia.

Depinde însă şi cine a scris şi arhivat stenograma. Doar, după cum se ştie, şi în Cehoslovacia, după invazia din 1968, sovieticii au susţinut mult timp că au fost chemaţi de...tovarăşii cehoslovaci.

Atunci, în 1981, atât în vestul, cât şi în estul Europei lumea a fost surprinsă de soluţia neaşteptată, la care au recurs polonezii, pentru a evita invazia trupelor sovietice.

Jaruzelski are acum 89 de ani. Conform mărturiei sale el a împiedicat o intervenţie militară sovietică şi o baie de sânge, spunând că Moscova era gata să folosească forţa, pentru a păstra controlul asupra Poloniei.

De altfel, intervenţia în forţă a armatei poloneze a dus la arestarea a mii de dizidenţi, iar circa 100 de persoane au fost ucise, pe timpul perioadei de conducere autoritară militară.

Oficial, sănătatea precară l-a împiedicat pe Jaruzelski să fie judecat în baza acuzaţiilor că el a încălcat legea, prin impunerea unor reguli militare şi a fost liderul unui grup criminal înarmat, aşa cum este prezentat, în actul de acuzare, guvernul militar pe care l-a instituit.

Neoficial, la Varşovia au fost politicieni, care şi-au dat seama că prin acţiunea sa, generalul a evitat o posibilă intervenţie militară sovietică.

Posibilă, dar nu sigură, chiar negată de mareşalul Viktor Kulikov, la o conferinţă de presă, din anul 1997.

Mai mult, la şedinţa Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, din 10 decembrie 1981, Iuri Andropov afirma clar:

"Noi nu intenţionăm să trimitem trupe în Polonia. Aceasta este poziţia corectă, şi noi trebuie să rămânem la ea până la sfârşitul anului. Nu ştiu cum vor evolua lucrurile în Polonia, dar, chiar dacă Polonia cade sub controlul Solidaritaţii, aceasta este calea de urmat."

Avertismentele Chinei şi SUA, din 1968, privind neinvadarea României erau încă vii în memoria liderilor sovietici şi preferau să evite o situaţie nouă, de criză majoră.

După cum a comunicat Ministerul rus al Apărării, mareşalul Kulikov s-a născut pe 5 iulie 1921, într-o familie de ţărani, într-un sat din regiunea Oriol. A absolvit şcoala militară de infanterie din Groznîi, în anul 1941 şi a activat apoi într-o divizie de blindate, pe timpul ultimei conflagraţii mondiale.

Ulterior a fost parlamentar sovietic şi apoi deputat în Duma de Stat, din care s-a retras în anul 2003.

Pe ultimul drum va fi condus de soţia sa, Maria, cele două fiice şi un număr de nepoţi şi strănepoţi, conform depeşei agenţiei de presă RIA Novosti. Va fi îngropat pe 31 mai, la cimitirul Novodevici, din Moscova.

Moartea mareşalului Viktor Kulikov reaminteşte locatarului numărul 1, de la Kremlin, că apusul Uniunii Sovietice nu mai poate fi urmat de alt răsărit...