Dar, Moscova nu numai că îşi continuă retorica privind regiunile separatiste din Ucraina, ci continuă începând cu anul 2014 o serie de acţiuni ostile la adresa Ucrainei, precum cele din Marea Neagră sau Marea Azov, limitând Kievul să îşi exercite drepturile sale maritime şi să exploateze resursele naturale din propriile sale ape teritoriale.

Kievul acuză Moscova că îi fură hidrocarburile şi resursele piscicole din Marea Azov şi Marea Neagră.

Pe acest fond, invocând articolul 33 din Carta ONU, Ucraina a încercat să rezolve diplomatic disputa cu Federaţia Rusă, iniţiind la 16 septembrie 2016 o procedură arbitrală, însă fără mari reuşite, Rusia continuând să şicaneze navele maritime sau de pescari sub pavilion ucrainean, construind podul peste Strâmtoarea Kerci, cu o înălţime de doar 33 de metri, limitând accesul navelor mari, concomitent cu punerea în practică a unor proiecte de gazoducte şi cabluri de alimentare pentru submarine. Toate acestea încalcă inclusiv Tratatul de Bună Prietenie dintre Ucraina şi Rusia, care prin Art. 29 prevedea cooperarea bilaterală în Marea Neagră şi Azov. Un motiv în plus de altfel, pentru preşedintele Poroşenko de a nu mai extinde Tratatul, care conform prevederilor oficiale se poate reînnoi la fiecare zece ani, dacă ambele părţi doresc acest lucru.

Podul peste Strâmtoarea Kerci, realizat încă din 2015, nu numai că reprezintă un instrument militar al Rusiei prin care poate trimite mult mai uşor trupe şi armament greu în Crimeea, însă împiedică accesul navelor de tip Panamax sau Handymax care acostau în porturile ucrainene de la Mariupol şi Berdyansk, ceea ce nu este cazul şi pentru porturile fluviale ruseşti din Azov, care nu au o astfel de capacitate. Însă pierderile economice ale Ucrainei nu se opresc doar aici, Rusia începând să efectueze din primăvara acestui an un control amănunţit al navelor comerciale care se îndreaptă către porturile ucrainene din Azov, chiar şi al navelor ce se află sub pavilionul altor state membre UE, riverane Mării Negre, cum este cazul României şi Bulgariei, întârziind foarte mult accesul acestora în porturi, motiv pentru care, unele companii aleg să ancoreze în porturile ruseşti evitându-le pe cele ucrainene. Mai mult, dacă la bordul navelor care trec prin Kerci se află şi echipaj ucrainean, aceşti marinari sunt supuşi de către autorităţile ruseşti unui regim „separat de control“ pe baza suspiciunilor de terorism.

„Facem apel la Rusia să înceteze hărţuirea transportului maritim internaţional în Marea Azov“, se preciza într-o declaraţie a Departamentului de Stat al SUA la sfârşitul lunii august 2018.

În prezent, divergenţele ruso-ucrainene privind Marea Neagră şi Azov sunt judecate de către Tribunalul Internaţional privind Dreptul Maritim, pe baza Convenţiei ONU privind Dreptul Maritim, acolo unde Kievul consideră că încă din 2014, odată cu anexarea Peninsulei Crimeea, i s-a interzis exercitarea drepturilor sale maritime, prin limitarea accesului la resurse, inclusiv în domeniul piscicol, şi blocarea traficului în porturile din Azov.

Sigur, Moscova consideră că demersurile Ucrainei sunt doar un motiv prin care Kievul doreşte să obţină suveranitate asupra Crimeei, iar Azov şi Strâmtoarea Kerci nu intră în dezbaterea dreptului internaţional, întrucât Rusia şi Ucraina au dorit să le delimiteze ca ape interioare. Cu toate acestea, argumentele Rusiei nu răspund atât agresivităţii, cât şi acţiunilor unilaterale ale sale.

Petro Poroşenko a semnat astfel un decret, în data de 12 octombrie 2018, prin care reafirmă suveranitatea Ucrainei în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci, arătând că Ucraina pregăteşte construcţia unei noi baze navale în portul Berdyansk. Decizia vine după ce în luna septembrie, navele militare ucrainene A500 Donbas (construit în 1969) şi A830 Korets (construit în 1973) au acostat în Berdyansk. Mai mult, din Flotila Azov ar urma să facă parte şi trei nave de patrulare pe care Ucraina doreşte să le cumpere din Danemarca şi alte două nave de patrulare pe care Kievul le va primi de la Statele Unite ale Americii.

„Un grup de forţe armate, inclusiv forţe terestre, a fost trimis (pe coasta Mării) ca răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei în Marea Azov “ - a declarat Generalul Serhiy Popko, Comandantul Forţelor Terestre din Ucraina.

În timp ce Rusia consideră că acţiunile sale maritime sunt destinate doar pentru asigurarea propriei securităţi, macaralele din porturile ucrainene din Marea Azov se ocupă cu precădere acum de consolidarea capacităţilor militare a Ucrainei, Kievul temându-se totodată de ameninţările care ar putea veni privind controlul  portului Mariupol, aflat în proximitatea zonelor controlate de către mişcările separatiste.

NATO ar putea ajunge în Marea Azov

Este clar că diferenţele privind capacităţile militare nu îi pot conferi Ucrainei decât o poziţie defensivă, bazată pe descurajare şi susţinere internaţională.

În acest context, Kievul ar putea să iasă din Tratatul semnat cu Rusia în 2003, care prevede cooperarea în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci, în timp ce una dintre prevederile acestui Tratat presupune interzicerea accesului navelor militare străine, în Marea Azov. Mai mult, o asemenea decizie ar delimita la doar 12 km maritimi coasta Rusiei şi cea a Ucrainei, restul devenind ape internaţionale, permiţând inclusiv accesul navelor militare ale SUA sau chiar NATO, escaladând tensiunile regionale.

Ucraina se poate prevala de toate aceste aspecte în disputa sa cu Federaţia Rusă, iar conflictul economic actual din Marea Azov se poate transforma în viitorul apropiat într-unul militar.