Mamele soldaţilor ruşi întreabă: De ce luptă şi mor copiii noştri în Ucraina?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familiile celor zece soldaţi ruşi care au intrat „din greşeală“ pe teritoriul ucrainean s-au strâns la aproape 300 de kilometri de Moscova, cerând cu insistenţă să afle ce s-a întâmplat cu copiii lor. Cei zece au fost prinşi lângă satul Jerkalne din regiunea Doneţk, în timp ce luptau alături de rebelii pro-ruşi.

Serviciile de securitate ucrainene au dat publicităţii videoclipuri cu patru dintre cei zece paraşutişti în timp ce sunt interogaţi. Numele lor erau caporalii Serghei Smirnov, Ivan Michukov, Ivan Romanţev şi sergentul Alexei Generalov – soldaţi activi ai armatei ruse.

Tatiana Arkhipova, de 42 de ani, spune că fiul său Serghei, de 22 de ani, se află printre cei capturaţi. Ea s-a dus la Kostroma, unde oficialii au confirmat că fiul ei a fost capturat, apoi nu i-au mai răspuns la întrebări. „Dacă ar fi existat un plan ca ei să fie trimişi în Ucraina, atunci cineva i-ar fi avertizat şi nu s-ar mai fi dus“, mărturiseşte femeia pentru „The Washington Post“.

Soldaţilor li s-a spus de către serviciile de securitate că au fost transferaţi în regiunea Rostov din Rusia şi la ora trei dimineaţa, duminica trecută, li s-a ordonat „să invadeze“ teritoriul ucrainean.

De atunci există rapoarte potrivit cărora sute, poate mii de soldaţi ca cei capturaţi, fără a avea uniforme distinctive, luptă în Ucraina. Desfăşurarea evenimentelor este un ecou a ceea ce s-a întâmplat în Crimeea înainte de anexare: apariţia ciudată a „oamenilor verzi“ foarte bine echipaţi, care au precedat preluarea regiunii de către Rusia.

Moscova a negat că soldaţii au fost trimişi să lupte în Ucraina, susţinând că cei zece au trecut graniţa „din greşeală“.

Ieri, Lev Shlosberg, un editor care reprezintă şi Partidul Democrat Unit din Rusia „Yabloko“, a declarat că a fost bătut după ce a publicat înmormântarea a doi soldaţi care ar fi murit în timp ce luptau în Ucraina. „Oamenii aceia erau profesionişti“, a spus el despre atac. 

Istoria se repetă

Decizia de a nu recunoaşte că soldaţi ruşi luptă în Ucraina este foarte scumpă, şi pe plan internaţional, şi intern. Activişti, grupuri de protecţie a drepturilor omului şi jurnalişti locali presupun că Rusia, cu istoricul el de a ascunde moartea soldaţilor, nu permite scoaterea la iveală a adevărului din Ucraina. Anumiţi soldaţi, se susţine, au fost îngropaţi în morminte nemarcate pentru a ascunde rolul lor în conflict. În total, se estimează că aproape 2.600 de persoane, inclusiv soldaţi şi civili, au murit în luptele din Doneţk şi Lugansk din aprilie şi până acum.

Valentina Melnikova, cea care conduce Comitetul Mamelor Soldaţilor, a mărturisit pentru „The Daily Beast“ că ea, personal „a fost umilită ca cetăţean al Federaţiei Ruse de crima directă şi clară a comandantului lor“. 

Cadavru lăsat la uşă

Un activist pentru drepturile omului spune că a primit un telefon de la o mamă din Rusia. Femeia ar fi spus că rămăşiţele pământeşti ale fiului ei i-au fost lăsate la uşă săptămâna trecută. „A sunat şi alţi soldaţi care serveau împreună cu fiul său. Aceştia nu sunt civili, ci oameni care urmează ordine militare. De aceea am cerut ca aceste morţi să fie investigate“, a declarat Serghei Krivenko de la Consiliul pentru Drepturile Omului din Rusia pentru USA Today.

Reuters a raportat şi că pe 13 august, într-o luptă care s-a dat între forţele guvernamentale ucrainene şi rebeli, au decedat peste 100 de soldaţi ruşi. Detaliile despre luptă au ieşit la iveală joi, la peste două săptămâni de când a avut loc. Corpurile soldaţilor au fost descoperite în morminte nemarcate, săpate în pripă, fără nicio documentaţie care să demonstreze că au fost în Ucraina şi cu certificate de deces care specificau că muriseră în altă parte, a declarat Consiliul Drepturilor Omului pentru Reuters.

Ostilitatea Rusiei de a recunoşte decesele soldaţilor este văzută ca un simptom al eşecurilor sale istorice. Abia la sfârşitul războiului Uniunii Sovietice din Afganistan oficialii au specificat că peste 13.000 de soldaţi au fost ucişi, potrivit unui reportaj „New York Times“. Părinţii, neştiind ce s-a întâmplat cu copiii, se duseseră în regiune în căutarea lor.

Un deceniu mai târziu, lucrurile nu s-au schimbat. „Aş crede doar un sfert din ce se spune că s-a întâmplat în Cecenia. Din unitatea mea a murit un soldat. Am sunat-o pe mama lui şi ea nu ştia ce se întâmplase“, declara un soldat pentru „The Moscow Times“, în 1999.

Lipsa de informare este „o insultă“

Pe măsură ce tot mai mulţi soldaţi ruşi se duc în Ucraina, furia din familiile lăsate în urmă este din ce în ce mai mare, notează „The Independent“.

Câţiva lideri regionali ai grupului Mamele Soldaţilor susţin că soldaţii care ar trebui să se afle în taberele de exerciţii din Rusia au fost ucişi şi îngropaţi. Ella Polyakova, directorul filialei spune că lipsa de informare este „o insultă“. Această descriere a venit în aceeaşi zi când NATO a anunţat că peste 1.000 de trupe ruseşti operează în interiorul Ucrainei, dând publicităţii imagini din satelit a forţelor combatante ruseşti.

Între 10.000 şi 15.000 de militari ruşi au fost trimişi în Ucraina în ultimele două luni, iar câteva sute ar fi fost ucişi în luptele din această ţară, a anunţat luni o organizaţie neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului, citată de AFP.

"În cursul utlimelor două luni, între 10.000 şi 15.000 de soldaţi ruşi au fost trimişi acolo", a declarat preşedinta Comitetului mamelor soldaţilor ruşi, Valentina Melnikova.

Între 7.000 şi 8.000 de militari ruşi s-ar putea afla în Ucraina în prezent, a adăugat ea, precizând că aceste estimări se fundamentează pe informaţiile furnizate de familiile ai căror fii sau soţi au fost trimişi la exerciţii, după care nu au mai putut fi contactaţi.

"Comandanţii militari efectuează o operaţiune specială secretă", a apreciat Melnikova, care face parte şi din Consiliul public de pe lângă Ministerul rus al Apărării.

Conform militanţilor ruşi pentru drepturile omului, cel puţin 200 de soldaţi ruşi au fost ucişi până în prezent în luptele din Ucraina.

Astfel, aproximativ 100 de soldaţi din brigada de infanterie numărul 18, cu baza în Cecenia, ar fi fost ucişi în Ucraina, potrivit directorului organizaţiei neguvernamentale Cetăţeni şi Armată, Serghei Krivenko, şi directoarei locale a Comitetului mamelor soldaţilor din Sankt Petersburg, Ella Poliakova.

Acuzaţiile Ellei Poliakova au fost catalogate săptămâna trecută un "delir" de către o sursă militară rusă, citată de agenţii de presă ruseşti. În aceeaşi zi, organizaţia acesteia a fost clasată de către autorităţi "agent străin", în virtutea unei legi controversate din 2012 care preia o denumire din epoca stalinistă.

Alţi aproximativ 100 de paraşutişti, cu baza la Pskov, au fost de asemenea ucişi în luptele din Ucraina, a declarat un deputat de opoziţie din Consiliul legislativ local, Lev Şlosberg.

"Autorităţile trebuie să spună de ce mor soldaţii pe teritoriul altui stat şi de ce este păstrată tăcerea", a subliniat Poliakova, a cărei organizaţie a fost calificată săptămâna trecută de autorităţi drept "agent străin".

Un spital de la Rostov-pe-Don, un oraş rusesc situat în apropiere de frontiera ucraineană, este plin-ochi din cauza unui aflux de militari răniţi în Ucraina, povesteşte Liudmila Bogatenkova, reprezentanta Comitetului mamelor soldaţilor în regiunea Stavropol (sud).

În documentele care însoţesc cadavrele militarilor, la cauza decesului sunt înscrise răniri prin împuşcare sau şrapnel, dar nu există nicio menţiune despre locul unde au fost provocate aceste răni, potrivit unor apărători ruşi ai drepturilor omului.

"Aceste documente sunt uimitoare. Acolo unde se indică locul morţii este spaţiu alb", spune Poliakova. "Am văzut acelaşi lucru în Cecenia", adaugă ea.

În plus, "toate ordinele sunt verbale", afirmă ea, adăugând că militarii sunt obligaţi să semneze documente privind nedivulgarea informaţiilor despre misiune.

Militari sunt trimişi să efectueze manevre la frontieră, unde li se ordonă să-şi schimbe uniforma şi să acopere cu vopsea numerele de înamtriculare ale tancurilor, pentru a trece în Ucraina, potrivit unor ONG-uri cu activitate în domeniul apărării drepturilor omului.

"Comandanţii nu au suficient curaj să spună adevărul", declară Anatoli Salin, un expert de la Comitetul mamelor soldaţilor din regiunea Astrahan (sud).

"Kremlinul este hotărât să-şi reducă la tăcere criticii şi să păstreze într-un secret profund informaţiile care ar sugera că Rusia este implicată în mod direct la conflictul din Ucraina, chiar dacă apar zilnic probe contrare", a denunţat, citat într-un comunicat, Serghei Nikitin, directorul filialei locale a Amnesty International (AI) în Rusia.
 

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite