Ultimele două săptămâni au înregistrat, însă, un protest de masă cu totul special, care a băgat în alertă generală Kremlinul, obligându-l pe preşedintele Vladimir Putin să intervină într-o afacere, altfel, cu relevanţă locală. E vorba despre manifestaţiile masive de la Ekaterinburg împotriva desfiinţării unui parc popular şi construirii unei catedrale, care s-au transformat într-un adevărat proto-Maidan, cu probleme majore pentru conducerea statului rus.

După cum spuneam, proteste individuale au mai existat. Aleksei Navalnîi a valorificat cu precădere tendinţa de majorare a vârstei de pensionare, iar presiunea publică a făcut ca guvernul rus, în primul rând Vladimir Putin, să dea înapoi. Conflicte de muncă au mai fost înregistrate ca şi proteste faţă de un lider local sau altul. Noutatea pe care o realizează acum protestele de la Ekaterinburg vine din abordarea ca acţiune colectivă a protestului şi evoluţia către un proto-Maidan după model ucrainean, cu prelungirea, şi la această oră, a protestelor.

Ce s-a întâmplat? În Ekaterinburg, oraş industrial cu 1,5 milione de locuitori din centrul Rusiei, înspre Ural, al patrulea ca mărime din Rusia, a existat o catedrală a Ecaterinei cea Mare, împărăteasa care i-a supravieţuit şi succedat lui Petru cel Mare, văduva sa. Catedrala Sfânta Ecaterina a fost rasă din oraş în 1930 de către bolşevici. Acum revenirea naţionalismului velicorus cu amprentă pan-ortodoxă slavă a făcut ca să existe dorinţa de a înălţa catedrala în oraş, doar că nu pe aceeaşi locaţie, ci a fost identificat un parc pe malul apei unde să fie ridicată, prin finanţarea a doi oligarhi locali ai lui Putin, Igor Altushkin şi Andrey Kozitsyn, cu bani făcuţi din afaceri cu cupru. Cei doi ctitori, susţinuţi de Biserica Ortodoxă Rusă, urmau să construiască catedrala pe malul râului Iset. într-o dioceză care are deja în oraş şi în împrejurimi 312 biserici funcţionale,

Această schimbare i-a înfuriat pe locuitorii din Ekaterinburg, care au ieşit în stradă. Mai exact în parc, dărâmând gardul pus de investitori, care urmau să adauge o clădire de locuinţe şi un spaţiu comercial lângă biserică, pentru a-şi scoate saftaua. Ce a urmat a fost de negândit pentru Rusia lui Putin: la 13 mai, oamenii au distrus gardul ce-i priva de intrarea în parc, de plimbările pe malul apei. Ei au fost urmăriţi prin parc de luptătorii private ai academiei de arte marţiale a lui Altushkin, inclusiv starul internaţional de lupte MMA, Ivan Shtyrkov. Bătăuşii doreau să-i prindă, să-i bată şi să-i ducă a poliţie. Dar ziua următoare, pe 14 mai, protestatarii au revenit cu mile, iar autorităţile au arestat 30 dintre ei.

În atari condiţii, lumea, de obicei, se retrage. Nu a fost cazul. Deşi gardurile au fost întărite cu beton, noi valuri de proteste au dărâmat din nou gardul şi s-au bătut cu poliţia, şi câteva zei au fost arestaţi. Violenţa şi persistenţa protestelor, pentru o cauză care, altădată, ar fi fost de neimaginat să stârnească atâtea emoţii la o populaţie atât de obedientă şi ţintă a propagandei oficiale, au creat probleme din nou. Şi tocmai îndărătnicia populaţiei de a reveni când privaţii şi oficialii reacţionează în forţă a fost un lucru nou. Ca şi faptul că se ridicau împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, altfel o instituţie extrem de respectată şi ascultată.

Dar poate cea mai mare problemă a venit de la coeziunea şi reacţia comună, colectivă, care a făcut ca protestele să persiste şi azi: dacă până acum oamenii mai revoluţionari reacţionau individual, la chemarea lui Navalnîi sau la convocări pe internet, de această data în stradă nu au ieşit numai tineri, ci oameni de toate vârstele, unii extrem de conformişti şi deloc înclinaţi spre aventură, oameni care nu se cunoşteau între ei dar au devenit solidari şi au adoptat tactici comune, în momente de criză şi de protest major, fără coordonare. Aceasta a fost schimbarea majoră a proto-Maidanului care a determinat acţiunea preşedintelui Putin.

Iniţial, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a susţinut că e o chestiune locală, ce nu depinde de Putin. Totuşi joi, 16 mai, scandalul a aterizat chiar pe masa preşedintelui, pentru a evita escaladarea. Când o afacere locală ajunge pe masa lui Putin, treaba e complexă, iar autorităţile locale îşi pot face deja bagajele. După ce a avut o glumiţă de conjunctură – dar ce, sunt atei? – Putin a redevenit sobru când afacerea s-a încălzit. A cerut organizarea unui referendum care să decidă ce se va întâmpla cu construcţia, pentru că o biserică trebuie să unească, nu să dividă, iar părerea localnicilor e importantă. Primarul a oprit imediat construcţia şi totul a rămas la organizarea unui referendum.

Tendinţa de a rezolva o problemă locală – cu relevanţă pentru Biserică şi pentru oligarhii lui Putin – pe bază de referendum, e un pas major înainte pentru democraţia rusă şi un regres pentru autocraţia putinistă. E adevărat că preşedintele încă nu e vizat, dar implicarea sa presupune deja că e ultima referinţă a locuitorilor din Ekaterinburg. Peste el nu mai există recurs. Iar varianta referendară împinge spre un precedent periculos pentru Rusia, pentru că aici majoritatea va dicta.

Sondajele arată că 52% din populaţie nu doreşte construcţia catedralei iar doar 28% susţin acest fapt. Anularea unor asemenea decizii din cauza protestelor e mai gravă decât lansarea unui Maidan la Ekaterinburg: e o abdicare asumată a autorităţii – la cererea lui Putin, dar mai ales conform votului popular. Mai grav este însă, că Putin nu s-a oprit, şi a mai intervenit o dată, probabil la impulsul oligarhilor plătitori. El a nuanţat decizia iniţială şi a anunţat că, în caz că referendumul arată dezacordul populaţiei, catedrala să fie construită totuşi aşa cum a fost planificată, iar constructorii să planteze copaci şi să facă un parc altundeva.

Însă această perspectivă va enerva şi mai mult comunitatea, care va şti că păcăleala şi susţinerea afacerilor oligarhilor contra cetăţenilor este asumată direct de Putin. Iar de aici la proteste împotriva preşedintelui rus nu mai e decât un pas. Pe care rezultatul referendumului şi mobilizarea publică îl pot face uşor, iar evoluţia protestului să meargă deja pe spaţiul politic. Un adevărat Maidan, ca-n piaţa centrală a Kievului, după refuzul semnării Acordului de Asociere a Ucrainei cu UE şi lansarea represiunii asupra cetăţenilor ce protestau paşnic.