Lukaşenko, înainte de vizita la Moscova: „Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko consideră că, dacă regimul său cade, urmează Rusia, după o lună de contestare fără precedent a realegerii sale, de a cărei susţinere acuză Occidentul, relatează AFP.

Ştiţi ce am conchis împreună cu establishmentul şi autorităţile ruse? Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia”, a dat el asigurări, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosi, după ce a acordat un interviu mai multor publicaţii ruse.

El a declarat că, fără el, „tot sistemul se va supra, iar apoi întregul Belarus”.

Nu vă relaxaţi”, a îndemnat Liukaşenko.

După ce a acuzat Rusia, în campania electorală, de faptul că încearcă să-l îndepărteze de la putere, din cauza refuzului său de a se supune ambiţiilor Moscovei, Lukaşenko a făcut un viraj de 180 de grade şi a pledat în favoarea unui ajutor rus împotriva mobilizării unor mulţimi nemaivăzute de când a ajuns la putere, în 1994.

El a discutat în mai multe rânduri cu Vladimir Putin despre acest subiect, iar preşedintele rus a promis să trimită trupe, în cazul în care contestarea ar degenera în violenţe.

Un summit între cei doi este prevăzut în zilele sau săptămânile următoare.

Rusia, afectată de revoluţiile din anii 2000 şi 2010 din Georgia, Ucraina şi Kîrgîstan şi din mai multe ţări din fosta URSS, zona sa de influenţă tradiţională, vede cu ochi răi orice formă de protest faţă de legitimitatea electorală a puterilor adesea autoritariste din fostele republici sovietice.

În legătură cu arestarea la frontiera cu Ucraina, în noaptea de luni spre marţi, a reprezentanei opoziţiei Maria Kolesnikova, Lukaşenko a declarat că aceasta a fost aruncată dintr-o maşină ”în mers” de către alţi doi opozanţi, în timp ce fugeau în Ucraina vecină.

În maşina lor, ei au accelerat şi au aruncat-o din maşină. În mers”, a insistat el, anunţând că de-acum negociază cu Ucraina predarea celorlalţi doi opozanţi care se aflau în vehicul.

Kievul a dezminţit această versiune a faptelor şi a anunţat că Maria Kolesnikova s-a opus expulzării sale cu forţa din Belarus şi că, din cauză că nu a putut să fie izgonită din ţară, ea a fost arestată.

Potrivit agenţiei ucrainene de presă Interfax Ukraine, Kolesnikova şi-a rupt paşaportul, pentru a nu putea trece frontiera.

Cei doi colegi ai acesteia, Anton Rodnenkov şi Ivan Ktavţov, urmau să se exprime marţi în faţa presei la Kiev.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite