Kremlinul vrea să schimbe normele electorale pentru a-i putea permite lui Putin să-şi prelungească domnia

Kremlinul vrea să schimbe normele electorale pentru a-i putea permite lui Putin să-şi prelungească domnia

Vladimir Putin FOTO Arhiva

Kremlinul ia în considerare schimbarea normelor electorale, într-un efort de a-şi securiza controlul asupra parlamentului, înaintea unor decizii deosebit de importante care ar putea extinde domnia lui Putin, scrie Bloomberg.

Putin ar trebui să-şi încheie ceea ce prin constituţie este mandatul prezidenţial final în 2024. Deşi nu a oferit semne publice legate de intenţiile sale, consilieri şi oameni de încredere ai preşedintelui rus lucrează la modalităţi prin care acesta ar putea să-şi prelungească domnia, deja cea mai lungă de la dictatorul sovietic Iosif Stalin încoace, potrivit oamenilor implicaţi în aceste eforturi. Menţinerea majorităţii de două treimi din parlament a partidului de guvernământ Rusia Unită – necesară pentru efectuarea unor schimbări consituţionale – ar putea fi esenţială pentru obiectivul lui Putin.

Însă cu mai puţin de 18 luni înainte de scrutinul parlamentar, popularitatea formaţiunii Rusia Unită a scăzut odată cu cea a lui Putin. În contextul în care sondajele arată cel mai mic procent din ultimii 13 ani, candidaţii partidului au pierdutalegeri regionale recente, în ciuda monopolului pe care Kremlinul îl are asupra sistemului.

„În prezent, toate acţiunile şi iniţiativele Rusiei Unite au un singur rezultat – o creştere a disponibilităţii de protest din ţară“, a scris cotidianul rus Moskovski Komsomolets, în această săptămână. „În regiuni, partidul o evită ca pe o molimă“.

Kremlinul ia acum în considerare reducerea numărului de locuri alese prin liste de partid în camera inferioară a  Dumei de 450 de membri la doar 25 la sută, faţă de jumătate cât este acum, potrivit unor surse familiare cu demersul, care au preferat să vorbească sub anonimat. Celelalte locuri ar urma să fie aleste în districte locale unde mulţi candidaţi pro-Kremlin candidează ca independenţi, pentru a evita stigmatul apartenenţei la Rusia Unită.

Schimbările ar urma să intre în vigoare pentru următoarele alegeri parlamentare din 2021, oferindu-i lui Putin control deplin asupra noii legislaturi cu trei ani înainte de sfârşitul a ceea ce ar trebui să fie ultimul său mandat de preşedinte. 

Păstrarea unui control strict asupra parlamentului i-ar oferi lui Putin mai mult loc de manevre.I-ar putea permite preşedintelui rus să schimbe roluri, păstrând frâiele puterii ca şef al partidului de guvernământ şi prim-ministru cu autoritate consituţională extinsă, în detrimentul preşedinţiei, au mai precizat sursele.
Însă nu este clar dacă Putin ar susţine o asemenea schimbare, dat fiind faptul că trecerea putereii la parlament ar fi împotriva sistemului prezidenţial care este văzut drept cel mai potrivit pentru Rusia, a spus Alexei Mukhin, şeful Centrului pentru Informaţii Politice din Moscova.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: