Jumătate dintre ruşi aprobă acţiunile lui Stalin în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mesaj de propagandă din 1948, cu Lenin şi Stalin în mijloc FOTO Alamy
Mesaj de propagandă din 1948, cu Lenin şi Stalin în mijloc FOTO Alamy

Jumătate dintre ruşi aprobă deciziile luate de Stalin în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit unui studiu dat publicităţii în ajunul paradei tradiţionale anuale de la Moscova pentru marcarea victoriei din 1945 împotriva Germaniei naziste.

Potrivit unui studiu efectuat de Fondul „Opinie Publică“ (FOM), 50% din ruşi aprobă acţiunile lui Iosif Visarionovici Stalin în timpul „Marelui Război pentru Apărarea Patriei“, aşa cum este interpretat în Rusia cel de-Al Doilea Război Mondial.

Totodată, 32% din cei chestionaţi au spus că nu aprobă şi nici nu dezaprobă deciziile fostului dictator sovietic. Doar 8% din ruşi s-au exprimat clar împotriva politicilor lui Stalin, care s-a aflat la putere în perioada 1922-1953.

Pe de altă parte, 69% dintre ruşi consideră că istoria celui de-Al Doilea Război Mondial este tratată în mod obiectiv în prezent în Rusia, în timp ce 18% sunt de altă părere.

Kremlinul se pregăteşte de parada tradiţională anuală de 9 mai, când marchează victoria împotriva Germaniei naziste.

Cu o zi înainte de cea de-a 72-a paradă aniversară, preşedintele rus Vladimir Putin i-a felicitat pe omologii săi din Comunitatea Statelor Independente, constituită pe cenuşa Uniunii Sovietice.

Putin le-a transmis omologilor că „Ziua Victoriei“ este sacră şi un simbol „al eroismului de neegalat al taţilor şi bunicilor noştri, care au luptat umăr la umăr pe front“, transmite TASS.

Felicitările lui Putin au fost adresate preşedinţilor unor foste republici sovietice - Azerbaidjanului, Armeniei, Belarusului, Kazahstanului, Kârgâzstanului, Republicii Moldova, Tadjikistanului, Turkmenistanului, Uzbekistanului -, liderilor unor entităţi nerecunoscute la nivel internaţional - Abhaziei şi Osetiei de Sud -, precum şi popoarelor Ucrainei şi Georgiei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite