Analiză realizată de *Nicolae Ţîbrigan

 Miza consta în a-i alimenta pe germani cu false speranţe despre existenţa unei aşa-numite „Wunderwaffe“ sau „Arme minune“ capabilă să pună capăt celui de al Doilea Război Mondial. După cum bine ştim, mult aşteptatul miracol nu s-a mai produs.

Sovieticii şi-au însuşit bine lecţiile vremurilor de atunci, iar acum vechile tehnici de propagandă sunt reactualizate de noii strategi de comunicare ai lui Putin (cu grave probleme în ceea ce priveşte designul grafic).

Nici măcar momentul prezentării „Wunderwaffe“-urilor ruseşti nu fusese ales la întâmplare. Pentru a atrage atenţia alegătorilor, sătui de mascaradele şi show-urile televizate denumite generic „alegeri prezidenţiale în Rusia“, liderul de la Kremlin şi-a instalat două monitoare imense şi un prezidiu pentru a se adresa camerelor reunite şi altor aparatciki invitaţi să umple sala. Să nu uităm că discursul lui Putin avusese loc cu mai puţin de o lună înaintea zilei alegerilor (18 martie). Însuşi purtătorul de cuvând al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, recunoscuse public că liderul rus vorbise atunci atât în calitate de preşedinte, cât şi în cea de candidat la preşedinţie. Vă imaginaţi o astfel de situaţie într-o ţară civilizată? Eu nu.

Discursul

După aproape două ore de urmărire a discursului anual al lui Putin privind starea naţiunii am avut impresia că am asistat la o conferinţă a lui Kim Jong-un pe tema doctrinei Juche. Degeaba îndemnau scribii de la RT „Ascultaţi-ne acum!“ în condiţiile în care mesajele nu le erau adresate nici SUA, nici UE şi nici NATO. De exemplu, jurnaliştii independenţi de la The Insider au demascat nouă minciuni din adresarea lui Putin despre previziuni demografice, problematica pensiilor precum şi costurile totale ale asistenţei medicale din Federaţia Rusă. Toate au trecut parcă pe neobservate.

Evident că presa internaţională a accentuat discursul militarist al liderului de la Kremlin, chiar dacă durata acestuia fusese de 37 minute, reprezentând doar 31,6% din întreaga adresare.

Timp de jumătate de oră, cu întreruperi de aplauze, Putin prezentase noile colecţii de arme de „neînvins“, unele „ultrasecrete“ şi aflate în etapa de testare sau dezvoltare. Aproape toate erau prezentate cu ajutorul unor filmuleţe grafice cu simulări de atacuri în urma cărora apărarea SUA şi a NATO ar fi neputincioasă în faţa unor „pixeli“ făcuţi în Paint de către un student în anul II la Politehnică.

De-ar fi să-i credem pe cuvânt, ruşii s-ar afla în posesia unor noi arme hipersonice, rachete de croazieră cu propulsie nucleară, noi rachete balistice intercontinentale, drone subacvatice, dar şi arme laser.

Aplauze frenetice în timpul discursului lui Putin. Oameni şi feţe. Sursa: CurrentTime.TV

Desigur că adresarea ţarului a captat atenţia publicului rus, mai ales datorită aparatului de propagandă sofisticat care rostogolise rapid cuvintele acestuia până la Vladivostok şi înapoi. Nu care cumva să existe vreun dubiu în legătură cu ceea ce promite Kremlinul şi ceea ce realizează „liderul suprem“.

Bazându-se pe presupusele „frici“ ale Occidentului în raport cu potenţialul militar al Rusiei, strategii lui Putin speră să-i încurajeze şi mai mult pe concetăţenii lor să participe la mascarada „alegerilor prezidenţiale“ din 18 martie (devenită acum o simplă formalitate de investire a ţarului pe fotoliul de la Kremlin).

Exerciţiul retoric a reuşit doar parţial, dacă luăm în calcul impresiile culese la nivelul opiniei publice internaţionale. Semnalul a fost clar – nu trebuie să ne îndoim de statutul de superputere nucleară al Rusiei. Dar cine şi-a propus să conteste acest statut?

Experţii estimează că Rusia ar deţine în prezent un număr de 1796 de focoase nucleare active, echipate pe 508 vehicule, toate acestea au capacitatea, practic, să copleşească scuturile de apărare ale SUA, concepute mai degrabă să facă faţă unor ameninţări nucleare dinspre Iran sau Coreea de Nord, şi nicidecum unui atac coordonat din Rusia sau China. Dar, spre deosebire de perioada Războiului Rece, marile puteri nucleare sunt de-a dreptul „cuminţi“. Nimeni nu va ataca Rusia, aşa cum nici Rusia nu are de gând să atace SUA. Liderii celor două state au la dispoziţie destule instrumente şi măsuri de siguranţă pentru a menţine şi extinde regimul de neproliferare a armelor nucleare.

Desene animate pentru creduli

Desigur că punctul culminant al discursului de joi, 1 martie, fusese animaţia de prezentare a noii rachete balistice intercontinentale (ICBM) denumită „Sarmat“. După spusele lui Putin, racheta ar fi testată recent şi ar avea capacitatea de a transporta un număr mare de „momeli“ şi focoase, reuşind astfel să atingă orice ţintă de pe glob şi transformând scuturile antirachetă externe în „umbrele găurite“ (după comentariile în presă ale ministrului Şoigu). Puţin probabil, mai ales că experţii militari s-au arătat destul de sceptici în privinţa razei de acţiune nelimitate a rachetei.

În prezentare, racheta „Sarmat“ fusese filmată doar în timpul lansării, urmând o animaţie unde aceasta survola liber peste Arctica şi Antarctica, atacând ţinte dintr-o regiune uşor de identificat din satelit – statul Florida, aparent în vecinătatea reşedinţei preşedintelui Donald Trump din Mar-a-Lago şi a oraşelor unde locuieşte o parte din diaspora rusească. Grafică de proastă calitate făcută în grabă şi... cam atât.

Prezentarea animată a noii arme a lui Putin atacând statul Florida (secunda 0:39). Sursa: RT

Jurnaliştii ruşi de la The Insider şi Republic au descoperit ulterior că animaţia atacului asupra statului Florida fusese decupată dintr-o secvenţă a unui documentar vechi de unsprezece ani despre racheta R-36 („Satan“), difuzat pe postul public de televiziune Pervîi Kanal. Documentarul prezintă o armă proiectată şi produsă de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, iar secvenţa decupată de la minutul 27:05 prezintă atacul animat al „noii arme“ superioare a lui Putin ce va înlocui vechile rachete balistice intercontinentale „Voevoda“. Pe scurt, strategii în comunicare ai Kremlinului au amestecat un vin vechi cu unul nou şi le-a ieşit o prostie.

Secvenţa animată decupată din documentarul despre R-36 („Satan“) (minutul 27:05). Sursa: YouTube

Şi indivizii nu sunt la prima abatere de acest fel. Cei de la EU vs Disinfo au descoperit şi secvenţe din jocuri video inserate prin materialele de propagandă pro-Kremlin.

O altă armă prezentată de Putin este racheta intercontinentală hipersonică „Kinjal“, despre care se spune că deja s-ar afla în dotarea forţelor militare ruse din districtul sudic (sud-vestul Rusiei). Şi de această dată, prezentarea animată lasă de dorit, mai ales că la minutul 1:33:38 se poate identifica o falsă rachetă care dispare instantaneu după un fals buncăr, urmând o altă înregistrare (după un frame lipsă) cu o clădire care explodează (nu se ştie de ce). Până şi relieful este diferit. Puteţi să vă convingeţi singuri urmărind prezentarea originală în slow motion (0,25x). Sperau că nimeni nu-şi va da seama de explozia fake din cauza vitezei.

Explozia fake din prezentarea sistemului rachetei intercontinentale „Kinjal“ (minutul 1:33:38). Sursa: To be Or...

Putin s-a mai lăudat cu noua sa rachetă de croazieră cu propulsie nucleară (minutul 1:25:25), aceasta având capacitate de a manevra la altitudini mici, depăşind de 10 ori raza de acţiune a rachetelor de croazieră americane „Tomahawk“ (raza acestora variază de la 1300 la 2500 km)! După care să se contrazică în declaraţii: „O astfel de rachetă ar avea o traiectorie de zbor imprevizibilă şi o rază practic nelimitată, fiind invulnerabilă“. Deci raza e de 10 ori mai mare decât cea a Tomahawk sau e nelimitată?! S-ar putea ca nici autorii prezentărilor să nu ştie, mai ales că o astfel de rachetă poate zbura ore întregi. S-au grăbit atât de mult cu această lansare încât i-au rugat pe cetăţeni să vină cu propuneri. Lipsă de imaginaţie?! Nu ştiu.

Revenind la rachete, în prezentare acestea evită cu uşurinţă scuturile antirachetă prezentate ca „umbreluţe“ cu diametrul de 500 km, amplasate undeva în mijlocul Oceanul Atlantic. Şi de data aceasta misiunea e destul de neclară, mai ales că racheta traversează Atlanticul prin strâmtoarea Drake ca să lovească o ţintă amplasată undeva în Oceanul Pacific! De ce să simplifici lucrurile când poţi, dimpotrivă, să le complici?!

Este bine cunoscut faptul că timpul îndelungat al zborului unei rachete va creşte probabilitatea ca aceasta să fie într-un final doborâtă fie de scuturile antirachetă, fie de avioanele de vânătoare. Nu în zadar submarinele nucleare ruseşti patrulează des prin apropierea ţărmurilor.

Da, şi SUA dispun pe teritoriul lor de scuturi şi radare cu o acoperire mult mai mare decât cea prezentată de propaganda Kremlinului. De exemplu, sistemul BMEWS (Ballistic Missile Early Warning System), construit de Statele Unite (în colaborare cu Danemarca şi Canada) între anii 1958-1961, are un obiectiv clar: detectarea oricăror atacuri cu rachete balistice intercontinentale dinspre Polul Nord. Distanţa de urmărire a acestora este destul de mare. De exemplu, doar radarul RAF Fylingdales dispune de o rază de urmărire de circa 3000 mile marine (cca 5600 km). Nemaivorbind de faptul că statele NATO dispun de o reţea performantă de radare capabile să detecteze în maxim 10 minute orice atac cu rachete (vezi SBX-1), indiferent de mecanismul lor de propulsie. Vedeţi doar diferenţa dintre minciunile desenate în prezentarea lui Putin şi realitatea de pe teren:

Secvenţă cu prezentarea rachetelor de croazieră ruseşti care evită ecranele de radar (stânga) şi ariile reale ale sistemului BMEWS (dreapta). Sursele: RT/Wikipedia

Cele mai recente şi unice?

În altă ordine de idei, nu există niciun fel de „cele mai recente şi excepţionale realizări ale oamenilor noştri de ştiinţă“ deoarece toate aceste „Wunderwaffe“ putiniste se bazează pe tehnologii proiectate şi realizate de Uniunea Sovietică în anii ՚60 sau spre sfârşitul anilor ՚80 ai secolului trecut. De exemplu, motorul-rachetă nuclear RD-0410 fusese primul şi unicul propulsor nuclear dezvoltat de inginerii sovietici încă în anul 1965 şi testat cu succes în 1979 cu scopul da a-l folosi pe rachete capabile să transporte sateliţi pe orbita lui Marte. Astăzi, principiul funcţionării unor astfel de motoare e cunoscut şi la nivelul universităţilor tehnice din întreaga lume. Nu e ceva neobişnuit, mai ales că şi americanii erau angrenaţi în dezvoltarea unor astfel de propulsoare cam în aceeaşi perioadă. Testarea acestui tip de motor fusese stopată la începutul anilor ՚80 din cauza poluării mediului înconjurător (în special a zonelor de lansare), precum şi a costurilor destul de ridicate.

Captură dintr-un documentar sovietic despre motorul nuclear RD-0410 fabricat în 1979. Sursa: YouTube

Primul proiect de rachete nucleare hipersonice fusese conceput de americani în 1955 (SLAM sau Supersonic Low Altitude Missile), dar sistat în 1964 din cauza ineficienţei în raport cu dezvoltarea radarelor performante.

Primele prototipuri cu arme laser fusese dezvoltate de diverse state încă în anii ՚70-՚80 ai secolului trecut, mai ales în Uniunea Sovietică, aceasta având la dispoziţie programe speciale de dezvoltare şi testare a laserelor în scop militar („Terra“ şi „Omega“). Aici trebuie să mai amintesc faptul că americanii sunt deja posesorii unor arme laser performante şi precise, testate cu succes în anii 2010-2015, cum ar fi  High Energy Laser Mobile Demonstrator — HEL MD dezvoltat de Boeing.

Prezentarea HEL MD fabricat de compania Boeing şi testat cu succes în 2013. Sursa: YouTube

Aşadar, Putin nu a făcut decât să prezinte nişte „realizări unice“ dezvoltate cu mult înainte de a se cocoţa pe tronul de la Kremlin. Dar, scopul scuză mijloacele, mai ales cel electoral. Miza actualului preşedinte constă în menţinerea unui scor de circa 70-80% din totalul voturilor exprimate pe 18 martie, iar pentru asta trebuie să-şi mobilizeze susţinătorii prin furnizare de propagandă ieftină.

Electorala 2018

Desigur că miturile „cetăţii asediate“ sau a Rusiei ca „insulă eurasiatică“ nu sunt noutăţi în materie de propagandă domestică. Discursul liderului de la Kremlin devine astfel o adevărată hârtie de turnesol pentru campania prezidenţială: „doar Putin e în măsură să facă faţă ameninţărilor externe“. Toată această manevră electorală se bazează pe teoria „70%-70%“ enunţată de câţiva comentatori ruşi (pentru un minim succes e nevoie de cel puţin 70% din populaţie să-l sprijine pe Putin şi cam tot atât să participe la alegeri).

Sound bit-ul întregului discurs al liderului rus poate fi rezumat la „Ascultaţi-ne acum!“, ceea ce sugerează o reluare a retoricii militariste şi a poziţiei de ofensivă a Rusiei în raport cu statele occidentale. Quid prodest?

*Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013 devine asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române.