Izvestia: Trump nu se va întâlni cu Putin înainte de învestire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, va vizita Rusia după ce va fi învestit oficial în funcţie, pe 20 ianuarie 2017, relatează în ediţia de joi „Izvestia“, citând o sursă din cadrul Partidului Republicanilor.

Potrivit interlocutorului cotidianului rus, consilierii lui Trump l-au convins că ar fi mai bine să efectueze vizita în Rusia după învestire, nu înainte.

Analistul Dimitri K.Simes, de la publicaţia americană The National Interest, consideră că o astfel de decizie a fost luată pentru că o vizită a lui Trump în Rusia înainte de preluarea funcţiei ar fi putut fi interpretată ca o subminare a politicii actualei administraţii americane şi o încercare de a purta negocieri pe ascuns în timpul mandatului preşedintelui în exerciţiu american Barack Obama, notează Agerpres.

Kremlinul a anunţat, luni, că a avut loc o convorbire telefonică între Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, în timpul căreia cei doi au convenit să continue contactele telefonice şi în perspectivă să aibă o întrevedere directă.

Anterior, Trump şi-a exprimat intenţia de a normaliza relaţiile americano-ruse, iar presa de la Moscova evoca o posibilă întâlnire între preşedintele ales al Statelor Unite şi liderul de la Kremlin înainte de expirarea celui de-al doilea mandat al lui Obama la Casa Albă. Potrivit presei ruse, o întâlnire Trump-Putin ar fi putut avea loc în urma unor eforturi de intermediere a preşedintelui ceh Milos Zeman.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite