INTERVIU Ofensiva economică şi diplomatică rusească în Africa
0
Ţelul reaşezării hlamidei imperiale răsăritene peste teritoriul ex-sovietic este complementar celui de extindere a sferei de influenţă a Moscovei, prin recucerirea economică, diplomatică, dar şi prin intermediul unor prezenţe militare sub alte stindarde, ale unor misiuni internaţionale, a acelor arealuri geopolitice cândva controlate de URSS, precum nu puţine state din Africa.
Alba Iulia Catrinel Popescu este medic şi doctorandă în informaţii şi securitate, o conaţională cu un timp relevant trăit pe continentul Africa.
Un dialog vizând implicaţii posibile ale războiului slavo-slav din Ucraina, asupra mediului de securitate subsaharian aduce nu doar informaţii noi, ci şi opinii ce invită la reflecţii necesare celor ce se pare că ignoră un areal deloc insignifiant pentru ţara noastră.
- Cu ce începem?...
- În cursul lunii septembrie 2014, două ştiri au explodat în presa nigeriană. Negociatorul australian Stephen Davis a acuzat persoane, din anturajul actualului preşedinte Goodluck Jonathan, de finanţare a organizaţiei teroriste Boko Haram, iar surse din serviciile secrete nigeriene au afirmat ca militari nigerieni sunt antrenaţi în Federaţia Rusă şi că guvernul federal a decis să achiziţioneze armament rusesc,deoarece aliaţii tradiţionali occidentali ar fi eşuat în eforturile de a susţine lupta contra menţionatei organizaţii. De altfel, din luna august 2014, au fost trase semnale de alarmă privind ofensiva economică şi diplomatică rusească în Africa, menită să securizeze reţelele de transport de energie către Europa şi regiunile bogate în zăcăminte strategice.
- De ce procedează astfel Federaţia Rusă?
- Lovită de sancţiunile economice ale occidentalilor, ca urmare a agresiunii sale în Ucraina, Rusia caută soluţii pentru ca să îşi menţină atuurile energetice, puterea economică, militară şi politico-diplomatică.
- Ce atuuri are Moscova?
- Două, pe care le putea utiliza în relaţia cu Occidentul: dependenţa energetică a Europei de gazul rusesc şi susţinerea diplomatică în Consiliul de Securitate al ONU, în dosare precum Afganistan, Coreea de Nord şi Iran, programul spaţial internaţional sau acordurile privind armele strategice şi convenţionale.
- Cu alte cuvinte, preşedintele Vladimir Putin mizează pe tolerarea puseurilor imperiale ruse...
- Cert este că Rusia a fost tolerată când a generat şi a întreţinut conflictele îngheţate din fostul spaţiu sovietic, cand a infiltrat economic, financiar şi politic spaţiul european, când a fracturat unitatea europeană, în privinţa politicii comune energetice şi a blocat construcţia gazoductului Nabuco.
- De unde şi concluzia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen...
- ...cred că vă referiţi la ceea ce a afirmat la Summit-ul NATO din septembrie 2014, respectiv că Rusia revizionistă îşi demonstrează disponibilitatea de a utiliza „orice mijloace, inclusiv forţa”, pentru „a-şi extinde influenţa si controlul asupra statelor independente şi suverane, în dispreţul făţiş al normelor dreptului international”, motiv pentru care asistăm la o „situaţie de securitate complet nouă, în Europa”, care necesită o reşapare a securităţii euro.atlantice în decada urmatoare, altfel spus, adoptarea unui nou concept strategic. Este evident că anexarea Crimeei şi tacticile de tip hibrid folosite în Ucraina au restrâns şi diluat instrumentele de tip soft power, pe care Federaţia Rusă le utiliza în relaţia cu Occidentul.
- Ce poate face Rusia in acest context?
- Menţine şi activează menghina economică şi energetică asupra europenilor, stimulează diferendele de orice tip, din interiorul Uniunii Europene, utilizând reprezentanţi ai partidelor extremiste, eurosceptice şi revanşarde, îşi promovează punctele de vedere prin intermediul instituţiilor media aservite, separă şi stăpâneşte
- Cât de important este controlul surselor alternative de energie către Europa?
- Este vital. În anul 2009, imediat dupa criza georgiană, preşedintele rus Dmitry Medvedev a vizitat o serie de state africane, într-un tur diplomatic menit să reclădească poziţia dominantă a Moscovei în regiune şi să accelereze schimburile economice în domeniul resurselor de hidrocarburi, metale rare, uraniu, diamante, minereuri feroase şi neferoase. Statele vizitate au fost Nigeria – cel mai mare producător de petrol din Africa şi deţinător de zăcăminte neexploatate de gaze naturale, fier, cărbune, uraniu şi metale rare, Angola – stat producător de petrol şi diamante, Zimbabwe – mare producător de platină şi diamante şi Egipt, un fost aliat şi deţinător de zăcăminte de petrol, gaze naturale, uraniu şi metale rare.
- Apropo de gaze, ce se mai aude cu gazoductul menit să aprovizioneze Europa cu...gaz nigerian?
- În anul 2005, oficialităţile nigeriene, împreună cu cele din Niger şi cele algeriene reunite în New Partnership for African Development Initiative (NEPAD) au demarat proiectul construirii unui gazoduct trans-saharian menit să aprovizioneze Europa cu gaz nigerian. Conducta, cu o lungime de 4.128 km, urmează să fie construită şi administrată de companiile petroliere Nigerian National Petroleum Corporation NNPC şi Algerian National Oil Company Sonatrach şi va transporta gazul din regiunea statului nigerian Delta, până la terminalele algeriene El Kala şi Beni Şaf de la Marea Mediterană iar, de aici, prin conductele Trans-Mediteraneană, Magreb-Europa, Medgaz, Galsi în reţeaua de distribuţie spaniolă şi europeană.
- Când va fi finalizat acest proiect?
- În cursul anului 2015, iar costul total se ridică la 12 miliarde de dolari. Companii importante din domeniul energetic, precum Total SA, Royal Dutch Shell, Eni, GAIL şi-au declarat interesul faţă de această uriaşă oportunitate strategică şi de afaceri. De aceea, în cursul vizitei preşedintelui Medvedev în Nigeria, a fost semnat acordul dintre guvernul rus şi cel nigerian privind crearea unui joint-venture cu participaţii egale Gazprom – NNPC, numit NIGAZ, prin care ruşii au preluat construirea segmentului nigerian al gazoductului, având o lungime de 1.037 de km. Acest acord este foarte important pentru că, din nou, ruşii se afla la butoane, putând juca eficient cartea debitului de gaz, atunci când interesele geopolitice o cer.
- Cine a fost calul troian în această afacere?
- Se pare că artizanul acestui acord este dr. Rilwanu Lukman, angajat al Gazprom, din perioada în care era ministrul petrolului în guvernul nigerian şi co-fondator al Afren Plc, o companie parteneră Gazprom, pe piaţa nigeriană. Acelaşi dr. Lukman, care era si consilierul pe probleme strategice şi de energie al preşedintelui Umaru Musa Yar’Adua, se pare că a convins autorităţile statului ca să semneze acordul ruso-nigerian de exploatare a zăcămintelor de uraniu, Nigeria fiind deţinătoarea a 7% din resursele globale de acest tip. La 4 iunie 2012, la Moscova, s-a semnat acordul dintre compania rusească Rosatom şi Nigerian Nuclear Regulatory Agency NNRA privind construcţia, pe teritoriul Nigeriei, a unei centrale nucleare, a doua de acest gen, de pe teritoriul african, după cea construită de ruşi în Koeberg - Africa de Sud în 1984.
- Să revenim la Boko Haram...
- Pe 19 septembrie 2014, presa nigeriană a publicat o declaraţie aparţinând negociatorului australian dr. Stephen Davis, conform căreia un înalt oficial al Central Bank of Nigeria CBN, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei Nigeriene, generalul-locotenent Azubuike Ihejirika şi fostul guvernator al statului Borno şi apropiat al actualului preşedinte Goodluck Jonathan, Ali Modu Sheriff se afla printre sponsorii gruparii teroriste Boko Haram. Această acuzaţie, extrem de gravă, trebuie privită într-un context mai larg. La 20 septembrie 2014, presa nigeriană a diseminat o altă informaţie provenită de la serviciilor secrete, conform căreia, sub pretextul lipsei de interes a aliaţilor tradiţionali occidentali şi eşuării sprijinului pe care aceştia l-au oferit în lupta contra insurgenţei Boko Haram, oficialităţile nigeriene au decis să apeleze la expertiza rusă şi chineză. Astfel, personal aparţinând armatei, poliţiei, serviciului de securitate DSS este antrenat în Federaţia Rusă, in domeniul contraterorismului, urmând a constitui, la revenirea în ţară, Brigada Forţelor Speciale. Ca tacâmul să fie complet, oficialităţile nigeriene au decis să achiziţioneze armament şi logistica din Rusia, pe motiv că occidentalii le-ar fi refuzat sprijinul. Situaţia este complicată, deoarece Nigeria reprezintă unul dintre pilonii prezenţei occidentale în spaţiul subsaharian, cea mai mare piaţă de desfacere africană, cu o populaţie reprezentând un sfert din totalul locuitorilor subcontinentului, cu o armată cotată printre cele mai performante din întreg spaţiul subsaharian şi cu influenţe politico-diplomatice consistente în Uniunea Africană si în alte organizaţii regionale.
- Nigeria ca Nigeria, dar Moscova a pus ochii şi pe Algeria...
- Algeria este al treilea furnizor de gaze în Europa, după Rusia şi Norvegia şi al doilea producător de gaze naturale de pe continent. La nivelul anului 2015, controlul rusesc asupra furnizării de gaze în Europa va atinge o medie de 40%, ca urmare a penetrării nordului Africii. Astfel, dependenţa energetică de Rusia reprezintă un factor limitativ asupra capacităţii de reacţie a europenilor, în dosare precum Ucraina, Siria sau în potenţiale noi evoluţii, în spaţiul Republicii Moldova. Conform Stockholm International Peace Research Institute, în intervalul 2003-2012, volumul cheltuielilor guvernului algerian, pentru achiziţionarea de armament şi echipamente militare, produse în Rusia, a atins un procent de 91%, din totalul de 54 de miliarde de dolari, reprezentand 10% din totalul exporturilor rusesti de profil. Aceasta relaţie specială de colaborare, pe plan militar, datează din perioada Războiului Rece, când URSS a fost primul stat care a recunoscut independenţa Algeriei de sub dominaţia franceză şi principalul aliat în eforturile de reclădire internă, după războiul de independenţă. În 2009, în estul Algeriei, a fost demarat proiectul El Assel, de explorare şi exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, în care compania Sonatrach deţine 51% din acţiuni, iar restul de 49% aparţin Gazprom International, care, în luna februarie 2014, a primit invitaţia să participe la licitaţia internaţională pentru explorarea şi exploatarea a 30 de noi parcele potenţial gazeifere reprezentand 19% din teritoriul statului algerian.
- Avalanşă impresionantă de date care spun totul despre cum şi unde are Rusia ultimul cuvânt, pe continentul african. Apropo! Care este relaţia răsăritenilor imperiali cu Republica Africa de Sud?
- Această ţară a semnat, în luna septembrie 2014, un acord de parteneriat strategic, în domeniul energiei nucleare cu Federaţia Rusă. Acordul prevede construcţia, de către Rosatom, a 8 reactoare nucleare, în valoare totală de 10 miliarde de dolari, pâna în 2030. Aceste noi capacităţi de producţie vor completa celelalte două reactoare aflate deja în funcţiune, la centrala nucleară de la Koeberg, care acopera 6% din necesarul de energie electrică al statului sud-african.
- Doar la atâta se limitează interesele ruseşti?!...
- Nicidecum. Sunt vizate zăcămintele de crom, mercur, mangan, aluminiu, metale rare REM, cupru, zinc, nichel, minele de diamante şi platină, etc. La ora actuala Rusia importă 100% din necesarul intern de mangan, 80% din cel de crom şi 60% din acela de bauxită, mare parte din acesta din urma din Guineea. De altfel, în anul 2013, companiile ruseşti au investit în Africa în jur de 20 de miliarde de dolari în producţia de energie, industrie extractivă, pescuit şi agricultură. În 2009, a fost creat Coordination Committee on Economic Cooperation with African Countries AFROCOM, organism care reuneşte, sub conducerea preşedintelui băncii cu capital de stat Vnesekonomban, ministere, agenţii guvernamentale, agenţi economici interesaţi în piaţa africană. Acest comitet colaborează cu Russian Agency for Export Credit and Investment Insurance EXIAR creată în anul 2011, cu scopul de a proteja investitorii care pătrund pe pieţe supuse riscurilor politice şi militare. Crearea acestor agenţii demonstrează determinarea Kremlinului de a reclădi influenţa şi a prelua controlul spaţiului subsaharian.
- Cum a gestionat Moscova dosarul datoriei statelor africane faţă de Uniunea Sovietică?
- A decis, în anul 2012, ştergerea sumei de 20 de miliarde de dolari, din datoria istorică a statelor africane, către URSS, transferată apoi Federaţiei Ruse, după ce, în anul 2008, Moscova anulase alte 16 miliarde de dolari, din datoria aceloraşi state. În plus, Rusia a anunţat transferul a 50 de milioane de dolari către Fundaţia Băncii Mondiale, pentru statele sărace, cu scopul de a dezvolta regiuni situate în Africa Subsahariană, a acordat peste 8000 locuri în instituţii proprii de învăţământ superior, pentru tineri africani, dintre care 4000 sunt burse de studiu. Rusia a semnat acorduri cu Zambia şi Tanzania prin care sumele corespunzătoare datoriilor anulate vor fi utilizate pentru dezvoltare, urmând să fie încheiate asemenea acorduri şi cu Etiopia, Mozambic, Benin. Aceste state nu sunt întâmplător alese. Unele dintre ele sunt posesoare de zăcăminte de REM, precum Zambia, Tanzania, Mozambic, iar altele se afla în imediata vecinătate a unor ţinte geostrategice de primă importanţă, precum Etiopia, Tanzania, Benin, Mozambic, acesta din urma deţinând şi mari zăcaminte de gaze naturale.
- Să nu ignorăm forţa expediţionară rusească în Africa...
- Rusia joacă abil, o dovadă fiind trimiterea de trupe de menţinere a păcii, sub egida ONU, în R.D. Congo, Coasta de Fildeş, Liberia, Etiopia, Eritreea, Sudan, Sudanul de Sud şi Sahara Occidentala. Acum, Federaţia Rusă are mai multe trupe în cadrul căştilor albastre, in Africa Subsahariană, decât SUA, Marea Britanie şi Franţa la un loc.
- Care este diferenţa dintre implicarea Rusiei şi aceea a Chinei, pe continentul african?
- Rusia beneficiază de vechile legături stabilite de pe vremea URSS, de zecile de mii de specialişti civili şi militari pregătiţi în şcolile şi universităţile ruseşti, de susţinerea diplomatică şi militară acordată de sovietici mişcărilor anticolonialiste şi de nealiniere, de reţelele economice, militare, politice africane, care au traversat timpurile pâna azi, precum şi de pragmatismul cu care actualii lideri africani apreciază apariţia unei contraponderi la ofertele chinezeşti, indiene sau occidentale. Spre deosebire de chinezi, care au făcut vizibilă prezenţa lor in Africa, ruşii au preferat metode tăcute, care ies acum la lumină, demonstrând faptul ca afro-pesimismul occidental şi tratarea Africii Subsahariene ca pe un spaţiu de marginalitate au fost cele mai mari greşeli strategice, din ultimii 20 de ani. Dacă pentru China şi India spaţiul african reprezintă, înainte de toate, o sursă de energie şi de minereuri, pentru Rusia lucrurile stau diferit. Rusia este un mare producător de hidrocarburi şi deţine zăcaminte uriaşe de minereuri feroase şi neferoase, prezenţa ei în Africa ţine mai mult de nevoia menţinerii menghinei energetice asupra europenilor, prin controlul zăcămintelor şi distribuţiei de hidrocarburi, de blocarea accesului competitorilor la resursele africane în paralel cu dobândirea unor atuuri diplomatice, care pot fi utilizate în situaţii de tipul celei actuale din Ucraina. Obiectivul refacerii fostului imperiu sovietic nu reprezintă doar anexarea fostelor republici sovietice ci, mai ales, refacerea sferei de influenţă a Moscovei. URSS a fost un jucător major în Africa şi un susţinător din umbră al mişcării de nealiniere. Observăm deja determinarea cu care Kremlinul abordează problematica africană. Este BRICS o nouă mişcare de nealiniere? Va deveni BRICS un instrument pentru o reîmpărţire a Africii in beneficiul Rusiei? Răspunsurile stau la Beijing.
Se încarcă comentariile...
