INFOGRAFIE Anexarea Crimeei începe să-i usture pe ruşi

INFOGRAFIE Anexarea Crimeei începe să-i usture pe ruşi

Vladimir Putin a crescut în preferinţele ruşilor după anexarea Crimeei

La o lună de la izbucnirea crizei separatiste din Crimeea, economia rusă simte primele consecinţe. Companiile şi investitorii scot masiv bani din Rusia, bursa a încheiat luna în scădere, iar creşterea economică va fi mai mică. Iar asta nu din cauza sancţiunilor laxe impuse până acum în Vest, ci pentru că pieţele internaţionale se tem că vor fi aplicate alte măsuri, mai drastice, care vor izola economia rusă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deocamdată, efectele pe care le-ar putea avea sancţiunile economice impuse de Vest asupra Rusiei rămân sub semnul întrebării, însă pieţele internaţionale au „taxat” deja Moscova pentru anexarea Crimeei. 
 
Până acum, sancţiunile aplicate Rusiei sunt minore – restricţii de călătorie şi îngheţarea activelor mai multor apropiaţi ai lui preşedintelui Vladimir Putin. Însă posibilitatea aplicării unei noi serii de măsuri mult mai drastice, care să izoleze cu adevărat economia rusă, este cea care a speriat investitorii şi oamenii de afaceri – atât străini, cât şi ruşi. Aceştia au început să scoată masiv lichidităţi din Rusia, astfel că valoarea ieşirilor de capital înregistrate în primele trei luni ale anului a ajuns la 70 de miliarde de dolari, adică mai mult decât întregul an 2013. 
 
Economia ar putea scădea în 2014
 
Cu o economie şi-aşa fragilă înainte de anexarea peninsulei, Kremlinul a fost nevoit acum să revizuiască în scădere prognoza de creştere economică pentru anul 2014 de la 2,5% la doar 0,6%. Acestă estimare rămâne valabilă doar dacă valoarea totală a ieşirilor de capital din Rusia nu depăşeşte 100 de miliarde de dolari pe întreg anul 2014, a anunţat Alexei Uliukaiev, ministrul rus al Economiei. De aceea, analiştii consideră prognoza de 0,6% peste măsură de optimistă. Dacă ieşirile de capital ajung însă la 150 de miliarde de dolari, atunci economia rusă va înregistra o scădere de 1,8%. 
 
Deja exclusă din grupul G8, care reuneşte principalele opt ţări industrializate ale lumii, Rusia se pregăteşte acum pentru o perioadă de izolare economică de câţiva ani. De aceea, preşedintele Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că ţara ar trebui să-şi creeze propriul sistem de carduri de credit. 
 
Ruşii aleg să plătească
 
„Plătim sute de milioane de dolari pentru felul în care au evoluat evenimentele. Dacă aceasta a fost alegerea care are sprijinul popular, atunci trebuie să înţelegem că ea are şi costuri economice”, a explicat Ria Novosti fostul ministrul al Finanţelor Alexei Kudrin, un cunoscut om de încredere al lui Putin. 
 
Temerile investitorilor au fost accentuate de declaraţiile recente ale cancelarului german Angela Merkel, care a avertizat Rusia că „poate pierde mult” din punct de vedere economic dacă va continua să escaladeze tensiunile din Ucraina. 
 

CITEŞTE MAI MULT

După anexarea Crimeei de către Rusia, Ucraina rămâne şi fără flota la Marea NeagrăAproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov, citat de AFP. Kievul ar putea rămâne fără navele aparţinând flotei ucrainene la Marea Negră.

ANALIZĂ Drumul Mătăsii şi Eurasia: Între „Furtuna vine din Est” şi „Sanctuarul este în Vest”„În partea de vest a marii formaţiuni geopolitice Euro-Asia-Africane, dorinţa de confort a dus la dezvoltarea industrială şi tehnică. De aceea, migraţiile de populaţii nu se fac spre Bişkek, Taşkent sau Ulan Baator, ci spre Paris, Londra, Berlin sau Roma”, comentează specialistul în geopolitică Marius Văcărelu, pe blogul său de pe adevarul.ro, unde explică legătura dintre „Drumul Mătăsii” şi Eurasia.

„E clar că trebuie să ne aşteptăm la timpuri tumultoase la Nistru“. Ce cred analiştii despre un posibil scenariu de anexare a Transnistriei de către Rusia Odată ce au terminat cu anexarea peninsulei Crimeea, Putin a pus tunurile pe Transnistria. Marţi, liderii separatişti din Republica Moldova au cerut Moscovei să procedeze la fel cu regiunea din stânga Nistrului. Răspunsul nu a întârziat – joi Guvernul rus va examina „blocada“ Transnistriei.

Dan Dungaciu: Recunoaşterea Transnistriei de către Rusia ar însemna undă verde pentru reunificarea României cu Moldova Directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, analistul Dan Dungaciu, a prezentat în exclusivitate pentru ziarul „Adevărul“ implicaţiile acţiunilor pe care Moscova le întreprinde în regiune, după ce Transnistria a cerut integrarea în Federaţia Rusă.

Rusia a anexat Crimeea. Vladimir Putin şi noii lideri de la Simferopol au semnat Acordul în Duma de Stat a Rusiei Rusia a anexat Crimeea, oficial. LIderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a informat oficial Duma de Stat (Parlamentul) de cererea Crimeei de alipire la Federaţia Rusă, în cadrul unui discurs susţinut în faţa legislativului de la Moscova. După discurs, Putin şi liderii de la Simferopol şi Sevastopol au semnat acordul privind anexarea teritorială.

Occidentul reacţionează dur la schimbarea „forţată” a graniţelor Ucrainei  Liderii Internaţionali şi-au exprimat atât părerile vehemente cu privire la rezultatul referendumului şi consecinţele acestuia, cât şi temerile cu privire la viitorul crimeenilor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările