Incident aviatic deasupra Mării Negre. Avioane de luptă ruseşti au escortat două avioane americane de recunoaştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: pixabay.com / Avion rusesc de tipul Su 27
Foto: pixabay.com / Avion rusesc de tipul Su 27

Două avioane de luptă ruseşti de tip Su-27 şi Su-30 au fost ridicate în aer pentru a escorta două aeronave de recunoaştere strategică de tip RC-135 aparţinând Forţelor Aeriene ale SUA şi de tip CL-600 ARTEMIS aparţinând Flotei SUA din Marea Neagră, conform unui raport al Centrului Naţional de Management al Apărării al Federaţiei Ruse, citat de agenţia TASS.

„Pe 3 decembrie, dispozitivele ruseşti de control aerian ce supravegheau spaţiul aerian de deasupra apelor internaţionale ale Mării Negre au detectat ţinte aeriene care se apropiau de graniţa de stat a Federaţiei Ruse. Pentru a identifica respectivele ţinte aeriene şi pentru a preveni eventuale încălcări ale frontierei de stat a Federaţiei Ruse, două avioane de luptă, de tipul Su-27 şi Su -30 au fost ridicate de la sol cu misiunea de a identifica ţintele aeriene ce s-au dovedit a fi aeronave de recunoaştere strategică - RC-135 al Forţelor Aeriene ale SUA - şi de recunoaştere şi ţintire - CL-600 ARTEMIS al Armatei SUA - şi le-au escortat deasupra apelor Mării Negre.”

Centrul Naţional pentru Managementul Apărării a precizat că, după ce aeronavele militare străine au fost întoarse de la graniţa de stat a Federaţiei Ruse, luptătorii ruşi s-au întors în siguranţă pe aerodrom.

„Zborurile luptătorilor ruşi au fost efectuate în strictă conformitate cu regulile internaţionale de utilizare a spaţiului aerian. Nu au fost permise încălcări ale frontierei de stat a Federaţiei Ruse", au menţionat oficialii ruşi.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite