Harald Malmgren, fost consilier pentru patru preşedinţi americani, despre discuţiile sale cu Putin: „Părea să aibă instinctele unui cap al mafiei siciliene”

Harald Malmgren, fost consilier pentru patru preşedinţi americani, despre discuţiile sale cu Putin: „Părea să aibă instinctele unui cap al mafiei siciliene”

Vladimir Putin FOTO Arhivă

Ideea de a forţa adversarii să se confrunte cu scenarii îngrozitoare părea să-l entuziasmeze pe Vladimir Putin în urmă cu 30 de ani, iar acum preşedintele rus o pune în aplicare, scrie strategul geopolitic Harald Malmgren, fost consilier pentru patru preşedinţi ai Statelor Unite.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 1999, Vladimir Putin a făcut un salt brusc din obscuritatea birocratică în postul de premier al Rusiei. Când, câteva luni mai târziu, Boris Elţîn a demisionat în mod neaşteptat de la şefia statului rus, iar Putin l-a succedat la Kremlin, întreaga lume a fost luată din nou prin surprindere. Cum a putut această figură necunoscută să obţină sprijinul electoratului cu atât de puţină atenţie din partea mass-media?

Am avut primul contact cu Putin cu şapte ani înainte şi nu am fost surprins de ascensiunea sa rapidă la vârful puterii. I-am fost prezentat de Evgheni Primakov, cunoscut drept „Kissinger al Rusiei”, pe care l-am întâlnit la Moscova de mai multe ori în anii Războiului Rece, când i-am consiliat pe preşedinţii Kennedy, Johnson, Nixon şi Ford. Primakov era un gânditor şi scriitor fără menajamente, precum şi un emisar special al Kremlinului care purta discuţii secrete cu lideri naţionali din întreaga lume.

Când Elţîn l-a însărcinat pe consilierul său Anatoli Sobceak cu identificarea şi recrutarea celor mai buni şi mai străluciţi oameni ai Rusiei, Putin, pe atunci un politician local în oraşul său natal Sankt Petersburg, a fost în fruntea listei, aşa că Primakov l-a luat pe Putin sub aripa sa pentru a-l îndruma în chestiuni de putere şi securitate globală. Primakov l-a prezentat pe Putin lui Kissinger, iar aceştia au devenit apropiaţi. Faptul că cei doi şi-au făcut timp pentru a-l pregăti pe Putin în materie de geopolitică şi geosecuritate era o demonstraţie clară că au văzut în el caracteristicile unui lider puternic. În plus, arăta capacitatea lui Putin de a asculta lecţii lungi de geopolitică, aşa cum aveam să aflu în curând.

În 1992, am primit o invitaţie de la un organizator de întâlniri de la centrul de reflecţie CSIS pentru a mă alătura unei comisii SUA-Rusia de la Sankt Petersburg prezidată de Kissinger şi Sobceak. Scopul era de a ajuta noua conducere a Rusiei să deschidă canale de afaceri şi bancare cu Occidentul. Majoritatea participanţilor occidentali erau directori executivi ai unor mari companii americane şi europene, precum şi oficiali-cheie ai noului Guvern rus. Eram invitat calitate de expert în urma recomandării „domnului Primakov”. Cu greu puteam refuza o astfel de cerere, mai ales că eram foarte curios în legătură cu noua conducere a Rusiei, în special cu Putin.

Odată ajuns la prima întâlnire, am văzut mai multe persoane adunate în jurul lui Kissinger şi a unui bărbat despre care mi s-a spus că este Putin. Un oficial m-a abordat spunându-mi că a fost rugat de Primakov să mă prezinte lui Putin. El a întrerupt conversaţia cu Kissinger pentru a anunţa sosirea mea. Putin a răspuns cu căldură că abia aşteaptă să discute cu mine despre cum văd situaţia din interiorul Washingtonului.

Am vorbit de mai multe ori între întâlniri, iar Putin a aranjat să stea lângă mine la o cină, însoţit de interpretul său. La cina respectivă, m-a întrebat la un moment dat: „Care este cel mai important obstacol între oamenii de afaceri occidentali şi colegii mei ruşi în ceea ce priveşte iniţierea unor legături de afaceri?”.

Din capul locului, am răspuns: „Absenţa unor drepturi de proprietate definite legal - fără acestea nu există nicio bază pentru rezolvarea litigiilor”.

„Ah, da”, a spus el, „în sistemul vostru, un litigiu între întreprinderi este rezolvat de avocaţi plătiţi cu ora care reprezintă fiecare parte, uneori ducând disputa în instanţă, ceea ce în mod normal durează luni de zile şi o acumulare de onorarii pentru avocat”.

„În Rusia”, a continuat el, „disputele sunt de obicei rezolvate prin bun simţ. Dacă o dispută se referă proprietăţi proprietăţi foarte importante sau la bani, atunci cele două părţi trimit de obicei reprezentanţi la o cină. Toţi cei care participă ar fi înarmaţi. Puşi în faţa posibilităţii unui rezultat sângeros şi fatal, ambele părţi găsesc întotdeauna o soluţie de comun acord. Frica oferă un catalizator pentru bun simţ”.

El a folosit acest argument în contextul disputelor dintre naţiunile suverane. Soluţiile necesită adesea un element de teamă cu privire la reacţii disproporţionate în cazul în care nu se ajunge la un acord. Ideea de a forţa adversarii să se confrunte cu scenarii îngrozitoare părea să-l entuziasmeze. În esenţă, el îmi descria impasul actual dintre SUA şi Rusia în chestiunea ucraineană. Putin ştie că nu îşi poate permite un război terestru prelungit cu Ucraina. De asemenea, el observă că preşedintele american Joe Biden se confruntă cu alegeri cruciale la jumătatea mandatului, cu un impas în Congres, şi nu îşi poate permite o distragere majoră a atenţiei de la o criză externă. Cele două părţi nu au de ales decât să ajungă la un acord.

Harald Malmgren FOTO realvision.com

Cu altă ocazie, Putin m-a întrebat cum se iau cu adevărat deciziile la Washington, cu diviziunea complexă a puterilor prezidenţiale şi a Congresului. Kissinger i-ar putea explica parametrii generali ai unei decizii politice a liderului de la Casa Albă, dar nu ar putea clarifica modul în care se ajunge la un consens politic între Cameră, Senat şi puterea executivă.

Era evident că i se dăduse o informare detaliată despre cariera mea. El a menţionat că lui Kissinger îi place teatrul public al oamenilor puternici care se întâlnesc în dineuri sau reuniuni elaborate, cu numeroşi asistenţi gata să îi ghideze. Şi mi-a spus că fusese informat de faptul că eu preferam întâlnirile din culise pentru a forma consensul şi a oferi un cadru pentru negocierea detaliilor.

Am încercat să explic procesul elaborat de echilibrare a intereselor între numeroşii actori de la Washington, inclusiv Congresul, agenţiile majore şi aranjamentele comerciale complicate care ar putea fi afectate de orice decizie. I-am relatat despre prima mea întâlnire personală cu Nixon, care se declarase impresionat de faptul că aveam un sprijin personal puternic din partea liderilor ambelor partide majore din SUA. Cu toate acestea, a adăugat el, acest lucru a stârnit îngrijorări în rândul personalului său de la Casa Albă, aşa că trebuia să ştie cu adevărat dacă eram republican sau democrat. I-am răspuns „da”.

Când Nixon m-a întrebat ce înseamnă asta, i-am explicat că nu eram un luptător partizan, ci mai degrabă o persoană care găsea soluţii pentru probleme. Pentru a obţine o soluţie, aş fi întotdeauna gata să lucrez cu actori-cheie din ambele partide, în funcţie de problema specifică. Aceasta a părut să-l amuze pe Putin.

Impresia cu care am rămas despre Putin a fost aceea a unui om mai inteligent decât majoritatea politicienilor pe care îi întâlnisem la Washington şi în alte capitale din lume. Mi-am amintit de copilăria mea: am crescut într-un cartier predominant sicilian, cu mafia menţinând ordinea. Nu era permisă criminalitatea dezorganizată. Putin părea să aibă instinctele unui cap al mafiei siciliene: rapid în a recompensa şi rapid totodată în a pune în pericol mortal în caz de neconformitate cu regulile familiei.

Privind înapoi la acele vremuri de dezordine crescândă în conducerea Rusiei, îmi amintesc de paralizia prelungită de sub Brejnev, care a fost urmată de mandatele scurte ale lui Andropov şi Cernenko. Gorbaciov nu a fost suficient de puternic pentru a-şi impune voinţa. Elţîn a avut idei bune, dar nu a reuşit să le ducă la bun sfârşit pentru că era uşor de distras. Rusia avea nevoie urgentă de un lider puternic, iar aici a intervenit Putin.

În ceea ce priveşte modul în care Putin se vede pe sine însuşi, el a adus în discuţie de mai multe ori admiraţia sa faţă de Petru cel Mare, atât de mult încât ajunsesem la convingerea că se vedea o întruchipare a acestuia. Nu am mai vizitat Kremlinul din 1988, dar mi s-a spus că Putin a cerut să fie atârnate portrete ale lui Petru cel Mare în mai multe săli de şedinţă importante de acolo - mai degrabă decât portrete ale sale, aşa cum ar fi fost mai obişnuit. Ce înseamnă acest lucru pentru Biden, NATO şi Ucraina devine uşor-uşor clar. Putin este mai mult decât se vede la prima vedere, conchide Harald Malmgren.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările