Hackerii ucraineni au spart email-ul eminenţei cenuşii a lui Vladimir Putin şi au aflat că Rusia pregăteşte din nou destabilizarea Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladislav Surkov, eminenţa cenuşie a Kremlinului
Vladislav Surkov, eminenţa cenuşie a Kremlinului

Hackerii ucraineni din grupul CyberHunta ar fi spart email-ul lui Vladislav Surkov, eminenţa cenuşie a Kremlinului, supranumit noul Rasputin, şi ar fi intrat în posesia unui nou plan de destabilizare a Ucrainei.

Planul prezintă strategia subversivă a Federaţiei Ruse în Ucraina, ce formează o imagine clară şi completă a modului în care se realizează tactica războiului hybrid, notează deschide.md.

Documentul se intitulează Planul acţiunilor primare de destabilizare a situaţiei social-politice din Ucraina „Şatun”(O specie de urs). Obiectivul principal al acţiunilor este organizarea alegerilor anticipate, parlamentare şi prezidenţiale, în Ucraina. 

Manipularea minorităţilor

În primul rând, în documentele făcute publice se vorbeşte despre tratativele cu partidele de opoziţie. Termenul de realizare a planului e perioada noiembrie 2016 – martie 2017. 

Potrivit documentelor, Transcarpatia ar urma să fie destabilizată prin intermediul statelor vecine, inclusiv România. Minorităţile rutene din Ungaria, Slovacia şi România ar fi cheia acestui plan, se arată în document, ele urmând să se mobilizeze pentru a cere încheierea conflictului din Ucraina şi recunoaşterea autonomiei rutenilor din Transcarpatia.

Reactivarea Maidanului contra puterii de la Kiev

În document se spune că Ucraina este un stat de tip pralamentar şi prezidenţial, de aceea e necesar ca în aceste două instituţii să intre forţe politice, ai căror lideri susţin rezolvarea paşnică a conflictului din Donbas. Faptul îi va oferi Rusiei şansa de a manipula forţele respective.

„Există posibilitatea ca Donbasul să fie restituit Ucrainei, cu asumarea condiţiilor impuse de Federaţia Rusă, fapt care, la rându-i, va permite intrarea în parlamentul ucrainean a persoanelor loiale Rusiei şi adoptarea, ca atare, a legilor necesare. În perspectivă, aceasta înseamnă probabilitatea de a exercita influenţă asupra Ucrainei şi a bloca integrarea în Uniunea Europeană, precum şi colaborarea cu NATO”, se arată în document.

Printre acţiunile ce urmează să le realizeze Rusia în Ucraina se regăsesc negocierile cu partidele de opoziţie – „Oppoblok”, Batkivşcina, Partidul de extremă dreaptă a lui Leaşko –, dar şi cu unii deputaţi. Subiectul discuţiei ar fi activizarea mişcării protestatare în contextul începerii sezonului de încălzire. „Maidanul tarifelor” urmează să înceapă în a doua jumătate a lunii noiembrie, după ce populaţia va primi facturile pentru energia termică.

Miza cea mare este partidul de opoziţie „Baktivşcina”, a fostului premier Iulia Timoşenko care are o imagine de luptător cu preţurile. Totodată, organizatorii iau în considerare experienţa nefastă a organizării unui Maidan al preţurilor  în Kiev, de aceea ei pun accent pe realizarea unei baze materiale şi financiare pentru asigurarea acestor proteste în centrele regionale şi în oraşele mari din sud-estul ţării. 

Asta îi va „lega” pe poliţişti de localităţi, fără posibilitatea de a se deplasa în centru, unde va fi organizat un protest antiguvernamental de amploare. Totodată, urmează să fie susţinute şi alte proteste care vor fi organizate de către diverse puteri politice din Ucraina.

Măsuri pentru montarea opiniei publice împotriva autorităţilor

Se urmăreşte discreditarea politicilor social-economice promovate de guvernăre şi preşedinte, de autorităţile locale, pe fundalul problemelor de ordin economic: tarifele la servicii comunale, probuşirea nivelului de trai, a sistemului de subbvenţii, starea precară a sistemului de sănătatei şi a educaţiei, reforme pe hârtie, şomajul, emigrarea în masă, ecologia, drepturile minorităţilor naţionale în Transcarpatia, Bucovina, Sudul Ucrainei. Termen: noiembrie 2016.

Materiale audio-video false

În document se vorbeşte despre realizarea unor materiale video şi audio false, a unor convorbiri, mesaje telefonice, capturi ale convorbirilor din reţelele de socializare, corespondenţă, care vor „deconspira” actele de corupţie ale lui Poroşenko şi oamenilor din anturajul său. Se mai vrobeşte şi despre realizarea lobby-ului pentru business. 

Se planifică şi realizarea unor investigaţii privind actele de corupţie săvârşite de echipa lui Poroşenko. În acest sens, urmează să fie abordaţi jurnalişti anti-corupţie (Şabunin, Bigus, Gnap, Dubinskii, Şalaiskii). „Informaţia trebuie să fie adevărată, completă şi să fie propagată de către sursele noastre din străinătate – Europa şi SUA”, se arată în document. Totodată urmează să fie repuse în atenţia publicului scandalurile de corupţie din trecut.

Documentul mai stipulează intenţia de a adopta anumite schimbări în Constituţie, pentru oferirea unui statut economic deosebit regiunilor: alegerea guvernatorilor, repartizarea resurselor financiare, minimalizarea influenţei Kievului asupra situaţiei economice şi sociale, autonomie tarifară, zone economice libere în Odesa, Dnepropetrovsk, Lvov, Zaporojie, Harkov ş.a.   

 O altă direcţie a destabilizării situaţiei va fi ridicarea nivelului criminalităţii la Kiev şi în alte oraşe. Se va specula ineficienţa forţelor de ordine, se vor organiza atacuri raider, conflicte interconfesionale, cu participarea obligatorie a aşa-numitor „batalioane de voluntari”. Urmează să fie realizată o campanie lobby pentru legea privind vânzarea pământului, „astfel ca oamenilor să le fie furată proprietatea”. Se mai menţionează şi critica proiectului privind mărirea vârstei de pensionare la 65 de ani.

Se vorbeşte şi despre infiltrarea oamenilor „necesari” în mişcarea voluntară şi Forţele Armate ale Ucrainei, urmărindu-se influenţarea din interior a acestor structuri şi difuzarea informaţiei despre „abandonarea” militarilor ucraineni de către puterea care le asigură funcţionarilor o existenţă fără lipsuri, în timp ce ostaşii mor în tranşee, la bloc-posturi, iar familiile celor căzuţi pe front rămân fără niciun ajutor social. 

Scopul acestor acţiuni este, evident, cultivarea sentimentului de „abandon” printre ostaşi şi voluntari. Astfel se va activiza şi mişcarea protestatară, cu implicarea organizaţiilor paramilitare şi naţionaliste din Kiev şi regiuni. Totodată, se va pune accentul şi pe incapacitatea lui Poroşenko de a opri pierderile omeneşti în cadrul operaţiunilor din Donbas. Termen: octombrie – decembrie 2016.

Propaganda informaţională

Urmează tratativele cu politicienii şi reprezentanţii business-ului mare, care au anumite pârghii în Rada Supremă. Subiectul discuţiei va fi un suport economic din partea statului rus pentru întreprinderi şi politicieni, dar şi unul mediatic, în Ucraina şi Rusia, inclusiv în perioada electorală. Termen: sfârşitul lui noiembrie 2016.

În paralel, se urmăreşte formarea unor grupuri operaţionale mobile, care vor putea fi folosite în timpul manifestaţiilor de amploare şi realizarea unor acţiuni împotriva protestatarilor, sub identitatea structurilor de forţă loiale puterii.

Scopul ar fi discreditarea: şi a puterii, şi a structurilor respective. Asta se va face prin recrutarea sportivilor, a elementelor criminale şi al structurilor naţionaliste. O altă posibilitate de iniţiere a unei confruntări ar fi „marşuri ale Crucii“, unde credincioşii vor purta portretele lui Nikolai al II-lea, panglicele Sfântului Gheorghe şi altele. Termen: sfârşitul lunii noiembrie.

Totodată, urmează activizarea organizaţiilor minorităţilor naţionale din Ucraina, inclusiv a celor ruseşti, cu scopul popularizării ideii de conveţuire paşnică a popoarelor frăţeşti, a culturii, istoriei şi tradiţiei comune. Lozincile vor fi: „Ţara are nevoie de pace”, „Să nu mai luptăm, e timpul să creăm”. Termen: pe timp nelimitat.

În paralel ,vor fi realizate dezbateri publice la TV, interviuri şi reportaje în mass-media ucrainene, cu implicarea unor politicieni cu autoritate şi activişti publici, spre a induce opiniei publice ideea incapacităţii autorităţilor din Ucraina de a face faţă principalelor obiective: creşterea economică şi bunăstarea populaţiei.

Urmează o activizare pe reţelele de socializare: grupuri virtuale, iniţiative sociale. O atenţie deosebită trebuie acordată  afirmaţiilor politicinienilor din Uniunea Europeană şi SUA: majoritatea materialelor trebuie să înceapă cu citate din aceşti politicieni, nu cu afirmaţii ale politicienilor ruşi.

Statut federal pentru Transcarpatia

O altă secţiune este dedicată creării unei republici false în Transcarpatia şi se numeşte „Planul acţiunilor concrete privind realizarea statutului federal al regiunii Transcarpatia din Ucraina. Acest plan presupune organizarea lucrului în diverse grupuri sociale, politice şi structuri regionale, cu aportul aturităţilor de vârf din regiune.

O etapă în implementarea acestui plan va fi activizarea grupului „Rusinskaia Rodina” – aripa de stânga a comunităţii rusinilor. În special, se urmăreşte mărirea efectivului grupului respectiv până la 1000 de membri. Astfel, până la sfârşitul lunii iulie, urmează să fie recrutate 200 de persoane, iar, până la mijlocul lui august, încă 800. 

Totodată, urmează să fie create celule, fiecare cu propriul lider, ale grupului amintit în raioanele din Transcarpatia: în special Ujgorod, Mukacev, Husta. În fiecare dintre aceste localităţi trebuie să existe câte 100 de membri. Iar în raioane – câte 50-70 de membri.

În baza acestor structuri trebuie formate grupuri mobile pentru realizarea acţiunilor cu caracter subversiv. În total, urmează să fie realizate patru asemenea grupuri mobile. 

Reacţia Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, nu a negat şi nici nu confirmat informaţia privind spargerea poştei electronice a lui Vladislav Surkov. Pesckov a oferit un răspuns evaziv jurnaliştilor, declarând că Voladislav Surkov este un om atât de talentat, încât hackerii mereu încearcă să-i atribuie anumite lucruri, care adesea nu corespund realităţii, se spune în declaraţia lui Peskov citată de Tass. 

   Şeful serviciului de informaţii ucrainean, Oleksandr Tkaciuk, a afirmat marţi că un grup de experţi ai agenţiei au examinat documentele date publicităţii de CyberHunta şi au ajuns la concluzia că sunt reale.

"Nu avem acces decât la documentele date deja publicităţii şi nu avem nicio legătură cu grupul de hackeri", a mai precizat el. 

Vladislav Surkov este considerat ideologul Kremlinului a participat la negocierile în „Format Normandia“ de la Berlin privind implementarea înţelegerilor de la Minsk.

Surkov a ocupat poziţia de adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale, vice prim-ministru, şi, de curând, a devenit consilierul personal al lui Putin pe probleme ucrainene şi georgiene. 

Liderul separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei Aleksandr Zaharcenko a recunoscut că Surkov a ajutat militanţii DNR încă de la începutul războiului din Donbas.

 Vladislav Surkov figurează în dosarului penal privind înfiinţarea şi activitatea organizaţiei teroriste „DNR”, caz anchetat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite