Gorbaciov: Criza din Ucraina poate declanşa un război nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic FOTO AP/imagine din decembrie 2014
Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic FOTO AP/imagine din decembrie 2014

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a declarat de curând că tensiunile dintre Rusia şi Occident asupra crizei din Ucraina pot declanşa un „război nuclear”, notează „The Telegraph”.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane „Der Spiegel”, Mihail Gorbaciov avertizează că în cazul în care una dintre părţi îşi „pierde răbdarea” cu privire la situaţia din Ucraina lumea s-ar putea confrunta cu un război nuclear.

„Există în prezent toate premisele pentru un nou Război Rece. Totul poate «sări în aer» în orice moment dacă nu luăm măsuri concrete. Pierderea încrederii şi a răbdării în legătură cu acest conflict pot fi catastrofale. Moscova nu crede Occidentul şi nici Occidentul nu crede Moscova”, a declarat Mihail Gorbaciov, pentru publicaţia germană.

Întrebat în ce măsură consideră ca actuala situaţie din Ucraina poate duce la un conflict armat, ultimul lider al Uniunii Sovietice a răspuns: „Nici să nu vă gândiţi la asta. O asemenea confruntare ar duce inevitabil la un război nuclear. Mă tem pentru ce este mai rău având în vedere declaraţiile şi propaganda făcute de ambele părţi. Dacă cineva îşi pierde răbdarea, nu vom supravieţui în următorii ani”, a mai spus Gorbaciov.

În vârstă de 83 de ani, Mihail Gorbaciov a mai precizat că face aceste afirmaţii în cunoştinţă de cauză. „Eu nu spun astfel de lucruri uşor. Sunt un om care are conştiinţă. Însă aşa stau lucrurile. Eu pesonal sunt foarte îngrijorat”, a mai menţionat acesta.

Deşi uneori îl critică pe Vladimir Putin pentru acţiunile sale recente, Mihail Gorbaciov a declarat că Occidentul este vinovat pentru actuala criză din Ucraina.

Laureat al premiului Nobel pentru Pace, Mihail Gorbaciov se bucură de o apreciere mai mare în Occident decât în propria ţară, majoritatea cetăţenilor ruşi considerându-l responsabil de destrămarea Uniunii Sovietice, precum şi de haosul economic care a urmat.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite