Garry Kasparov: Atât timp cât Putin este la putere, nu va fi pace în Europa. Se va agăţa de scaunul de la Kremlin până la sfârşitul vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garry Kasparov. FOTO AFP
Garry Kasparov. FOTO AFP

Opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial la şah, susţine că atâta vreme cât Vladimir Putin va fi preşedinte al Rusiei, nu va fi pace în Europa, potrivit unui interviu acordat agenţiei EFE.

„O coexistenţă paşnică cu un dictator care se comportă precum un animal de pradă” nu este posibilă, este avertismentul lansat de Kasparov.

Opozantul rus a punctat şi faptul că Putin este „însetat de sânge şi nu se va opri, el are nevoie de conflicte. Este singurul mod în care poate convinge publicul rus că este indispensabil”

De asemenea, Kasparov precizează că Putin „nu se poate opri, pentru că în clipa în care s-ar opri, s-ar considera slab în ochii ruşilor. Din acest motiv, orice i s-ar oferi, singura sa opţiune este să continue conflictele. Aceste conflicte pot fi de intensitate redusă, cum se întâmplă acum, sau pot fi mai agresive, dar Europa trebuie să înţeleagă faptul că, atât timp cât Putin este la putere, nu va fi pace”.

Opozantul rus a cerut Uniunii Europene şi Statelor Unite să acţioneze pentru a-i convinge pe oficialii, militarii şi oamenii de afaceri ruşi să acţioneze împotriva lui Putin.

„Putin nu are o viaţă politică şi nici personală în afara Kremlinului. Din acest motiv, se va agăţa de scaunul de la Kremlin până la sfârşitul vieţii. Dacă acest lucru se va petrece mai devreme sau mai târziu, nu ştiu. Ce este bine este că nici Putin nu ştie”, mai spune fostul compion mondial.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite