Gari Kasparov: „Puterea” lui Putin este doar o consecinţă a „oboselii” Occidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionul mondial la şah Gari Kasparov, unul din cei mai duri critici ai Kremlinului şi co-fondatorul Forumului Rusia Liberă, a declarat, într-un interviu acordat europa liberă, că forţa regimului autoritar al lui Vladimir Putin stă în slăbiciunea Occidentului.

Gari kasparov spune că , luând în considerare trecutul Rusiei, „acele regimuri dictatoriale care au atins un nivel atât de avansat de dezvoltare (sau, mai bine zis, degradare) socială - cum se întâmplă în cazul regimului putinist - acele regimuri nu se prăbuşesc de la sine. Şi asta pentru că în Rusia a fost stabilită o ierarhie destul de dură de control asupra vieţii socio-politice a ţarii, precum şi a celei economice“. „Avem de-a face, în esenţă, cu un stat mafiot - o structură destul de complexă - în care aproape toate resursele economice sunt controlate de clanuri, care au legătură cu Putin. Vorbim de un model fundamental nou, care este foarte diferit de cel sovietic: în primul rând, din cauza lipsei unei ideologii concrete, iar, în al doilea rând, din cauza legăturii sale cu aceste clanuri semi-feudale“, spune Kasparov, într-un interviu acordat europa libera. 

„Astăzi, în Rusia, avem de-a face cu mai multe modele de conducere - un soi de simbioză, care a avut rezultate cât se poate de eficiente, capabile să asigure o oarecare stabilitate internă, datorită controlului total şi implicării în acest proces economic a unui număr foarte mare de persoane. Astfel spus: orice formă de protest poate fi uşor suprimată, întrucât cei care deţin puterea au în continuare acces la resurse financiare… imense, ca să nu le spunem nelimitate, căci preţurile la petrol rămân în continuare foarte mari.

Dacă ar fi ne uităm ce buget are Rusia, la rezervele sale de aur şi de valută, precum şi la averile oligarhilor – am putea constata că Putin deţine, într-o măsură mai mare sau mai mică, controlul asupra unei sume fantastice de aproximativ o mie de miliarde de dolari!

Prin urmare, despre o ameninţare la adresa sistemului putem vorbi doar atunci când această elită a puterii îşi dă seama că banchetul s-a încheiat. Iar acest banchet se poate încheia doar acolo unde continuă, de fapt. Iar banchetul nu este în Rusia, căci Rusia este chiar mijlocul de îmbogăţire“, subliniază opozantul rus. 

El compară Rusia cu „o colonie“, fiindcă „viaţa”  îmbogăţiţilor lui Putin are loc în cu totul altă parte: acolo unde sunt copiii lor, unde îşi păstrează averile, iahturile, casele etc.. Acolo se află şi locul unde poate fi provocată înfrângerea lor geopolitică, ba chiar poate fi distrusă acea bază care solidifică la ora actuală clanurile oligarhice grupate în jurul lui Putin. De aceea, Putin cheltuieşte resurse atât de mari pentru a-şi menţine imaginea. Din nou, vorbim aici despre un joc pe mai multe planuri. (…) Trebuie să înţelegem întotdeauna că subestimarea inamicului - căci vorbim despre un inamic în acest caz - duce întotdeauna la cele mai negative consecinţe“, spune Kasparov.

Resurse uriaşe pentru coruperea establishment-ului occidental 

Operaţiunea de corupere a establishment-ului occidental - a comunităţii politice, financiare şi de afaceri - a fost realizată genial. Putin foloseşte destul de eficient aceste resurse uriaşe pentru a-şi consolida poziţia. Lobbiştii lui Putin, agenţii direcţia lui Putin, maşina sa de propagandă funcţionează cât se poate de eficient.

„Trump este în mare parte o consecinţă a oboselii Occidentului“

Kasparov susţine că „Trump este în mare parte o consecinţă a oboselii Occidentului şi folosirea abilă a acestei oboseli, apatii, de către Putin. Trump este în mare parte rezultatul retragerii americane iniţiate de Obama, care, bazându-se pe principiile sale ideologice, credea că, dacă Statele Unite se vor retragă şi vor începe să-şi reducă influenţa în lume, acest fapt va duce la prosperitate. A dus însă la aceea la ce avertizam noi anterior că ar putea duce, căci vid geopolitic nu poate exista în principiu. Dacă pleci tu, vine altcineva în loc.

Din cauza că SUA s-a retras, practic, din conflictul din Orientul Mijlociu, păstrând doar o prezenţă aparentă, rolul său a scăzut brusc. Iar asta nu a însemnat faptul că războiul s-a încheiat acolo, ba dimpotrivă, s-a agravat, deoarece Iranul şi Rusia au intrat activ acolo. Menţinerea lui Assad a provocat un dezechilibru semnificativ nu doar în Orientul Mijlociu, ci şi în Europa. Pentru că ascensiunea organizaţiilor de extremă dreapta în Europa este rezultatul, în primul rând, al exodului masiv al sirienilor, exod cauzat de folosirea armelor chimice, sub acoperirea asigurată de Putin şi bombardarea continuă a oraşelor siriene de către avioanele ruseşti.

„Puterea lui Putin este un mit“

A fost ratată oportunitatea de distruge maşina financiare a lui Putin, Gazprom, pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a gazului din Qatar către Europa. Assad a fost ultimul obstacol în calea edificării acestei conducte. Evident, Erdogan nu ar mai fi acţionat aşa cum a făcut-o acum, iar noi am fi avut deja astăzi o sursă alternativă de gaz pentru Europa, în timp ce Putin n-ar mai avut resursele financiare care-i permit să poarte războaiele şi să înăsprească dictatura în Rusia. Gazprom ar fi devenit un doar unul dintre furnizorii de gaz pentru Europa. Americanii au ratat această oportunitate.

Obama a încercat să minimizeze prezenţa americană, pentru a nu arăta ca Bush. Ceea ce a obţinut însă nu a fost o îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia. Dimpotrivă, Putin a interpretat gestul ca pe o slăbiciune şi a decis că este timpul să-şi aleagă propriul său preşedinte (american)“.

„Occidentul a ajuns în punctul în care devine evident: lipsa în continuare a vreunei reacţii de contracarare faţă de agresiunea lui Putin va duce la agravarea situaţiei.

Puterea lui Putin este un mit sau, mai degrabă, o forţă care se naşte din slăbiciunea Occidentului. În realitate, Vestul este mult mai puternic, atât din punct de vedere economic, cât şi militar“, susţine opozantul lui Putin care a fost nevoit să părăsească Rusia şi să trăiască în exil .

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite