Fragilitatea economică a Rusiei limitează opţiunile lui Putin în disputa cu Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este puţin probabil să rişte, într-o logică tit-for-tat, escaladarea tensiunilor cu Washingtonul, pentru că singurele măsuri care ar afecta Statele Unite ar avea impact şi asupra economiei Rusiei, informează într-o analiză Reuters.

Săptămâna trecută Rusia a ordonat Washingtonului să-şi reducă personalul consular de la 1,200 de persoane la aproape 450 şi a confiscat două proprietăţi diplomatice, în răspuns la ultimele sancţiuni economice votate de Congresul american.

Deşi această ştire a acaparat prima pagină a ziarelor, răspunsul Kremlinului nici nu se poate compara cu efectele sancţiunilor impuse de americani, ce vizează proiectele energetice ale Rusiei, fac aproape imposibilă posibilitatea ca preşedintele Trump să slăbească aceste sancţiuni şi ar putea îngreuna capacitatea Rusiei de a atrage noi împrumuturi de pe pieţele internaţionale de capital.

Acest lucru reflectă, în parte, şi îngrijorările Kremlinului cu privire la starea economiei Rusiei în special înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor. pe de altă parte, Rusia are la dispoziţie puţine opţiuni de a răspunde economic Statelor Unite, a căror economie este de 14 ori mai mare.

Spre exemplu, în 2014, când Uniunea Europeană şi Statele Unite au impus primul set de sancţiuni economice Rusiei după anexarea Crimeei, principala măsură ca răspuns a Rusiei a fost să limiteze importurile alimentare din Vest, o măsură relativ blândă.

„A fost o decizie în are raţiunea a primat peste sentimente şi mă aştept la un răspuns similar şi de data aceasta”, a afirmat Chris Weafer, liderul unei firme de consultanţă din Moscova. „Ceva care să creeze puţin disconfort Statelor Unite, dar care să nu deraieze eforturile Kremlinului de a atrage investitori internaţionali şi de a menţine creşterea economică”, a completat acesta. Weafer a subliniat că şi în situaţia unor noi măsuri împotriva Statelor Unite, Putin nu va lua măsuri împotriva firmelor americane ce au legături strânse cu Rusia.

În condiţiile în care economia Rusiei înregistra creşteri de până la 5% din PIB anual în primii ani sub conducerea lui Putin, anul acesta este preconizată o creştere de doar 1,4% - după doi ani de recesiune economică. Investiţiile străine în economia Rusiei doar ce au repornit timid, iar în contextul tensiunile cu Occidentul, Kremlinul trebuie să convingă investitorii că economia Rusiei nu va avea de suferit, că nu va urma un alt set de sancţiuni.

Posibile restricţii aduce cooperării dintre Rusia şi Statele Unite

Vladimir Putin a declarat într-un interviu, acordat postului naţional duminică seară, că Rusia ar putea restricţiona cooperarea cu Washingtonul în „zone sensibile intereselor americane” dar că nu crede că acest fapt este necesar acum.

„Acest lucru nu ar afecta negativ doar relaţiile dintre Rusia şi America, dar ne-ar dăuna şi nouă”, a afirmat Putin.

Analiştii au identificat sectorul energetic şi cel aviatic ca două sectoare unde Rusia şi Statele Unite au relaţii strânse şi unde sancţiunile Rusiei ar putea afecta interesele firmelor americane.

Gigantul energetic american, ExxonMobil, este partenerul companiei petroliere Rosneft în proiectul Sakhalin din Estul Rusiei, şi au în acord să coopereze împreună şi în proiectele din America de Nord şi Mozambic.

Compania rusă, VSMPO-Avisma, este cel mai mare producător de titan din lume, şi are contracte pe termen lung prin care acoperă 40% din necesarul companiei Boeing. În plus, cele două firme au proiecte comune în Rusia.

În ambele situaţii, este puţin probabil ca Putin să cedeze presiunilor venite din partea naţionaliştilor şi să blocheze aceste legături economice.

Rusia doreşte şi are nevoie de know-how-ul tehnologic al unor firme precum Exxon pentru a susţine producţia de petrol, principalul său export, la cote înalte. De asemenea, se încearcă o revitalizare a industriei de aviaţie, unde Boeing este un partener vital.

„Investiţiile străine nu aduc doar capital, ci şi anumite beneficii intangibile în termeni de un management superior, informaţii, transfer de tehnologie şi metode de creştere a productivităţii”, a declarat William Jackson, economist la Capital Economics.

Vladimir Putin, care şi-a bazat creşterea în popularitate pe creşterea rapidă a standardelor de viaţă din Rusia în primele sale două mandate, va fi conştient de acest fapt atunci când va decide noi măsuri de ripostă la acţiunile Washingtonului.

„Până acum Putin s-a dovedit mult mai rezonabil în răspunsul Rusiei decât cererile venite din partea naţionaliştilor. Cu toată puterea pe care o are, Putin este foarte atent la electoratul rus”, a subliniat Weafer.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite