FOTO Casa de peste 16 milioane de euro a ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu

FOTO Casa de peste 16 milioane
de euro a ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu

FOTO alburov.ru

Fondul Anticorupţie din Rusia, condus de către opozantul Alexei Navalnîi, cunoscut pentru dezvăluirile sale despre actele de corupţie ale oficialilor de rang înalt de la Moscova, a publicat recent mai multe materiale despre o casă aparţinând ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, a cărei valoare depăşeşte 18 milioane de dolari (aproximativ 1.630.000 de euro), relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty în pagina online.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit dezvăluirilor, imobilul a fost construit în satul Barviha, situat într-o zonă exclusivistă din apropiere de Moscova, unde se află şi reşedinţa preşedintelui rus Vladimir Putin.

Imobilul are trei nivele şi este compus din două părţi: prima parte are o suprafaţă de 1.768 de metri pătraţi, iar a doua 7.232 de metri pătraţi.

Potrivit lui Gheorghi Alburov, un angajat al organizaţiei, terenul pe care a fost construit imobilul a fost cumpărat în 2009 de către Xenia Şoigu, fiica actualului ministru rus al Apărării. Ulterior, ea l-a cedat Elenei Antipina, care ar fi sora mamei ei.

Construcţia casei a început în 2012, după finalizarea tranzacţiilor între Xenia Şoigu şi Elena Antipina, însă nu se ştie de unde fiica ministrului rus avea 9 milioane de dolari (8.170.000 de euro) la 18 ani pentru a achiziţiona terenul şi nici de unde tatăl ei a obţinut banii necesari pentru a realiza lucrările, în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor de avere, familia Şoigu a câştigat aproximativ 2,6 milioane de dolari (2.360.000 de euro) în perioada 2010-2012, cu mult mai puţin decât estimarea costurilor ridicării casei.

Serghei Şoigu FOTO RIA Novosti

Angajaţii Fondului au încercat să se apropie de casa ministrului rus, însă au fost săltaţi de către membri ai FSB.

FOTO alburov.ru

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările