Femeia din spatele divorţului lui Vladimir Putin. Are preşedintele Rusiei un copil cu presupusa amantă?

Femeia din spatele divorţului lui Vladimir Putin. Are preşedintele Rusiei un copil cu presupusa amantă?

Alina Kabayeva

Zvonurile privind o presupusă relaţie a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu gimnasta Alina Kabayeva circulă deja de ceva vreme, însă liderul de la Kremlin a declarat joi seară că divorţul său a fost cauzat de programul aglomerat, care nu i-a permis să petreacă timp alături de soţia Liudmila.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ianuarie 2011, pe coperta primei ediţii a revistei „Vogue Rusia” a apărut o copertă cu presupusa amantă a lui Vladimir Putin, care pe atunci era premier. Între picioarele ei stătea scris titlul „Cea mai mare victorie a ei”. 
 
Chiar dacă relaţia dintre Kabayeva şi Putin a fost negată vehement, zvonurile privind presupusa amantă a preşedintelui au continuat să curgă, iar acum sunt invocate ca fiind cauza divorţului dintre preşedintele Rusiei şi soţia sa, Liudmila. 
 
Alina Kabayeva (29 de ani), fostă campioană olimpică la gimnastică ritmică şi presupusa amantă a preşedintelui rus Vladimir Putin a fost aleasă pe apară pe coperta primului număr al „Vogue Rusia”, care s-a lansat în ianuarie 2011. Pictorialul său a stârnit numeroase controverse.
 
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, va divorţa de soţia sa, Liudmila, au anunţat cei doi joi seară. "A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat", a declarat Liudmila într-un interviu acordat postului public Rossia-24.
 
„Căsătoria noastră este practic încheiată deja, nu ne vedem deloc”, ar fi declarat şi preşedintele Vladimir Putin despre divorţul de soţia sa, Liudmila. 
 
Foto
Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, Liudmila, în vârstă de 55 de ani, sunt căsătoriţi de aproape 30 de ani şi au împreună două fiice. 
 
Există zvonuri cum că, gimnasta medaliată cu bronz la Olimpiada de la Sydney, iar apoi cu aur, patru ani mai târziu, este şi mama copilului lui Putin. Acesta are un copil de un an, însă identitatea tatălui nu a fost făcută public.
 
Kabayeva a strâns în cariera sa 18 titluri de campioană mondială şi 25 de campioană europeană. Ea a devenit eroină naţională, la 17 ani, după ce căzut şi a pierdut titlul în Australia. Cârcotaşii spun că Putin a cerut atunci o audienţă pentru a o consola.
 
În 2008, un ziar rus anunţa că Alina Kabayeva este logodită cu Putin şi că urmează să se căsătorească, după ce acesta va fi încheiat mandatul prezidenţial. Sursa acestei ştiri era un organizator de nunţi de la Sankt Petersburg, care fusese desemnat să se ocupe de recepţia de după nuntă. Totuşi, la scurt timp după apariţia acestor ştiri, Putin a negat că ar avea o relaţie cu fosta gimnastă.
 
În mod misterios, tabloidul care publicase aceste informaţii a fost închis la scurt timp după apariţia articolelor despre Putin şi Kabayeva.

Alina Kabayeva, dând mâna cu Vladimir Putin, în timpul primului său mandat de președinte al Federației Ruse FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Alina Kabayeva, dând mâna cu Vladimir Putin, în timpul primului său mandat de președinte al Federației Ruse FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva a făcut parte, ani la rând, din lotul național de gimanstică al Federației Ruse FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva FOTO Reuters
  • Vladimir Putin și Alina Kabayeva FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva FOTO Reuters
  • Alina Kabayeva FOTO lapatilla.com
  • Alina Kabayeva FOTO lapatilla.com
  • Alina Kabayeva FOTO fdwallpapers com
  • Alina Kabayeva FOTO oboushki.ru
  • Alina Kabayeva FOTO krasa-russia.ru
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările