Federaţia Rusă către România: „Adio, dar rămân cu tine!” (II)

Din când în când, Federaţia Rusă îşi îndreaptă privirea către România. Dar, în acelaşi timp, şi către Republica Moldova, al doilea stat românesc, parţial ocupat de o armată care, la solicitările repetate ale comunităţii internaţionale de a se întoarce la Moscova, răspunde categoric: ”Niet!”. ”Bine, dar aţi recunoscut că locul vostru nu e aici, că vă veţi retrage...”. Răspunsul implacabil se repetă: ”Niet!”.

Recurgem la o abordare atipică. Cu ceva timp în urmă, de la Kremlin primeam următoarea propunere: dacă tot vrem să ne unim cu Republica Moldova, s-o facem, dar în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Ironic, se dădea clar de înţeles că una fără alta nu se poate. Se înţelegea de la sine că preţul unirii celor două state ar fi fost pierderea de către România a statutului de membru al Uniunii Europene.

Ştiind că aşa ceva este de neconceput de către România, Federaţia Rusă a dat, de fapt, un răspuns indirect la proiectul unirii cu Republica Moldova, acelaşi: ”Niet!”. După propunerea cinică privind unirea economică cu asiaticii, a urmat o perioadă de studiu: ce face România, cum reacţionează ea, cum se mişcă atunci când nu părăseşte ideea unionistă, tot mai prezentă pe cele două maluri ale Prutului?

În relaţiile internaţionale, acest tip de studiu est"> În relaţiile internaţionale, acest tip de studiu este la ordinea zilei. Numai că, de regulă, cei mari îi studiază pe cei mici, invers se întâmplă mai greu şi cu mai puţine rezultate. Activitatea de observare s-a intensificat în ultima perioadă, când bate la uşă Summit-ul de la Vilnius, unde RM ar putea face un pas important către UE.

Îngrijorarea Federaţiei Ruse privind lunecarea către UE a unor state importante, începând cu Ucraina, a atins punctul culminant. În demersurile sale de politică externă se simte o oarecare derută, o lipsă de idei inspirate, salvatoare. În acest context, subiectul România şi RM ocupă un capitol aparte.

Dimitri Rogozin şi ”robinetul gazului”

În mod logic, viitoarea aderare a RM la UE, sau unirea acesteia cu România, pentru Federaţia Rusă înseamnă acelaşi mic dezastru, încă o lovitură dată fostului imperiu sovietic, nevoit să se restrângă puţin câte puţin în graniţele sale fireşti. Aşa s-ar explica recenta vizită la Chişinău a vicepremierului Dimitri Rogozin, care le-a spus basarabenilor animaţi de ideea unirii şi aderării europene: ”S-ar putea să vă fie frig la iarnă!” Adică, se va umbla la ”robinetul gazului”, a dat de înţeles înaltul demnitar, apelând la o soluţie de constrângere.

Cu o asemenea ameninţare făţişă care ţi se adresează, constaţi că nivelul entuziasmului proeuropean scade într-o oarecare măsură. Inclusiv Uniunii Europene nu-i este indiferentă povestea cu ”robinetul gazului”, învârtit de ruşi cu destul talent, ba la stânga, ba la dreapta.

Această atitudine, de dată relativ recentă, nu seamănă deloc cu cea propusă de acelaşi vicepremier, zilele trecute. Se constată o schimbare de optică, dar şi de strategie. Brusc, Federaţia Rusă este interesată, de pe o altă poziţie, atât de viitorul RM, cât şi de cel al României, pe care, chiar dacă această ţară a fost comunistă, actualmente membru al UE, nici nu o părăseşte, nici nu o lasă să se mişte independent pe harta politicii internaţionale. E ca şi cum ar spune: ”Staţi pe loc, de mine depinde unirea voastră, nu de alţii, la mine e soluţia!”. Procedeul ar putea fi numit hărţuire politică internaţională.

Federaţia Rusă doreşte Unirea? De ce?

Aşadar, dintr-o dată, în preajma Summit-ului de la Vilnius, ”balşaia mama Rusia” ne vrea tot binele din lume. Mai precis, ce susţine Moscova, prin acelaşi domn Rogozin? Că ar fi mai bine să aibă loc întâi unirea dintre România şi RM, deoarece parcursul european care va începe la Vilnius este dificil şi prea lung, vreo 10-15 ani, timp în care unii vor putea interveni cu piedici serioase în privinţa finalizării proiectului.

Printre ”unii” nu ar putea fi şi F.Rusă? – întrebăm noi. Sau chiar asta a fost de înţeles? Ideea principală a mesjului e clară: să nu mai fie luat în calcul momentul Vilnius de către RM, aşa cum se pregăteşte să procedeze şi Armenia, aşa cum ar trebui să facă toate Ţările Parteneriatului Estic!

Cum pot fi înţelese mesajele moscovite anterioare gen ”Nu suntem de acord să vă uniţi decât dacă...!”, urmate de ”Uniţi-vă acum, cum doriţi voi...!”?, în cazul celor două state româneşti, decât ca un gest de viclenie, amestecat cu disperare?  Întrebare retorică: politica externă românească e gândită la Bucureşti, sau se vrea venită de la vechea Moscovă?

Astfel, dând o vrabie din mână pentru o cioară din par, conform scenariului de la Kremlin, RM ar renunţa la un drum anevoios şi mai lung, pentru unul mai lesnicios şi mai scurt. Cu o mică subliniere: Federaţia Rusă nu ar mai putea controla drumul cel lung prea bine, dar pe cel scurt – da. Altfel spus, după consumarea momentului Vilnius, cu rezultatele preconizate, parcursul european al RM este ireversibil, pe când Unirea, în viziunea diplomaţiei ruse, poate fi împiedicată mai uşor.

Unirea celor două state româneşti, care nu va avea loc chiar azi sau mâine, cu toate eforturile salutare ale ”Acţiunii 2012”, condusă de liderul patriot Marius Dorin Lulea, cu toate demonstraţiile masive în materie, va depinde în continuare de manevrele politice ruseşti, inclusiv economice, printre care ”robinetul gazului” şi importurile de vin moldovenesc sunt deja cunoscute. Unirea va depinde şi de Bruxelles, care a optat deja pentru soluţia ”drumului lung”, dar şi de alţii. Aşadar, avem în faţă un deziderat dificil, dar nu imposibil.

Relaţiile româno-ruse sunt aproape blocate, inclusiv din cauza subiectului cu privire la R. Moldova. Apetenţa fostului imperiu pentru pământul roditor al Basarabiei este cunoscută, iar hotărârea de a nu renunţa la acesta este resimţită puternic la Bucureşti, dar şi în alte capitale europene, de peste 200 de ani.

Rămâne să avem o reacţie bine calculată la propunerile lui Rogozin, care sună mai curând ca o glumă. Întrebarea pe care clasa politică românească, aşa cum este ea, ar trebui să şi-o pună ar fi următoarea: in ce calitate vine F. Rusă, interpretând rolul de ţară-jucătoare din proprie iniţiativă, să facă această ofertă? Nu ar fi mai normal ca Bruxelles-ul să vină cu o asemenea idee, sau măcar să achieseze la ea printr-un comunicat oficial, când ar fi cazul?

Aşadar, să primim acest ”cadou” din partea ruşilor cu braţele deschise? Cred că răspunsul la întrebare ar trebui să fie acelaşi: ”Niet!”. Dar, după un eventual Vilnius pozitiv pentru RM, sau nu, ideea aderării la UE, prin unirea cu România, să rămână în picioare, pentru a se finaliza la momentul oportun - care pare tot mai apropiat -, ca fiind un proiect românesc, şi atât, fără sprijinul ”matern” al Federaţiei Ruse.