Explozie într-un centru de virusologie şi biotehnologie. Vulnerabilităţile Rusiei pot reprezenta un pericol global imediat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu reflexe formate în perioada Războiului Rece, comunitatea internaţională este mereu şi mai înainte de toate foarte atentă la disputele şi evoluţiile, într-adevăr cumplit de îngrijorătoare care sunt generate de reluarea în forţă a cursei pentru repopularea arsenalelor nucleare ale actorilor mai vechi sau mai noi.

Numai că asta face ca alte semnale, la fel de grave, să fie trecute la rubrica „diverse“ şi ignorate aproape cu desăvârşire. Pe de o parte sunt minimalizate de aparatul de propagandă şi control militar din statul interesat, apoi imediat înlăturate de pe flux tocmai pentru a face loc „ştirilor pozitive“ care să acopere sau chiar să facă să dispară pe cele neplăcute.

Un exemplu este şirul de accidente grave care au avut loc recent în Federaţia Rusă, demonstrând că există cu certitudine vulnerabilităţi majore în sistemele de siguranţă care ar trebui să asigure securitatea unor zone în care sunt manipulate materiale care, în caz de explozie, ar putea produce catastrofe incalculabile. Iar marea problemă este că există o îndestul de lungă istorie a accidentelor majore în laboratoare ruseşti destinate odinioară cercetării şi producţiei militare în domeniul armelor biologice, transformate acum în centre civile unde se lucrează folosind tot viruşi activi care produc variolă, antrax, Ebola.

Ieri, la Centrul de cercetări în virusologie şi biotehnologie (denumit VECTOR) din oraşul Koltsovo (regiunea Novosibirtsk din Siberia), în timpul reparaţiilor de rutină la etajul al cincilea al clădirii, s-a produs o explozie de gaz care a distrus geamurile urmată de un incendiu. Din datele de până acum, ştim că un muncitor a suferit arsuri de gradul 3. Autorităţile care, conform TASS, au tratat evenimentul drept un incident major, au subliniat că în camera unde a avut loc explozia nu se găsea material biologic care să prezinte un risc. Dar asta nu ne poate face să ignorăm gravitatea situaţiei deoarece viruşi activi de variolă nu există depozitaţi decât aici, la Institutul VECTOR şi la US Centers for Disease Control and Prevention din Atlanta. Iar amintirile merg mai departe, în mai 2004, atunci când, în acelaşi Institut VECTOR, parte a fostului program militar sovietic pentru arme biologice, un cercetător a murit după ce s-a înţepat accidental cu acul unei seringi cu care manipulase virusul activ EBOLA. Misterul este total căci imediat, a apărut o precizare că accidentul respectiv nu s-a produs într-un laborator finanţat şi echipat în cadrul unui program în valoare de 10 milioane $ prin care americanii îi ajută pe colegii ruşi să realizeze cât mai uşor tranziţia de la domeniul cercetărilor militare la cele civile. Dar nu s-a spus nici până azi cine a comandat şi finanţat cercetarea pe virusul EBOLA.

Desigur, asemenea accidente pot surveni oricând, numai că experienţa tragică de la Cernobîl a arătat care este comportamentul specific autorităţilor ruse în asemenea cazuri. Asta s-a petrecut, susţin ziariştii americani, şi în cazul VECTOR când accidentul care s-a petrrecut pe 5 mai a fost raportat doar după trei săptămâni la OMS, iar prima menţionare a accidentului a fost datorită celor de la Pro-Med, reţea informală pe internet formată din medici şi alţi profesionişti în domeniul sănătăţii.

Imagine indisponibilă

Numele Institutului VECTOR are de ce să provoace fiori de spaimă. Cel puţin dacă dăm crezare afirmaţiilor făcute de dr. Kanatjean Alibekov, fost prim director adjunct al programului BIOPREPARAT în perioada 1988-1992. BIOPREPARAT era denumirea programului militar al URSS, iar Alibekov a fugit în SUA şi, în debriefing, a dat informaţii teribil de interesante reluate în Bulletin of Atomic Scientists. El declara că nu crede că Rusia are stocuri de asemenea arme (distruse la finele anilor ’80), „dar dacă Rusia doreşte să înceapă să producă asemenea arme biologice, nu-i trebuie mai mult de două sau trei luni... Există cel puţin patru complexe militare care ar putea fi folosite pentru fabricarea de arme biologice. Aceste facilităţi nu au fost deschise spre vizitare. Ele pot fi considerate drept strict secrete şi pot fabrica arme biologice. În plus, în Rusia mai există şi alte locaţii active, denumite zonele BIOPREPARAT. Sunt considerate ca parte a capacităţii de mobilizare. Şi ştim că Rusia stochează toată documentaţia de producţia de arme biologice... Variola fusese declarată complet eradicată în 1980. Imediat după asta, guvernul sovietic a realizat că, pe viitor, nimeni nu va mai fi apărat împotriva acestei boli, tocmai că, fiind declarată eradicată, nu se mai vaccina nimeni. Iar această armă biologică a devenit imediat cea mai importantă pentru că întreaga populaţie a planetei este vulnerabilă la acest agent patogen“.

Virusul variolei

Imagine indisponibilă

Repet, în cazul de acum a fost vorba despre un accident. Dar avem mult prea multe memorii privind laboratoarele şi fabricile unde se produceau arme biologice pentru ca lucrurile să poată fi luate în glumă. Dacă tot am vorbit atât de Cernobîl, poate este util să reamintim şi faptul că, tot în URSS, pe 2 aprilie 1979, avea loc „Cernobîlul biologic“, o explozie majoră într-o fabrică secretă (zona militară 19) din Sverdlovsk care producea antrax, generând un aerosol care a contaminat o zonă pe o rază de 50 Km.

Probleme enorme, iar chestiunile de securitate sunt, pare-se, destul de importante şi la americani (aveţi aici o analiză apărută în USA Today), iar asta face să fie extrem de actuale întrebările legate de posibilitatea nu numai de repetare cu consecinţe majore a unor asemenea accidente, ci a controlului accesului „băncile cu viruşi activi“ care pot fi recuperaţi oricând pentru utilizare militară de către organizaţii teroriste sau state dornice să achiziţioneze la cost redus arme de distrugere în masă. Convenţia privind armele biologice (ONU, 1975), a obligat cele trei mari state care deţineau capacităţi de producţe de arme biologice (SUA, Marea Britanie şi URSS) să-şi înceteze activităţile şi să distrugă stocurile existente. Dar asta nu înseamnă că cineva poate da garanţia absolută că, aşa cum spunea specialistul rus, au dispărut şi documentaţiile folosite pentru liniile de producţie. Iar „Cernobîlul biologic a fost demonstraţia că, aşa cum scriau cei de la Science cel puţin la patru ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei, în URSS „continuă să existe un program clandestin masiv pentru producerea sporilor de antrax şi a altor agenţi biologici... apoi, în 1992, sovieticii au declarat (din nou) că pun capăt programului biologic militar. Dar există dubii persistente că acest lucru s-a şi produs pe întreg teritoriul ţării, iar analiştii pe probleme de securitate au pus problema că armele biologice ale sovieticilor au ajuns în alte mâini“.

Unde au putut ajunge? Pe mâinile cui? Un prim răspuns se poate găsi aici, adică în analiza făcută anul trecut de cei de la Arms Control Association şi veţi vedea de ce groaza analiştilor are o bază absolut reală. Dar, cu altă ocazie, poate mai revenim asupra subiectului, cu descrierea unor asemenea programe, fie trecute, fie active, şi cu lista producătorilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite