După Nobelul pentru pace câştigat de un jurnalist rus, premiul Saharov a fost acordat lui Aleksei Navalnîi, cel mai aprig critic al lui Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnii se află în închisoare
Aleksei Navalnii se află în închisoare

Opozantul încarcerat al Kremlinului Aleksei Navalnîi a fost declarat miercuri laureatul din 2021 al premiului Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European pentru eforturile sale de a lupta împotriva modului discreţionar de a guverna al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, care a fost otrăvit în august 2020 cu un agent neurotoxic, ispăşeşte în prezent o condamnare de doi ani şi jumătate pentru încălcarea eliberării condiţionate, dosar despre care susţine că este fabricat.

UE a impus sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi din cauza otrăvirii lui Navalnîi şi a încarcerării sale.

Moscova neagă că a comis nereguli şi acuză UE de amestec în afacerile sale interne.

Cel mai mare grup din Parlamentul European, grupul Partidul Popular European, a anunţat câştigătorul premiului pe Twitter.

Printre precedenţii câştigători ai premiului Saharov pentru libertatea de gândire, în valoare de 50.000 de euro, se află preşedintele sud-african Nelson Mandela, opoziţia democratică din Venezuela şi activista pentru educaţie din Pakistan Malala Yousafzai.

Anul acesta jurnalistul rus Dmitri Muratov, unul din fondatorii şi redactor-şef al cotidianului Novaia Gazeta, care a apărat de decenii libertatea de exprimare în Rusia în condiţii din ce în ce mai dificile a primit Nobelul pentru pace împreună cu Maria Ressa care prin site-ul de investigaţii Rappler pe care l-a cofondat în 2012, foloseşte libertatea de exprimare pentru a dezvălui abuzurile de putere şi autoritarismul în creştere în ţara sa natală, Filipine.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite