După ce Aleksei Navalnîi l-a eclipsat, Putin trece la ofensivă. Liderul de la Kremlin a povestit cum a învăţat să cânte la acordeon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a organizat luni o întâlnire, prin intermediul unei videoconferinţe, cu studenţii mai multor instituţii de învăţământ superior din ţară, cu ocazia Zilei Studenţilor din Rusia, marcată astăzi. În cadrul acestei întâlniri, Putin şi-a amintit cum a învăţat să cânte la acordeon în copilărie.

„Când eram doar un puşti, mama şi tatăl meu mă încurajau să cânt la acordeon. Ma pricepeam un pic. Este adevărat că a trecut mult timp de atunci, dar toate acestea nu au trecut fără să lase ceva în urmă, pentru că absolut totul contează”, a spus el, în cadrul întâlnirii cu studenţii, oraganizată cu prilejul Zilei Studenţilor din Rusia. Potrivit preşedintelui, orice tip de educaţie, în special cea din domeniul muzical are efecte benefice asupra dezvoltării individului.

În 2014, în timpul unei vizite în Argentina, Putin a încântatăo pe preşedinta ţării gazdă, Cristina Fernandez de Kirchner, cu abilităţile sale la acordeon

Cu aceeaşi ocazie, preşedintele rus i-a comparat pe organizatorii protestelor anti-Kremlin cu „terorişti”, în timp ce a respins o anchetă a liderului opoziţiei închis Aleksei Navalnîi asupra averii sale personale.

Liderul de la Kremlin, care nu-i spune niciodată pe nume lui Navalnîi în public, a făcut pasul surprinzător de a aborda direct acuzaţiile că deţine o reşedinţă de miliarde de dolari la Marea Neagră, numită de liderul opoziţiei drept „Palatul lui Putin”.

Aleksei Navalnîi se poate transforma într-un pericol real pentru Vladimir Putin, scrie Financial Times. „Prin curajul său, hotărârea sa şi flerul lui de investigator, Navalnîi a mobilizat opoziţia rusă. A supravieţuit unei tentative de asasinat şi s-a întors în Rusia, unde-l aşteptau arestarea, încarcerarea şi, posibil, moartea. Exemplul lui a inspirat în acest weekend proteste masive pe tot cuprinsul ţării. Indiferent dacă în cele din urmă Navalnîi va izbândi sau va pierde, el reprezintă acum cel mai mare risc cu care s-a confruntat Putin în cele două decenii de când a preluat puterea”.

„Cele două decenii ale erei Putin au fost marcate de ceea ce economistul rus Sergei Guriev a numit „autoritarism informaţional”, un sistem pe care Vladimir Putin l-a brevetat. Un sistem care nu tolerează nemulţumirea, dar care reuşeşte să-l ţină departe de radarul opiniei publice, mai ales ca în postulatul propagandei, această nemulţumire este nesemnificativă în comparaţie cu satisfacţia majorităţii covârşitoare.

Acesta este motivul pentru care Aleksei Navalnîi, la rândul său, a brevetat o rezistenţă bazată pe informaţii alternative. Milioanele şi milioanele de „like-uri” pe care le colectează pe internet au erodat imaginea monolitică a putinismului. ” Politologul  Aleksï Kolesnikov, de la centrul Carnegie din Moscova estimează ca „demonstraţiile vor continua”, ca în timpul marii mişcări de protest din 2011-2012. Mai ales că dimensiunea, ca număr şi geografie, a adunărilor de sâmbătă arată în mod clar că acestea sunt „rezultatul întoarcerii lui Navalnîi şi al filmului său despre palatul lui Putin”. Dar analistul avertizează împotriva oricărei „euforii”.

„Regimul are resurse mari pentru a-şi asigura supravieţuirea, bazându-se inclusiv pe indiferenţa majorităţii populaţiei şi aparatul represiv şi judiciar rus pus în mişcare. Peste 3.500 de arestări au avut loc în timpul demonstraţiilor de sâmbătă, un record potrivit ONG-ului specializat OVD-Info. De la Vladivostok la Sankt Petersburg, trecând prin Urali şi Moscova, au fost lansate anchete penale pentru violenţă împotriva poliţiei, tulburarea ordinii publice sau daune - infracţiuni pedepsite cu închisoarea”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite