Dosarul centralelor nucleare plutitoare şi submarine: la orizont, spectrul unui „Cernobîl plutitor“?

Apare o miză formidabilă şi cu multiple deschideri, toate subsumate unui raţionament de putere pe care ruşii vor să-l etaleze în acest moment, demonstraţie a dorinţei lor din ce în ce mai vizibile de a se impune ca un element de forţă de care ar trebui neapărat să se ţină seama în ceea ce se face acum (deocamdată fără ei) prin refacerea hărţii globale de putere şi a reîmpărţirii zonelor majore de influenţă.

Ruşii vor să fie din nou la masa la care se iau aceste decizii şi nu se grăbesc foarte tare tocmai pentru că au adoptat strategia poziţionării de piese diverse şi doar în aparenţă disparate pe eşichierele ce nu pot fi ignorate tocmai deoarece consecinţele fiecăruia dintre ele sunt globale şi pot schimba agendele dezvoltării pe plan mondial.

Aşa se întâmplă şi cu acest dosar pe care ruşii îl deschid acum printr-o demonstraţie care nu poate trece ignorată: lansarea la apă şi trimiterea pe circuitul martim de nord a primei centrale nucleare plutitoare, Akademik Lomonosov. A pornit remorcată de la Sankt Petersburg la Murmansk unde i-au fost încărcate reactoarele, drumul continuând înspre Arctica, înspre portul Pevek din zona extremului-orient rus.

Traseul este un mesaj în sine: ruşii vor să transmită că, de data asta, au capacităţile tehnologice necesare pentru a asigura amplasarea unei asemenea centrale oriunde este nevoie în zona coridorului nordic. Relativ ieftină (480 miliane $, evaluare făcută de The Economist) , este imaginea uriaşei provocări pentru deceniile care vine, cea de care sunt foarte conştiente nu numai ţările cu interese directe în zona Artică, ci a tuturor super-puterilor care au înţeles că încălzirea climatică a deschis circulaţia pentru toate tipurile de nave, militare şi civile, de suprafaţă şi submarine, relansându-se astfel, dar la cu totul alte dimensiuni, competiţia de a fi prezent pe circuit cu baze proprii, amplasate în următoarea irdine: staţii de cercetare ştiinţifică, staţii complexe de cercetare şi exploatare, baze miltare care să aibă aeroport şi docuri de alimentare şi reparaţii pentru nave de suprafaţă şi submarine clasice şi apoi, în final, baze cu dotările complexe necesare pentru a primi flota alimentată de reactoare nucleare.

Iar Rusia mizează acum enorm pe componenta nordică a flotei sale militare concepută pentru a avea o deschidere considerabilă şi care ar putea căpăta o importanţă cu totul nouă datorită repoziţionărilor pe care şi le doresc americanii ( nu a fost deloc întâmplătoare încercarea nereuşită a lui Trump de a cumpăra Groenlanda), a incertitudinilor dramatice de securitate pe care le ridică acum Marea Britanie, dar şi a chinezilor, candienilor şi câtora dintre ţările importante din UE. În ce-i priveşte pe ruşi, iată sinteza forţei militare de care dispun acum în rgiune, aşa cum este prezentată de Cristian Eremia în Monitorul apărării şi securităţii (18 iunie 2019):

"Flota de Nord, cu comandamentul la Severomorsk...intră în subordinea Comandamentului Strategic Întrunit ”Nord”. Este cea mai tânără flotă şi are în compunere portavionul ”Admiral Kuzneţov” Proiect 1143, intrat în exploatare în 1990 şi prevăzut a fi modernizat în aceşti ani (este un proiect tehnic controversat de constructorii ruşi de mult timp, soarta acestuia nefiind clară din acest motiv), 2 crucişătoare grele nucleare Proiect 1144.2 ”Orlan” purtătoare de rachete şi 1 crucişător ”Atlant”, toate construite în anii 80 (unul aflat de 7 ani în modernizare), 6 distrugătoare (din care 5 Proiect 1155 fabricate până în 1989, dar 3 modernizate, unul cu un statut necunoscut), fregata ”Admiral Gorshkov” Proiect 22350 - intrată în exploatare în 2018,  5 nave grele de desant (din care 4 Proiect 775 construite în anii 70 şi nava ”Ivan Gren” Proiect 11711 intrată în exploatare în 2018), 4 nave uşoare de desant Proiect 1176, 9 nave de luptă uşoare construite în anii 70 şi 80 (din care 6 anti-navă Proiect 1124, 3 purtătoare de rachete Proiect 1234 şi 1 de artilerie Proiect 1400M) şi alte nave de sprijin. Flota dispune de 8 submarine atomice grele purtătoare de rachete strategice (1 Proiect 941 ”Akula”, 6 Proiect 667 Delfin fabricate până în 1990, parţial modernizate şi 1 Proiect 955 Borey în compunere din 2013), 4 submarine atomice cu rachete cu aripi (din care 1 Proiect 855 ”Yasen” în compunere din 2013 şi 3 Proiect 949 ”Antey” din anii 90),  14 submarine atomice multirol (10 Proiect 971 ”Shuka”, 4 Proiect 945 ”Barakuda” şi Kondor”), 8 submarine diesel cu torpile (7 Proiect 877, 1 Proiect 677) şi 1 submarin experimental Proiect 20120 din 2008. Flota mai are la dispoziţie Aviaţia Marină (cu 1 regiment navalizat de aviaţie de vânătoare şi 3 baze cu aviaţie mixtă), Armata 45 Aer şi ApAA (în curs de consolidare din 2018), respectiv Trupele de Coastă, care includ detaşamente de forţe cu destinaţie specială pentru informaţii şi Speţnaz cu forţe şi mijloace submersibile de diversiune.".

Sigur că Akademik Lomonosov poate fi un prim semnal  dat de ruşi că ar avea cu ce să-şi asigure sustenabilitatea unor aşezări umane în condiţii extreme în zonele unde s-ar putea deschide noi exploatări pentru a pune în valoare rezerve de petrol şi gaze sau de minerale. Sau pentru a asigura energia necesară funcţionării unor noi baze militare care au un asemenea consum încât, până acum, erau aproape imposibil de amplasat la asemenea distanţe şi aprovizionate (hrană, materiale şi combustibil) multe luni pe an doar pe cale aerului sau cu spărgătoare de gheaţă. Acum lucrurile par posibile şi, deocmdată, ar fi sungura speranţă pentru chinezi de a folosi ceea ce ar vrea să fie viitoarea rută maritimă nordică a Noului Drum al Mătăsii.

Probleme?

Ar putea fi uriaşe dacă se confirmă ceea ce acuză acum cei de la Greenpeace: centrala nucleară rusească, echipată cu două reactorare, nu ar fi supusă aceloraşi teste şi protocoale de securitate obligatorii pentru celelalte centrale nucleare. Reamintind astfel foarte trista şi lunga istorie a submarinelor nucleare sovietice sau ruseşti care au dispărut în adâncimile ocanelor în urma unei explozii la rectoare neasigurate sau cu protocoale de securitate insuficiente. Iar în memoria tuturor au rămas imaginile dezastrului oferit, timp de peste două decenii, de "cimitirul submarinelor nucleare ruse" din golful Andreieva din Marea Barents (în apropiere de Murmansk), unde se desfăşoară acum, cu eforturi internaţionale, o operaţiune masivă de tratament şi evacuare a deşeurilor.

Imagine din „cimitirul submarinelor“ din golful Andreieva

Reamintind că prima centrală nucleare plutitoare a fost concepută de SUA în anii'60. Se numea STURGIS şi avea o putere instalată de 10 MW, fiind instalată în zona Canalului Panama între 1968-1975, o fostă navă de tipul Liberty Ship (cargou constuit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Armata americană decis să instaleze acest mic reactor în cadrul unui program destinat alimentării cu energie în zonele de operaţiuni îndepărtate - spune Mathieu Perrault pentru LA PRESSE. Dar, adaugă el, până în 2030 China va avea propria sa flotă de 20 de centrale nucleare plutitoare destinate alimentării insulelor plutitoare construite în Marea Chinei de Sud. El mai aminteşte şi de proiectul francez FLEXBLUE care, conform unui raport al AIEA urma să fie operaţional din 2025. Presupune instalarea pe fundul mării a unor module independente, centrale nucleare de putere medie şi mare putere aflate la o adâncime de 100 m şi la 20 km distanţă de ţărm, fiecare mdul generând 16 MW.

Toate traseele şi toate locaţiile temporare unde s-ar afla asemenea centrle urmează să fie securizate prin prezenţa unor instalaţii militare fixe şi a unor flotile de submarine de atac. Dar, despre această parte foarte spectaculoasă a viitoarelor proiecte, într-o altă ediţie.