Dmitri Rogozin a publicat coordonatele şi imagini din satelit cu Pentagonul, Casa Albă şi sediul NATO: „În caz că e nevoie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Liderul Agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, a publicat, marţi, imagini din satelit şi coordonatele geografice ale Pentagonului şi ale complexului din Madrid unde se desfăşoară summitul NATO, afirmând că operatorii sateliţilor vestici lucrează pentru Ucraina.

„Întregul conglomerat de grupări private şi statale de pe orbită lucrează exclusiv pentru inamicul nostru”, a afirmat Dmitri Rogozin pentru agenţia rusă Ria Novosti, conform Reuters.  

Membrii Alianţei NATO, în frunte cu SUA, nu fac niciun secret că expediază arme Ucrainei pentru a se apăra în faţa invaziei ruse

„Astăzi se deschide summitul NATO de la Madrid, unde ţările occidentale vor declara Rusia drept cel mai mare inamic al lor”, a notat Rogozin pe canalul Telegram

„Roscosmos publică fotografii din satelit cu locaţia summitului şi «centrele de decizie» care îi sprijină pe naţionaliştii ucraineni”, a mai declarat Rogozin. 

În postarea de pe Telegram sunt imagini din satelit cu complexul din Madrid unde se desfăşoară summitul NATO, clădirea Pentagonului, Casa Albă, clădiri guvernamentale britanice din centrul Londrei, sediul Cancelariei Germaniei şi clădirea Parlamentului de la Berlin, sediul NATO din Bruxelles şi reşedinţa preşedintelui francez Emmanuel Macron dar şi alte clădiri guvernamentale de la Paris. 

„Totodată, vă dăm şi coordonatele obiectivelor. În caz că e nevoie”, a mai completat liderul Roscosmos în mesajul său. 

Coordonatele sunt publice şi pot fi găsite gratuit pe internet.

Rogozin- telegram
Rogozin publica coordonate pe Telegram
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite