Discursul lui Vladimir Putin despre Starea Naţiunii: nervozitate, agresivitate şi neadecvare

Foto EPA EFE

Miercuri, 21 aprilie, Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a rostit în faţa Adunării Federale discursul despre Starea Naţiunii. Mesajul a avut un public ţintă dublu, mai întâi pentru piaţa internă, pentru cetăţenii ruşi în prag de alegeri, apoi pentru comunitatea internaţională.

Discursul este marcat de nervozitate, agresivitate şi neadecvare şi conţine în subsidiar ameninţări cu războiul şi utilizarea forţelor armate în cazul încălcării unor ipotetice linii roşii, stabilite unilateral de către Moscova, toate acestea trădând slăbiciunile atât ale Rusiei, care nu mai este o mare putere, cât şi ale lui Putin, care nu mai livrează pe piaţa internă şi recurge excesiv la represiune, fiind în scădere de încredere la nivel naţional.

Un Putin abscons şi confuz: Liniile roşii şi respectarea dreptului internaţional

Componenta de discurs care a făcut titlurile de presă a fost cea legată de pretinse “linii roşii” ale Rusiei. O Rusie care, deşi are pretenţii că respectă dreptul internaţional îşi permite, fără drept de apel, să utilizeze forţa şi să ameninţe cu utilizarea forţei, într-o formă de-a dreptul grotescă. Cum poţi să asumi crearea unor linii roşii proprii, cu care ameninţi întreaga lume să nu le depăşească, şi în acelaşi timp să susţii că respecţi dreptul internaţional şi regulile internaţionale?

În fapt, aici e zona de confuzie(voită) a Rusiei lui Putin, una care îşi permite, de fapt, fără a comunica, instituirea unilaterală de linii roşii, de limitări şi drepturi proprii care nu sunt pre-definite, “pe care Rusia le va defini în fiecare situaţie”, care nu sunt negociate sau acceptate, care nu respectă dreptul internaţional şi care ar constitui un casus beli. Un motiv de declanşare a operaţiunilor militare, de răspuns al Rusiei “asimetric, rapid şi puternic.” Deci nu avem de a face cu o lume bazată pe reguli, ci pe bunul plac al Rusiei, pe modul său unilateral şi discreţionar de definire a unor linii roşii şi pe reacţia sa violentă atunci când nu i se dă satisfacţie la nivel internaţional.

De fapt, Vladimir Putin a vorbit aici despre frustrare, despre lipsa de atenţie cuvenită şi despre faptul că lumea merge înainte fără a prea ţine cont că există şi el la Kremlin. Fără să-l întrebe de sănătate sau să-i ceară voie să se dezvolte în legea ei. Iar acest tip de comportament exhibă o dublă frustrare. Frustrarea lui Vladimir Putin, care are probleme de credibilitate, de întredere, probleme de final de autocraţie personală, în care numai represiunea mai păstrează puterea – probleme despre care nici nu vorbeşte în discursul său despre Starea Naţiunii, deşi arestează peste 1000 de protestatari pro Navalnîi înainte de manifestaţiile publice din a doua zi după discurs.

Pe de altă parte, se manifestă şi frustrarea Rusiei lui Putin, care se trezeşte în postura unei puteri mijlocii regionale şi nu îngăduie, nu acceptă şi nu vrea să creadă că nu mai este superputere, că nu mai stă la masa cu cei mari şi nu doreşte să vadă realitatea unei lumi în care polarizarea are alţi actori, SUA şi China, democraţiile şi autoritarismul, şi unde Moscova devine partener minor al Chinei în înfruntarea cu Occidentul. Chiar dacă stă călare pe un arsenal nuclear, acesta nu mai face faţă rolului de a-i aduce preeminenţa globală, loc la masa deciziei şi drept de veto în toate afacerile globale, aşa cum se obişnuise altădată.

Foto EPA EFE

Întoarcerea oglinzii: ceilalţi sunt vinovaţi de ceea ce fac eu însumi

În fapt, întreaga componentă externă a discursului său se vrea un avertisment către lumea întreagă, către „străini”, să nu provoace Rusia şi să nu o considere slabă, să fie respectuoşi cu ea şi să nu o zgândăre, că va replica cu forţă. O formă de victimizare urmată de bulling, de întoarcere a oglinzii pentru a reproşa celorlalţi ceea ce face Rusia zi de zi. Astfel, Putin susţine că “Acţiunile neprietenoase împotriva Rusiei continuă. Unele ţări au dezvoltat un obicei foarte prost de a ofensa Rusia la fiecare ocazie şi, de cele mai multe ori, fără niciun motiv. Pare a fi un nou sport: cine reuşeşte să spună ceva mai tare decât alţii”, a declarat Vladimir Putin, în discursul anual despre “Starea Naţiunii” rostit în Adunarea Federală, Parlamentul Rusiei.

În mod tradiţional, în discursul său, Rusia e băiatul bun şi toţi ceilalţi, toată lumea, străinii sunt băieţii răi, ameninţările la adresa stabilităţii globale, cei care distrug relaţii şi nu respectă Rusia. “Trebuie să spun următorul lucru: noi avem răbdare, responsabilitate, profesionalism, încredere în noi înşine şi în corectitudinea noastră, precum şi în logica normală atunci când luăm decizii. Dar sper că nimeni nu va decide să depăşească aşa-numitele «linii roşii» în relaţiile cu Rusia şi vom defini liniile roşii în fiecare situaţie”, a avertizat Vladimir Putin.

Şi, tot ca de obicei, pe constructul acestei nevoi de a apăra poziţia Rusiei faţă de neaveniţii străini, liderul de la Kremlin îşi anunţă şi forţa prin recursul la prezentarea armelor, de data aceasta insistând pe îmbunătăţirea capabilităţilor militare, inclusiv arsenalul nuclear. “Cota armamentului avansat şi echipamentelor destinate trupelor va ajunge la nivelul de aproape 76% până în 2024. Este o cifră foarte bună. În privinţa triadei nucleare (“triada nucleară” include avioane strategice, rachete intercontinentale şi submarine cu propulsie nucleară dotate cu rachete strategice), cota va depăşi 88% deja de anul acesta”, a declarat Vladimir Putin. Deci argumentul major este recursul la arma nucleară, în logica discursului lui Putin.

Tot în oglindă cu Occidentul, care-şi promovează valorile sale democratice, drepturile omului, respectarea lumii bazate pe reguli, Vladimir Putin a subliniat că şi Rusia îşi va susţine valorile: “Astăzi, familia, prietenia, ajutorul reciproc şi compasiunea sunt valorile noastre centrale. Valori spirituale şi morale, de care unele ţări uită, dar care pe noi ne-au făcut mai puternici; noi vom susţine şi vom proteja mereu aceste valori”, a subliniat Vladimir Putin.

“Noi ne comportăm per ansamblu cu reţinere şi în mod modest, iar adesea nici măcar nu răspundem unor acţiuni inamicale şi grosolane flagrante”, a subliniat liderul de la Kremlin în discursul său anual adresat naţiunii, susţinut în faţa membrilor Parlamentului. Putin i-a avertizat pe cei care “ne iau bunele intenţii drept o slăbiciune”. În opinia sa, pentru unele ţări, “atacarea Rusiei din orice motiv şi pentru orice a devenit un fel de sport”. Nimic, fireşte, despre propriile acţiuni şi propriile responsabilităţi pentru această reacţie globală, unanimă, împotriva neavenitului din sistem care este Rusia, care nu respectă regulile internaţionale, propriile angajamente, dar ameninţă cu forţa şi utilizează militarii şi armele pentru a-şi atinge obiectivele politice pe plan mondial.

Foto EPA EFE

Un discurs despre Starea Naţiunii în care a lipsit orice explicaţii globale şi referire la problemele ruşilor

Discursul de 20 de minute al lui Putin a fost unul care s-a vrut, în acelaşi timp, puternic şi povăţuitor, ameninţător şi de clarviziune, unul de avertizare şi de lansare a liniilor mari de dezvoltare a naţiunii ruse. Din păcate, nu a ieşit nimic din ceea ce se aştepta. Deşi prevenise Guvernul în discuţia pregătitoare anterioară că trebuie să ia notă, că e un discurs substanţial, că urmează acţiuni importante şi necesare pentru cetăţeni împreună cu administraţia locală, forma discursului rostit nu a mai avut nimic de a face cu acest deziderat. Ba chiar a părut că l-a schimbat în ultimul moment.

În discursul lui Putin care s-a dorit despre Starea Naţiunii, în faţa principalilor oficiali ai statului rus, un discurs anual care precede mişcările sale politice – anul trecut a urmat demisia lui Medvedev şi modificările constituţionale, din care nu a mai rămas decât prelungirea mandatului său prezidenţial – a mai rămas doar remarca faptului că Rusia luptă să stabilească relaţii bune cu alte state şi invitaţia către celelalte naţiuni ale lumii de a “discuta problemele legate de arme strategice şi de asigurarea stabilităţii globale” împreună. Un ecou al discursului lui Joe Biden care a anunţat că Tratatul START se va transforma într-un acord global care să conţină prevederi despre arme nucleare strategice, despre arme cu rază medie de acţiune şi componenta tratatului de neproliferare, la care să fie invitate cel puţin statele membre ale Consiliului de Securitate, dacă nu toate statele nucleare sau chiar toate statele lumii, care să subscrie.

Dar discursul lui Putin a fost cel puţin la fel de relevant pentru ceea ce a spus ca şi pentru ceea ce nu a menţionat. Nici un cuvânt despre contextul naţional şi internaţional în care s-a desfăşurat acest discurs, respectiv cea de a doua rundă de sancţiuni economice şi diplomatice ale Statelor Unite, care însoţesc o vagă promisiune a unei întâlniri şi discutări a temelor strategice – o oportunitate foto la care Putin jinduieşte de la începutul mandatului Biden, pe care administraţia americană i-a refuzat-o când a prelungit automat şi fără a-i accepta concesiile tratatul START pentru 5 ani, pentru care liderul rus a mişcat 150.000 de oameni şi tehnică în jurul Ucrainei pentru a cerşi, practic, întâlnirea cu partea americană care să consacre grandoarea Rusiei şi rolul său la nivel global.

Nimic despre atacuri cibernetice, îngerinţă în alegerile americane şi eforturile de a se implica în subminarea democraţiilor globale, de urzire a războiului informaţional împotriva populaţiilor lumii, irosirea banilor ruşi în operaţiuni clandestine pe teritoriul altor state, spionaj, etc. Nimic despre expulzarea recentă a diplomaţilor săi şi cazurile de spionaj din Italia şi Bulgaria, scandalul cu Cehia şi SUA. Nici o explicaţie oferită publicului propriu, sau măcar elitei ruse despre izolarea Rusiei pe arena internaţională şi reproşurile generale pentru masarea de trupe în jurul Ucrainei – reacţii unanime ale SUA, UE, Marii Britanii, Grupului G7 şi partenerilor globali, şi fără nici un sprijin pentru acţiunile sale belicoase măcar de la partenerul chinez.

Putin nu a evocat însă, în acest discurs, în mod precis, dosare în care Rusia se opune Uniunii Europene (UE) sau Statelor Unite. Liderul de la Kremlin nu a spus absolut nimic despre opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, încarcerat şi care riscă să moară oricând, potrivit apropiaţilor acestuia, despre proteste, arestări şi trecerea la o altă fază a represiunii în domnia sa de peste două decenii în Rusia – o dovadă clară şi evidentă de slăbiciune. O abordare paseistă, triumfalistă, complet neadecvată, excesiv de agresivă, şi fără nici o bază, atunci când realitatea ar fi reclamat o perioadă de reflecţie şi introspecţie şi o altă politică, o altă geopolitică şi, de ce nu, un alt lidership rus la Kremlin.