Deputaţi ruşi se mobilizează pentru Snowden, blocat de peste o săptămână la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţi ruşi s-au mobilizat duminică pentru Edward Snowden, blocat în zona de tranzit pe un aeroport din Moscova, apreciind că o extrădare a fugarului în Statele Unite ar fi „moral inadmisibilă“, după ce Ecuadorul a trimis mingea în terenul Rusiei privind cererea sa de azil, relatează AFP.

Tânărul informatician, în vârstă de 30 de ani, un fost analist al National Security Agency (NSA), trăieşte de peste o săptămână în zona de tranzit pe Aeroportul Şeremetievo. Paşaportul său american a fost anulat, iar fără o viză rusă el nu poate să se prezinte la Ambasada Ecuadorului, situată în centrul Moscovei.

Expulzarea acestuia, la cererea Statelor Unite, ar reprezenta o eroare, a declarat deputatul Aleksei Puşkov, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Internaţionale în cadrul Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus).

„Nu este o problemă de utilitate (a lui Snowden pentru Rusia). Este o problemă de principiu“, scrie el într-un mesaj postat pe Twitter duminică. „Livrarea unui refugiat politic este moral inacceptabilă“, subliniază Puşkov.

„Nu putem sta pe margine, este necesar să participăm la situaţia sa“, a declarat duminică senatorul Valeri Şniakin, vicepreşedintele Comitetului pentru Afaceri Internaţionale din cadrul Consiliului Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus).

„Este necesar să evaluăm repercusiunile negative asupra relaţiilor noastre cu americanii“, a adăugat el într-o declaraţie postată pe site-ul partidului Rusia Unită, aflat la putere.

Snowden nu este pe „agenda Kremlinului“

Kremlinul a minimizat duminică faptul că Snowden, autorul dezvăluirilor considerate „explosive“ despre programe de supraveghere a comunicaţiilor, trăieşte pe un aeroport din Moscova de o săptămână. „Această problemă nu se află pe agenda de zi a Kremlin“, a declarat un purtător de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin pentru postul de radio Ecoul Moscovei.

„Având în vedere că nu este problema noastră, nu ştiu cum ar putea să evolueze situaţia şi nici care sunt aspectele juridice sau de alt fel în acest domeniu“, a adăugat Dmitri Peskov.

Putin a recunoscut marţi că Snowden este blocat în zona de tranzit pe Aeroportul Şeremietievo şi că nu poate să fie extrădat către Statetele Unite, din cauza absenţei unui acord bilateral de extrădare. Preşedintele rus l-a sfătuit totodată pe Snowden să îşi aleagă rapid destinaţia finală.

Ecoadorul a pasat problema în curtea Moscovei

Situaţia este în impas după ce Ecuadorul a anunţat sâmbătă că Moscovei îi revine sarcina să soluţioneze problema. „Pentru a soluţiona cererea de azil, (Snowden) este necesar să se afle pe teritoriul ecuadorian“, a declarat preşedintele Rafael Correa, trimîţând mingea în terenul Moscovei.

Ambasada Ecuadorului se află în centrul Moscovei, la aproximativ 30 de kilometri de Aeroportul Şeremetievo, iar pentru a ajunge acolo Snowden are nevoie de o viză rusă.

Preşedintele Ecuadorului Rafael Correa a declarat sâmbătă că „soluţia“ transferării fugarului american Edward Snowden, blocat la Moscova după ce a cerut azil politic autorităţilor de la Quito, se află „în mâna autorităţilor ruse“, relatează AFP.

„În vederea examinării acestei cereri de azil, el trebuie să se afle pe teritoriul ecuadorian. Pentru moment, soluţia, destinaţia lui Snowden, se află în mâna autorităţilor ruse“, a declarat Correa într-un interviu pentru postul ecuadorian de televiziune Oromar.

Autorul unor dezvăluiri considerate „explosive“ despre programe americane de supraveghere a comunicaţiilor, Snowden este blocat de o săptămână în zona de tranzit pe un aeroport din Moscova, după ce a venit de la Hong Kong şi după ce paşaportul i-a fost anulat de către Statele Unite, care cer extrădarea sa pentru spionaj.

Fostul colaborator al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) a solicitat, din capitala rusă, azil politic în Ecuador, o ţară care i-a acordat azil, în urmă cu un an, în ambasada din Londra, fondatorului site-ului WikiLeaks Julian Assange, considerat o altă „oaie neagră“ de către Washington, după ce acesta a divulgat sute de mii de telegrame americane confidenţiale.

„Nu am căutat această situaţie. Snowden se află în contact cu Assange, care i-a recomandat să ceară azil politic Ecuadorului“, a continuat Correa, un lider socialist ce întreţine relaţii tensionate cu Casa Albă.

„Dacă ajunge pe teritoriul ecuadorian, vom soluţiona cererea sa, aşa cum am procedat şi în cazul lui Assange“a adăugat preşedintele ecuadorian, subliniind că "în acest caz, se va cere opinia Statelor Unite".

Anterior, Correa a dezvăluit sâmbătă că vicepreşedintele american Joe Biden l-a contactat telefonic, cu o zi înainte, cu scopul de a pleda în favoarea extrădării în Statele Unite a tânărului informatician american, în vârstă de 30 de ani.
 

Citeşte şi:


De ce nu poate părăsi Snowden zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo  din Moscova

Fostul angajat al CIA, Edward Snowden, nu va putea părăsi Rusia până când nu se va întâlni cu diplomaţi din Ecuador sau Venezuela, a anunţat o sursă apropiată situaţiei, care a precizat că, deocamdată, o astfel de întâlnire nu este prevăzută.


Ce condiţii pune Edward Snowden, „cârtiţa” CIA, ca să se întoarcă în SUA

Vineri, Lonnie Snowden, tatăl fostului angajat CIA care a dat în vileag programele de monitorizare ale serviciilor secrete americane, a trimis o scrisoare Departamentului american de Justiţie, dând asigurări că fiul său se va întoarce în ţară dacă se vor îndeplini câteva condiţii, informează Reuters, citând NBC.

Americanii cred că Rusia şi China au deja acces la secretele lui Edward Snowden

Agenţiile de securitate din China şi din Rusia au deja acces la informaţiile secrete ale Statelor Unite ale Americii deţinute de fostul contractor al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), acum fugarul Edward Snowden, susţin oficialii americani.

Ministrul rus de Externe: „Snowden nu a încălcat vreo lege rusă, nu a intrat în Rusia şi poate merge unde doreşte”

Fostul consultant NSA Edward Snowden, care se află în prezent în zona de tranzit a aeroportului din Moscova, nu a încălcat legile ruseşti şi are dreptul să plece din Rusia unde doreşte, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Urzeala teoriilor în cazul Edward Snowden. „Oare Snowden chiar există?“

Se presupune că Edward Snowden a stat, timp de zile întregi, într-un terminal al aeroportului din Moscova, însă nu există nicio dovadă în acest sens. Absenţa sa dă naştere la noi teorii conspiraţioniste, iar Kremlinul profită de pe urma acestei situaţii, notează „Der Spiegel“.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite