Denazificarea gazului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

La ce să te aştepţi de la o ţară al cărei destin istoric este determinat de geografia ei? Dar de la o ţară care-şi face un merit din resursele ei naturale? Să strigi azi 'Rusia, Rusia!' îmi aminteşte de entuziasmul cu care strigau, înainte vreme, gospodinele din comunism: 'Butelia, butelia!' când vedeau apropiindu-se maşina PECO, de culoare albastră.

Sigur, butelia, gazul, benzina - sunt utile, sunt necesare, ei bine, recunosc - sunt indispensabile. Dar nu te poţi îndrăgosti de ele, nu poţi fi cuprins de inspiraţie poetică ori de nebunie erotică la vederea unei conducte sau a unui rezervor. Nu poţi închina imnuri de slavă benzinăriei. Nu poţi pune sonda petrolieră pe stema unei ţări. Şi nici secera şi ciocanul. Falimentul comunismului vine şi din incapacitatea fundamentală de a produce ataşamente faţă de substanţele lui prime - care, oricum, în ordinea naturii, sunt secundare, derivate. Poţi să faci filosofie punând la baza lumii apa, poţi să cânţi lemnul sau flăcările, dar e foarte îndoielnic că vei putea fi cuprins de vreo manie divină în faţa gazului, a cărbunelui sau a motorinei. (E foarte probabil ca apusul poeziei să se datoreze tocmai artificializării maxime a universului nostru – trăim în oraşe de beton, înaintea soarelui răsare becul, singurele „vieţuitoare” care mai mişcă în jurul nostru, prin definiţie inataşabile, sunt „gadget”-urile – de care ne folosim atâta vreme cât „merg” şi pe care le dăm imediat uitării după ce nu mai „merg”. )

Ori Putin vrea - asa cum voia şi estetica comunistă, asa zisul realism socialist – să ne facă să lăcrimăm, să (ne) închinăm Rusiei – când Rusia, pentru Europa şi pentru întreaga lume, nu mai înseamnă nimic altceva decât „GAZ”. Singura conexiune a Rusiei la Europa este prin conductele de gaz, conexiune care se poate opri printr-o simplă rotire a robinetului – din voinţa unei părţi sau a alteia. Poate că nu este deloc întâmplătoare obsesia lui Putin pentru nazism şi „denazificare” – sfânta asociaţie de idei nu trebuie subestimată, mai ales când este vorba despre asemenea minţi rudimentare! Ultima utilizare ideologică a gazului – până la a deveni emblematică, până la identificarea cu un regim politic – este cea din lagărele de concentrare naziste. De atunci înainte „gazul” – s-a ales cu o „valenţă” în plus: nu numai că nu putea stârni entuziasmul poetic, dar – dimpotrivă – producea în mentalitatea euro-atlantică – un reflex de repulsie bazat pe ecuaţia: nazism-gaz-gazificare.

Rusia putinistă s-a trezit în această ingrată situaţie. Singura ei „resursă” pe care-şi mai putea întemeia „măreţia” şi pretenţiile la o glorie apusă – rămăsese „Gazul” şi dependenţa Europei de gazul rusesc. Europa se rusificase – pe dedesubt – prin conducte şi ţevi, subteran şi submarin – prin gazul rusesc. Dar într-un alt sens – atât de apropiat de cel impus de regimul nazist – Europa se simţea în egală măsură „gazificată”, sufocată, asfixiată de acest gaz politic – folosit în atâtea rânduri ca ameninţare, ca instrument, ca armă de exterminare a oricărei tentative europene de a se opune abuzurilor dictaturii putiniste.

Putin are deci două obiective – ambele imposibile: să de-nazifice gazul şi să-l transforme în ceva nu doar pozitiv, ci şi într-un agent liricoid, în motiv lacrimogen, într-un excitant poetic. O confabulaţie care doar lui Putin îi poate produce secreţii oculare. Pentru ca stadionul căruia i se adresa să fie iritat în aceeaşi direcţie era mult mai eficient să se arunce în public câteva grenade cu gaze lacrimogene.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite