Cum suntem minţiţi cu „vorbe“ de-ale lui Putin şi de unde vin acestea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
putin

Pe 5 noiembrie, site-ul de promovare a propagandei pro-Kremlin Frumuseţile României a publicat articolul „Respect! Bravo Putin – Declaraţia ţarului care a încântat întreaga EUROPĂ” de către administratorul Mihai. De altfel, autorul nu a făcut altceva decât să scoată „de la naftalină” o dezinformare mai veche, pe care o reactualizează în scop de clickbait.

Ulterior, administratorul site-ului a şters articolul, însă postarea pe pagina de reţeaua Facebook mai poate fi găsită aici.

*Articol de Nicolae Ţîbrigan

w

Articolul face referire la o presupusă declaraţie anti-migraţie a lui Putin, fiind distribuită intens pe reţeaua Facebook (1007 de distribuiri) prin pagina Frumusetile Romaniei (@www.Frumusetile.Romaniei.ro) cu peste 800 000 de aprecieri şi un grup închis de 4218 membri. Dacă intrăm la secţiunea „Despre” nu vom găsi nicio referinţă la Rusia. „UN GRUP SIMPLU DESPRE ROMANIA. HAI SA-L FACEM  POPULAR” – asta îşi propun creatorii paginii, dar ni-l bagă periodic pe fluxul de notificări şi pe „ţarul Putin”.

Recent, am descoperit că dezinformarea a căpătat şi forma unor colaje distribuite pe grupurile pro-Kremlin din România. Iată unul dintre acestea distribuit pe grupul NU VREM SĂ LUPTĂM ÎMPOTRIVA RUŞILOR şi redistribuit de 5430 de ori pe reţeaua de socializare.

j

Analizăm cu atenţie construcţia dezinformării

Am hotărât să identific în primul rând sursa, aşa că m-am uitat la sfârşitul articolului şi am descoperit numele unui oarecare Radu Oprea din Arizona, SUA. După care am decis să fac o mică analiză de conţinut a dezinformării, pentru a stabili câteva repere de analiză.

Articolul face referinţă la o presupusă „poziţie cea mai fermă” faţă de „criza europeană vis-à-vis de migraţie” din partea Rusiei. Evident, imaginea acesteia este asociată cu personalitatea preşedintelui rus Vladimir Putin (tehnica personificării statului rus prin imaginea liderului de la Kremlin), proclamat, la rândul său, drept „ţar”. 

Materialul continuă cu un paragraf unde se subliniază reacţia „confuză” şi „stupidă” din partea instituţiilor europene şi euro-atlantice, inclusiv din partea cancelarului german Angela Merkel şi a Washingtonului. Evident, este elogiată „verticalitatea” Budapestei ca „apărătoarea solitară a culturii şi valorilor europene”. Nu în ultimul rând, este atacat indirect şi preşedintele României, Klaus Iohannis din cauza „tăcerii până în ultimul moment”, spre deosebire de „reticenţa guvernelor slovac şi polonez” faţă de cota de distribuire a „migranţilor” şi „încercarea Angliei de a ieşi subtil” din „criza generată de exodul arab”.

Punctul central al campaniei de dezinformare îl reprezintă o presupusă „declaraţie” a lui Vladimir Putin la televiziunea naţională (probabil la Pervîi kanal) faţă de fenomenul migraţiei, care ar fi fost primită cu entuziasm de „societatea rusă”, „Biserica Ortodoxă” şi „forul supreme legislariv-parlamentul (sic!)”.

Iată şi un fragment al presupusei „declaraţii” a lui Putin:

În Rusia, minorităţile trebuie să trăiască la fel ca ruşii. Orice minoritate, de oriunde ar veni ea, dacă vrea să stea în Rusia, trebuie să muncească şi să mănânce ca ruşii, trebuie să vorbească rusa şi să respecte legile ruseşti. Dacă preferă legea Sharia, şi să ducă o viaţă de musulmani, atunci îi sfătuim să se ducă acolo unde există asemenea legi. Rusia nu are nevoie de minorităţi musulmane !!!, minorităţile au nevoie de Rusia, iar noi nu le acordăm privilegii speciale, după cum nu vom încerca să ne modificăm legile pentru a le satisface dorinţele, oricât de tare ar ţipa că sunt discriminaţi. Nu vom tolera lipsa de respect faţă de cultura rusă. Am face bine să tragem învăţăminte despre cum s-au sinucis America, Anglia, Olanda şi Franţa, dacă dorim să supravieţuim ca naţiune. Musulmanii cuceresc în prezent acele ţări, dar nu vor putea cuceri Rusia… Atunci când acest onorabil corp legislativ (parlamentul) se va gândi să adopte legi noi, să aibă în vedere că interesele naţionale ruse primează, şi să-şi amintească faptul că „musulmanii nu sunt ruşi.

Distribuirea acestei ştiri face parte dintr-o campanie de dezinformare de durată, declanşată încă din 2013. Este promovată intens pe reţelele de socializare în contextul deciziei Comisiei Europene de a realoca o parte din refugiaţii originari din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord în statele UE.

Identificăm sursa primară pentru a demonta dezinformarea

Pentru început, vom identifica sursa primară a dezinformării pe reţeaua Facebook, utilizând instrumentul Graph Search (disponibil doar în varianta de limbă engleză). Vom căuta după „Radu Oprea”, iar la City vom indica „Glendale, Arizona”. Vom descoperi un unic utilizator cu acest nume din statul american Arizona.

s

Îl găsim pe autorul articolului, Radu Oprea, despre care aflăm că locuieşte în prezent în Glendale, Arizona (SUA), că e membru al Bisericii penticostale „Agape” din SUA şi editorialist la blogul creştin şi ultra-conservator „agnus dei – english + romanian blog”, al cărui conţinut îl distribuie pe contul personal de Facebook. 


Radu Oprea, originar din Arad, România şi stabilit în Arizona (SUA). Sursa: Facebook

sss

Totuşi, care e articolul original al lui Oprea şi de unde a preluat „declaraţia” lui Putin? Pentru a ne asigura că el este autorul articolului cu pricina, vom căuta pe motorul de căutare Google după cuvinte-cheie şi parametrul specific pentru blogul „agnus dei”: „putin migratie minoritate rusia site: rodiagnusdei.wordpress.com”. Vom obţine printre primele rezultate articolul semnat de Radu Oprea din Arizona:

aaa

Aici vedem că articolul lui Oprea are un titlu diferit de cel al dezinformării iniţiale – „Putin avertizează lumea islamică!”, material publicat pe 11 septembrie 2015. Conţinutul este acelaşi, însă dacă ne uităm cu atenţie la sfârşit, vom descoperi că editorialul lui Oprea fusese „inspirat” de un alt editorial semnat de un alt individ –  Radu Toma şi publicat pe portalul de ştiri Cotidianul.ro – „S-o fi mutat Realpolitik-ul în Est?” pe 10 septembrie 2015. De data aceasta, datele sunt modificate radical deoarece, în articolul lui Toma, Putin s-ar fi adresat cu această declaraţie Dumei ruse pe 4 august 2013, şi prin intermediul televiziunii naţionale pe 4 septembrie 2015. 

Ambii autori mint cu neruşinare doarece ambele editoriale nu oferă nicio sursă directă a „conferinţei” de la Vladivostok a lui Putin din 2013, sau a declaraţiei televizate din septembrie 2015. În cele din urmă, când fusese făcute aceste declaraţii? Răspunsul: Niciodată. 

d

Dacă vom căuta câteva informaţii despre autorul editorialului semnat de Radu Toma vom descoperi că acesta, pe lângă funcţia de editorialist la Cotidianul.ro, fusese comentator politic cu articole la activ pe site-ul „Vocea Rusiei”, iar în anii 1990, fusese director regional pentru Europa de Est al firmei americane Metromedia, Inc. (televiziune şi radio FM), partenera postului de televiziune „Ostankino” (în prezent Pervîi kanal) din Moscova. Credeţi că e vorba de o simplă coincidenţă? Eu nu prea cred.

eee

Radu Toma. Sursa: Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC)

Aşadar, dezinformarea cu „declaraţia lui Putin” fusese preluată de pe un editorial din România publicat de jurnalistul Radu Toma şi distribuită pe site-urile marginale de limbă română şi reţele sociale (Facebook, Twitter, Pinterest şi Google+), prin intermediul unui alt articol publicat pe blogului creştin şi ultra-conservator rodiagnusdei.wordpress.com.

De data aceasta e o campanie de dezinformare care durează de peste doi ani şi capătă o configuraţie de spirală:

eee

Graficul campaniei de dezinformare de tip „spirală” prin site-uri marginale şi conturi/grupuri/pagini pe reţelele sociale Facebook, Twitter, Pinterest şi Google+

Identificăm posibilele „surse” de dezinformare în limba rusă

În primul rând, ne uităm încă o dată pe declaraţia lui Putin extrasă de cei doi „editorialişti” şi selectăm de acolo câteva cuvinte-cheie: „În Rusia”, „minorităţi”, „să trăiască”, „să muncească”, „Sharia”, „legi” şi „Putin” apoi le traducem în rusă: „В России”, „меньшинство”, „жить”, „работать”, „шариат”, „законы”, „Путин”. Acestea ne sunt necesare pentru căutarea sursei primare cu ajutorul motoarelor de căutare Google sau Yandex, indicând la secţiunea „Instrumente” intervalul 1-15 august 2013.

e

Desigur că nu am reuşit să găsim nicio referinţă în presa de limbă rusă despre aşa-numita „declaraţie” a lui Putin din 4 august 2013, în faţa Dumei. Nu veţi găsi nimic nici pe site-ul oficial al preşedintelui Federaţiei Ruse (kremlin.ru). Însă dacă vom elimina parametrul de interval de timp, vom descoperi o serie de bloguri şi postări pe reţeaua de socializare Odnoklassniki cu aşa-numita „declaraţie” a liderului de la Kremlin, făcută fie pe 4 august 2013 AICI, fie pe 4 februarie 2013 AICI. 

De asemenea, am descoperit că falsa declaraţie a lui Putin fusese pentru prima dată publicată în mai 2013 pe blogul marginal „Судьба в России в XXI веке” (Soarta Rusiei în secolul XXI – rom.) printr-un pseudo-articol „РУССКИХ ВСЁ МЕНЬШЕ!” (Ruşii sunt din ce în ce mai puţini! – rom.) şi cometariu obscur al lui Кристофер Langguth. „Declaraţia” falsă fusese ulterior distribuită în spaţiul cibernetic prin intermediul unor site-uri marginale, cu teme conspiraţioniste, fără a indica măcar o sursă (articol, înregistrare video sau audio) oficială.

Câteva date despre „multiplicatorii” dezinformării în România

Sursa cu cel mai mare impact pe reţele sociale este reprezentată de site-ul de dezinformare şi propagandă mascată pro-Kremlin Frumuseţile RO creat pe 6 aprilie 2017 şi administrat de un oarecare Ioan Alexandru Rus (probabil pseudonim) şi cu serverul în Statele Unite (Arizona, Phoenix). Dezinformarea este „rostogolită” prin intermediul mai multor site-uri marginale de dezinformare (Extra News, Info Alert, AlternativeNews.ro, etc.), paginilor de Facebook (Iubesc România, Frumusetile Romaniei etc. ) cu mii de distribuiri şi aprecieri, conturilor de Twitter şi Pinterest (Protecuci.ro).

w

Colaj cu sursele de dezinformare în mediul online din România

Cum ne ferim de „vorbele” putiniste?

În primul rând, ar trebui să tratăm cu oarecare circumspecţie orice ştire cu referire la declaraţiile preşedintelui rus, mai ales dacă acestea apar în articole neînsoţite de comentarii sau aprecieri ale experţilor. Unele agenţii de ştiri din România recurg la citări sau traduceri, mai mult sau mai puţin calitative, din presa de limbă rusă/engleză a „declaraţiilor” lui Putin, iar acestea pot fi folosite ulterior de designerii dezinformărilor în războiului informaţional rus propagat la nivelul publicului din România.

Deseori, aceste „declaraţii” sunt fie falsificate (cum a fost cazul nostru), fie scoase în mod intenţionat din context pentru a declanşa un val de simpatie vizavi de liderul de la Kremlin (instituirea unei mişcări de cult al personalităţii) – obiectiv asumat prin intermediul unor pagini şi grupuri de discuţii pe reţele sociale, atent „gestionate” şi finanţate de trolii pro-Kremlin (kremlebotî) din Olghino.

Şi în ultimul rân, trebuie să fim foarte atenţi la platforma online ce distribuie „ştiri” fabricate din „declaraţiile” lui Putin. Cel mai simplu e să verificăm secţiune de contact a site-ului şi dacă autorii materialelor sunt persoane reale. Deseori, site-urile de dezinformare şi propagandă pro-Kremlin nu au date reale despre autori şi nici nu pot fi contactaţi.

Nu uitaţi, cu cât distribuiţi şi apreciaţi mai mult astfel de articole, cu atât creşte apetitul „designerilor dezinformărilor” să creeze noi platforme online pentru clickbait şi „gunoi informaţioanal”. 

*Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013 devine asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite