Cum s-a dat de gol hackerul rus care a furat e-mailuri de la Merkel şi Clinton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Lipsa de precauţie a agenţilor GRU (Directoratul Principal de Informaţii al Armatei Ruse) surprinde în raport cu sensibilitatea acţiunilor destabilizatoare duse împotriva ţărilor rivale.

La fel ca în alte cazuri, portalul de investigaţii The Bellingcat a reuşit să-l deconspire pe hackerul Dmitri Badin, căutat atât de justiţia germană, cât şi de cea americană, prin intermediul unor date furnizate chiar de către acesta.

Ancheta jurnalistică a pornit de la numărul de înmatriculare a maşinii lui Badin, o Kia achiziţionată acum doi ani.

Având în vedere că baza de date privind înmatricularea auto este publică în Rusia, Dmitri Badin s-a dat singur de gol printr-o alegere făcută în momentul înregistrării autovehiculului său. În loc să menţioneze adresa personală, el a ales să indice un alt loc, ultrasensibil, şi anume Bulevardul Komsomolski 20 din Moscova. Mai exact, sediul unităţii speciale 26165 din cadrul GRU, specializată în diverse acţiuni subversive, inclusiv în atacuri informatice.

Pornind de la plăcuţa de înmatriculare a maşinii lui Badin, The Bellingcat a constatat că autovehiculul respectiv a fost parcat în numeroase rânduri nu departe de sediul unităţii speciale.

Este clar că GRU este locul de muncă al lui Dmitri Badin, conchide The Bellingcat, în acord cu procurorii germani şi cei americani.

Potrivit The Bellingcat, Badin s-a născut acum 29 de ani la Kursk şi a absolvit Facultatea de Informatică din Sankt Petersburg, o pepinieră de informaticieni pentru spionajul rus.

El foloseşte mai multe pseudonime, între care „Nicola Tesla”, „Scaramouche” sau „Dmitri Makarov”.

„O lipsă suprarealistă de precauţie” din partea unui agent GRU „când este vorba de propria protecţie informatică”, subliniază portalul de investigaţii.

De fapt, Dmitri Badin este doar unul dintre mulţii spioni GRU care s-au dat în vileag prin intermediul maşinii. Tot aşa s-a deconspirat şi Aleksei Moroneţ, unul dintre cei patru spioni ruşi implicaţi în piratarea, în aprilie 2018, a sediului de la Haga al Organizaţiei Internaţionale a Armelor Chimice (OIAC). Înmatriculat după metoda lui Badin, autovehiculul Lada al lui Moroneţ a permis identificarea altor 304 de „gruşniki” (termen utilizat pentru desemnarea membrilor GRU) cu vârste cuprinse între 27 şi 53 de ani. Toţi au ales să-şi înregistreze maşinile cu adresa de la locul de muncă mânaţi de gândul de a evita plata taxelor şi a amenzilor.

Imagine indisponibilă

Dmitri Badin, pe lista FBI Captură The Bellingcat

În ciuda evidenţelor, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov susţine că Germania nu are nicio probă să acuze Rusia de piratarea Bundestagului şi a unui biroul al cancelarului Angela Merkel.

Miercuri, cancelarul german a avut o ieşire neobişnuit de dură la adresa Moscovei, afirmând că deţine „probe” ale unor atacuri informatice „scandaloase” efectuate împotriva sa de către hackeri aflaţi în slujba statului rus.

„Pot să spun cu sinceritate că acest lucru îmi face rău. În fiecare zi încerc să am cele mai bune relaţii cu Rusia, iar pe de altă parte există probe atât de tangibile că forţele ruse fac acest lucru”, a declarat Merkel.

„Ne rezervăm în continuare dreptul să luăm măsuri”, a ameninţat ea, precizând că în aceste condiţii îi este tot mai greu să construiască o relaţie mai bună cu Rusia.

Potrivit cotidianului german „Der Spiegel”, un grup de hackeri GRU a sustras, în 2015, conversaţii şi date din baza Bundestagului şi de pe două adrese de e-mail ale Angelei Merkel.

Justiţia germană a emis un mandat de arestare pe numele lui Dmitri Badin în aceste cazuri.

Dmitri Badin este căutat şi de justiţia americană, fiind acuzat de piratarea unor conversaţii electronice ale Partidului Democrat şi ale lui Hillary Clinton înainte de scrutinul prezidenţial american din noiembrie 2016.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite