Cum manipulează instrumentele media ale Kremlinului pe tema vaccinurilor anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

De mai bine de 20 de luni, de la sfârşitul lui ianuarie 2020, COVID-19 se află printre subiectele mari de dezinformare ale canalelor finanţate de statul rus. Mesajul legat de vaccinare este transmis diferit în funcţie de publicul ţintă, fiind pro-vaccinare pe plan intern şi anti-vaccinare pe plan extern, relevă euvsdisinfo.eu.

Canale media aflate în slujba Kremlinului s-au implicat activ în rostogolirea unor manipulări legate de coronavirusul SARS-CoV-2 şi boala pe care o provoacă, COVID-19. Încă de la apariţia primelor veşti despre acest coronavirus, presa finanţată de statul rus şi reţelele sale de troli susţineau deja că era vorba despre o armă proiectată în laboratoarele NATO. Au apărut apoi informaţii că noul coronavirus viza „rasa asiatică” şi era răspândit pentru a face o nouă ordine mondială.

COVID-19 continuă să fie un subiect popular pentru producătorii de dezinformare din solda Kremlinului. Mesajele sunt concentrate acum pe vaccinurile anti-COVID-19, dar nu şi pe cele omologate în Rusia, precum şi pe insinuarea ideii că asistăm la un atac biochimic asupra umanităţii dus de către globalişti. 

De exemplu, RT, un canal finanţat de statul rus, încearcă să încurajeze utilizarea măştilor sanitare şi transmite mesaje pro-vaccinare pentru publicul intern, dar îşi schimbă total linia editorială când vine vorba despre publicul internaţional. 

Vaccinurile anit-COVID-19 funcţionează, dar şi minciunile despre ele funcţionează, remarcă euvsdisinfo.eu oprindu-se asupra cazului Geopolitica.ru. Acest site reprezintă o platformă pentru anti-vaccinişti şi conspiraţionişti încă de la începutul pandemiei de COVID-19. Apropiată grupurilor de extrema dreaptă, Geopolitica.ru răspândeşte dezinformări în mai multe limbi cu privire la coronavirus şi eforturile de combatere a pandemiei. Autorii de pe acest site duc o manipulare intensă precum că vaccinurile sunt inutile, difuzându-şi mesajele mai ales în italiană, spaniolă, olandeză şi engleză. În plus, ei încearcă să asocieze COVID-19 cu un declin al Occidentului.

„Dezinformarea în timpul pandemiei de coronavirus poate ucide. Avem datoria de a ne proteja cetăţenii, sensibilizându-i cu privire la informaţiile false, şi de a denunţa actorii responsabili de participarea la astfel de practici. În lumea actuală, bazată pe tehnologie, (...) războinicii au tastaturi în loc de săbii, iar operaţiunile de influenţă şi campaniile de dezinformare cu ţintă precisă sunt o armă recunoscută a actorilor statali şi nestatali”, avertiza în iunie anul trecut Josep Borrell, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Pe lângă rostogolirea mesajelor anti-vaccinare în străinătate, presa pro-Kremlin încearcă să sperie lumea într-un fel care să convină naraţiunii regimului Putin despre „cetatea asediată”. Câteva titluri: NATO va trage ţările baltice în război nuclear, SUA folosesc Polonia şi ţările baltice pe post de cai troieni împotriva Europei; Georgia va fi anexată de Turcia dacă va adera la NATO. O altă ţară care îşi riscă suveranitatea este, în imaginaţia Kremlinului, Republica Moldova, pe cale să fie „înghiţită” de România.

Presa pro-Kremlin îşi continuă atacurile şi la adresa opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, radioul public reluând în această săptămână ideea că otrăvirea sa cu Noviciok nu este decât o farsă. Navalnîi, 45 de ani, a fost laureat cu Premiul Saharov pentru libertatea de gândire.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite