Cum încearcă Rusia să divizeze societatea americană cu troli implantaţi în... Africa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trolii regimului Putin s-au întors şi încearcă să otrăvească din nou democraţia americană în pragul unui scrutin. Spre deosebire de celelalte dăţi, acum sunt mai bine deghizaţi şi mai greu de identificat. Şi au găsit o gazdă greu de bănuit, departe de Rusia.

În 2016, cea mai mare parte a activităţii de amestec în alegerile prezidenţiale americane din acel an avea loc dintr-un bloc din Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui rus Vladimir Putin, şi viza favorizarea candidaturii republicanului Donald Trump în detrimentul rivalei sale democrate Hillary Clinton. La patru ani distanţă, operaţiunea continuă, dar de această dată cu o nouă abordare şi cu noi locaţii, unele destul de exotice, cum ar fi Ghana şi Nigeria.

Trolii Rusiei sunt activi pe Facebook, Instagram şi Twitter, iar mesajele lor au rolul de a inflama spiritele în Statele Unite, relatează CNN într-un reportaj realizat în Ghana.

Unul dintre aceste conturi este @africamustwake, reperat în Ghana. Iar poveştile preferate de operatorii săi provin de pe un site specializat în promovarea unor teorii conspirative. Un astfel de articol este însoţit, de exemplu, cu comentariul „Alunecarea Statelor Unite într-un stat poliţienesc fascist continuă”.

Mai mult de 200 de astfel de conturi au fost create în Ghana, în marea lor majoritate în a doua jumătate a anului trecut, iar mesajele lor au ajuns la sute de mii, poate milioane de oameni din întreaga lume, notează CNN.

Scopul, potrivit specialiştilor în campanii de dezinformare intervievaţi de CNN, este de a creşte diviziunile între americani şi de a provoca tulburări sociale.

Şi Facebook a observat acest fenomen. Joia trecută, Facebook şi Twitter au anunţat eliminarea unei reţele de conturi false orchestrate de Rusia via Ghana şi Nigeria împotriva Statelor Unite.

Potrivit Facebook, reţeaua era într-un stadiu incipient şi operată de localnicii, unii în mod conştient, alţii involuntar.

Ancheta efectuată de Facebook a ajuns la ONG-ul ghanez EBLA, de la „Eliminating Barriers to the Liberation of Africa”, şi indivizi legaţi de activităţile Agenţiei ruse de cercetare a internetului, cunoscută ca fabrica de troli din Sankt Petersburg. Este vorba de o entitate condusă de Evgheni Prigojin, supranumit „Bucătarul lui Putin”.

Conturile operate de EBLA abordau probleme sensibile pentru societatea americană, cum ar fi rasismul şi LGTB-ul. Unul dintre conţinuturile preferate era brutalitatea poliţiei, constată Facebook, la fel ca CNN.

Facebook a şters 49 de conturi şi 69 de pagini în reţeaua sa, precum şi 85 de conturi pe Instagram.

„Încercau să semene discordie angajând conversaţii pe teme sociale, precum rasa şi drepturile civice”, relevă Twitter, care a şters de asemenea 71 de conturi.

CNN a ajuns la sediul EBLA, situat într-un cartier liniştit din Accra, capitala Ghanei.

Fabrica de troli rusi din Ghana FOTO CNN

Sediul EBLA FOTO CNN

Circa 16 persoane lucrează de acolo pentru Moscova, iar comunicarea internă are loc pe Telegram, o aplicaţie rusă rar folosită în Ghana.

Întrebat despre activitatea sa, unul dintre troli spune, sub acoperirea anonimatului, că habar nu avea că lucrează în profitul Rusiei. El declară că doar primeşte subiectele şi le postează apoi.

EBLA este condusă de domnul Amara, care se prezintă drept sud-african. În realitate, este un ghanez care locuieşte în Rusia şi se numeşte Seth Wiredu. Mai mulţi angajaţi de la EBLA au recunoscut că l-au auzit pe şeful lor vorbind în limba rusă. La sfârşitul anului trecut, Wiredu a extins activităţile EBLA la Lagos, în Nigeria, unde a angajat cel puţin opt persoane, între care un „manager de social media”.

Seth Wiredu FOTO CNN

Seth Wiredu FOTO CNN

Contactat de CNN, Evgheni Prigojin a refuzat să comenteze informaţia.

Potrivit Reuters, Congresul american urmează să fie informat în curând de serviciile de informaţii despre noua activitate a trolilor din solda lui Putin. Agenţii americani au observat că Moscova se axează acum pe inflamarea diviziunilor sociale din Statele Unite, şi nu pe susţinerea vreunui candidat anume.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite