Cum i-a alungat Iliescu pe ruşi de la Dunăre

Cum i-a alungat Iliescu pe ruşi de la Dunăre

Ion Iliescu i-a atacat dur pe ruşi în presa americană. Câteva zile mai târziu a schimbat tonul, acuzându-i pe americani în presa din România.

Un text semnat de Ion Iliescu în „Washington Post“ a dinamitat, în urmă cu 15 ani, relaţiile româno-ruse. Cunoscut în întreaga lume drept un filorus şcolit la Moscova, Iliescu i-a rugat pe americani să protejeze România de interesele exploatatoare ale Federaţiei Ruse.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ţineţi Rusia departe de Dunăre“, aşa s-a numit articolul semnat la 23 mai 1999 de Ion Iliescu – pe atunci liderul Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR) – în ziarul american „Washington Post“. Textul politicianului român a apărut în contextul în care Rusia, ca parte a grupului G8, era invitată la negocierile pentru asigurarea păcii în Iugoslavia. Conform articolului, Iliescu se temea de revenirea tancurilor ruseşti pe teritoriul României. "Schimbarea de macaz" a fostului preşedinte a fost cu atât mai bizară cu cât acesta, cel puţin la nivel declarativ, era împotriva survolării spaţiului aerian românesc de câtre avioanele NATO.

Multe semne de întrebare a iscat articolul semnat de Iliescu. A fost scris, într-adevăr, de el? Oficialii ruşi au declarat public că textul a fost redactat de strategi americani, iar Iliescu şi-a pus semnătura, pentru a-şi spăla imaginea de rusofil, în perspectiva alegerilor din 2000. Atitudinea ulterioară a lui Iliescu a arătat că ideile din textul cu pricina nu-i aparţin.

La patru zile după apariţia articolului, Iliescu declara, sfidând logica şi puterea tuşului aşternut pe hârtie, că, de fapt, textul este critic la adresa NATO, nicidecum a Rusiei. Adevărul despre acest articol nu a ieşit la iveală, însă el este unul dintre acele puncte de inflexiune care au schimbat parcursul ţării noastre. „Rusia de mâine ne va fi ostilă“, prognostica, în articolul de acum 15 ani, Ion Iliescu. Timpul a demonstrat că a avut dreptate.

PDSR şi axa Rusia – Belarus – Iugoslavia

În mai 1999, România era o ţară în derivă. Respinsă de NATO şi de UE, cu o creştere alarmantă a extremismului antioccidental (concretizată prin scorul uriaş realizat de PRM la alegerile din 2000), cu o populaţie dezgustată de politicieni şi de ecoul războiului de la graniţă (bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei). Instabilitatea transformase România în tărâmul oricăror posibilităţi geopolitice.

Pe plan intern, scenariul nu era însă greu de ghicit: exasperaţi de guvernarea lamentabilă a CDR, românii urmau să revină la Ion Iliescu/PDSR. Iar presa românească colporta ideea ralierii PDSR-ului (pe atunci, cel mai puternic partid de Opoziţie) la axa Rusia – Belarus – Iugoslavia. A fost momentul în care Ion Iliescu a făcut o vizită în SUA. Câteva săptămâni mai târziu avea să apară în  „Washington Post“ acest articol:

Ţineţi Rusia departe de Dunăre

Acesta este un mesaj din Balcani pentru Statele Unite: ideea de a-i invita pe ruşi să-şi stabilească taberele de-a lungul Dunării nu este bună. Pacea în Kosovo, creată şi menţinută de Moscova, s-ar putea să nu fie deloc o pace pentru tensionata noastră regiune.

De multă vreme, Balcanii sunt un teren de joc pentru marile puteri. Cooptarea Moscovei în acest joc nu va folosi acum nimănui. Rusia nu este doar o ţară mare, cu o puternică influenţă economică în zonă. Moscova ar putea avea mii de soldaţi staţionaţi în zonă, cu aprobarea internaţională, şi un considerabil grad de autoritate şi prestigiu pentru rolul ei desemnat de pacificator balcanic. Odată cu recentele frământări intervenite în guvernul preşedintelui rus, Boris Elţîn, noi, cei de la Bucureşti, suntem îngrijoraţi de injecţia unui nou curent de instabilitate în zona noastră.  

Mi-am făcut studiile la Moscova în perioada comunistă şi am avut de-a face cu multe persoane din elita rusă. În timp ce poporul rus doreşte pacea, la fel ca românii şi americanii, eu nu am încredere în politica rusească în regiunea noastră. Experienţele trăite direct le oferă oamenilor din generaţia mea o perspectivă pe care aş dori să o împărtăşească şi liderii NATO. Asemenea României, Bulgaria şi-a legat speranţele de viitor de Occident şi de o eventuală integrare în NATO. Dar Rusia a refuzat, până acum, să semneze un tratat de bază cu România, tratat care ne-ar conferi acelaşi grad de independenţă consfinţit în tratatele ruso-polon, ruso-ungar şi ruso-ceh.

Nu le oferiţi ruşilor o cale de întoarcere în Europa de Sud-Est. Nu obligaţi România sau alte ţări să-şi deschidă graniţele şi autostrăzile pentru trupele şi tancurile ruseşti cu destinaţia Kosovo.



În Balcani, studiem asiduu istoria. Nu o putem evita. Ne amintim de anii 1870 şi de începutul secolului al XIX-lea, ca şi când ar fi fost ieri. Şi, în întreaga epocă comunistă, rolul Rusiei în regiune a fost, în mod evident, în slujba propriilor interese – de a domina şi de a exploata. Chiar şi mult menţionata dragoste sârbo-rusă este puternic exagerată. În pofida figurilor de stil retorice, Moscova a făcut puţin pentru sârbi, de la începutul acestui secol. Mulţi ani după 1948, cea mai mare ameninţare pentru fosta Iugoslavie o constituia Uniunea Sovietică. Până şi în Bulgaria, despre care se credea deseori că ar fi apropiată sentimental de Moscova, dominaţia istorică rusească făcea ca fiecare parte din ajutorul acordat să sporească dependenţa Bulgariei.

S-ar putea ca americanii să fie mai puţin preocupaţi decât suntem noi de o amplă şi îndelungată prezenţă rusească în sud-estul Europei. În definitiv, Rusia arată azi slăbită din punctul de vedere al Statelor Unite. Dar noi suntem mult mai aproape şi avem amintiri extrem de neplăcute despre entuziasmul Moscovei de a colabora cu dictatura nazistă, în 1939-1940, despre reprimarea brutală a revoluţiei ungare din 1956 şi a Primăverii de la Praga din 1968, precum şi despre permanenta preferinţă a Rusiei de a utiliza forţa militară pentru a recupera pierderile politice. Criza din Cecenia a demonstrat această tendinţă, expunând, în acelaşi timp, în mod dramatic, slăbiciunea armatei ruse.

Ideea că Moscova poate deveni din nou un participant activ în regiune, de data aceasta, însă, cu intenţii mai bune şi cu un comportament atent, ne face impresia unei propuneri dubioase. Posibilitatea ca statele slabe să fie reabsorbite în Federaţia Rusă este tulburătoare în lumina speculaţiilor despre o uniune slavă a Rusiei, Belarusului şi Serbiei.

Suplimentarea trupelor ruse în sud-estul Europei nu este o propunere liniştitoare. Naţionalismul intolerant din Serbia nu va fi moderat de forţe dintr-o ţară în care militarismul şi naţionalismul sunt în ascensiune. Un stat sârb va avea o armată sârbă, dar ruşii nu vor oferi cel mai bun exemplu.

Desfăşurarea de trupe ruse va spori  influenţa actuală pe care i-o conferă Rusiei controlul asupra petrolului şi gazelor, precum şi proximitatea ei. O prezenţă militară rusească sporită va face ca ţărilor din regiune să le fie extrem de greu să-şi urmeze şi să-şi exprime independent interesele lor fundamentale de securitate. În loc să privim doar în spate, peste umăr, va trebui să privim înainte, la stânga şi la dreapta.

Rusia de mâine ne va fi ostilă acum, când continuăm să ne exprimăm interesul faţă de o nouă rundă a lărgirii NATO şi UE. Fiind cea mai mare ţară din Europa de Sud-Est, noi, cei din România, am prefera categoric ca NATO să facă pace cu Iugoslavia prin intermediul nostru, nu în jurul nostru. Decât să ne fie impus un vecin ostil, în fragila noastră regiune, de ce să nu ne fie oferită o şansă de a da păcii o şansă ţinând trupele ruseşti la distanţă de Dunăre.


ION ILIESCU

Reacţia Rusiei: „Tovarăşul Ion Iliescu e prea deştept pentru aşa ceva“

Rusia a avut o reacţie dură după articolul din „Washing-ton Post“: „Iliescu nu poate fi autorul articolului din «Washington Post»”, a declarat Valerii Keneaikin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România.

„Articolul a fost scris, probabil, dincolo de Ocean de politologi cu concepţii rusofobe, în stilul politologului Zbigniew Brzezinski (n.r. – consilier pe teme de securitate al Preşedinţiei SUA între 1977 şi 1981). Domnul Iliescu este mult mai deştept şi mult mai destoinic decât cele ce sunt menţionate în articol”, a mai declarat ambasadorul, folosid în aceeaşi intervenţie un apelativ peiorativ. “Tovarăşul Iliescu, ca unul din conducătorii Partidului Comunist din România, ştia foarte bine amploarea intervenţiei militare de la Praga, care, faţă de acea barbarie pe care o demonstrează Statele Unite şi NATO în Iugoslavia, pare să fie o ştrengărie nevinovată. Afirmaţia că Rusia îşi demonstrează forţa militară atunci când, de fapt, NATO atacă, pare a fi o încercare de a întoarce lucrurile pe dos“.

Valerii Keneaikin a mai afirmat atunci că interesele Americii sunt de a crea condiţii de confruntare între Rusia şi ţări din sud-estul Europei.

Ion Iliescu, patru zile mai târziu: „Aroganţa puterii Americii duce la acte nesăbuite“

În urma reacţiilor vehemente, Ion Iliescu a dat înapoi şi a susţinut că prin articolul din „Washington Post“ a criticat Alianţa Nord-Atlantică. În emisiunea „Marius Tucă Show” din 27 mai 1999, Iliescu a făcut mai multe afirmaţii care aruncau în ridicol tonul intransigent din articol. Iliescu spunea la Antena 1: „Războiul purtat de NATO împotriva Iugoslaviei este incomparabil mai grav decât invazia sovieticilor în Cehoslovacia”, „Intervenţia NATO contravine principiilor de respect dintre state”, „Abuzul de putere şi aroganţa puterii Americii duce la acte nesăbuite”. Dar la nivel internaţional, „Marius Tucă Show” nu însemna nimic, iar un articol în cel mai important ziar din Capitala Americii însemna totul.

Relaţia lui Ion Iliescu cu americanii a continuat. El a primit la Bucureşti în acea primăvară o echipă de strategi de campanie condusă de Dick Dresner, unul dintre cei care coordonaseră în trecut campania lui Boris Elţîn. Presa românească a speculat că Iliescu a beneficiat de un ajutor de campanie, din partea americanilor, în valoare de 6 milioane de dolari.  Iliescu a răspuns în stilu-i caracteristic la „Marius Tucă Show”: “Asta e o mârşăvie. Acestea sunt diversiuni. Este legat tot de articol, cam asta ar fi sursa apariţiei acestui articol, utilizarea unor... Nu, cred că nici nu practică aşa ceva o publicaţie americană”.

„În contradicţie cu poziţia oficială a României“

Preşedinţia României a reacţionat la articolul publicat sub semnătura lui Iliescu în ziarul american: “Poziţia domnului Iliescu este în contradicţie cu soluţia realistă de a obţine o încetare cât mai grabnică a conflictului din Iugoslavia propusă de G8 (n.r. – din care făcea parte şi Rusia). Cerând excluderea Rusiei din procesul de pace, domnul Iliescu propune opiniei publice internaţionale o viziune în totală contradicţie cu poziţia oficială a României“, se arăta într-un comunicat al preşedintelui de la acea vreme, Emil Constantinescu.

În 2000, Ion Iliescu  a fost ales din nou preşedinte al României. În 2004, ultimul an al acelui mandat, România a devenit membru NATO.

Iliescu, azi: „Am avut relaţii normale cu Rusia“
 
Contactat de „Adevărul“, Ion Iliescu a evitat să vorbească concret despre momentul publicării articolului din ziarul american, la fel cum a făcut-o şi în 1999. Iliescu ne-a declarat: „ Nu cred că critica sau noncritica Rusiei a contat în privinţa integrării noastre în structurile euro atlantice. Noi am avut relaţii normale cu Rusia, la fel ca şi cu celelalte ţări importante din Europa. A fost vorba de un întreg proces istoric la care am participat nu doar noi, dar şi celelalte ţări din regiune”. Ion Iliescu a negat vehement ideea că nu el ar fi fost autorul articolului din „Washington Post“: „Nu ştiu de unde a apărut această speculaţie. E o prostie“.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Ion Iliescu: „Am avut o înţelegere cu Putin. Rusia nu-şi poate permite să depăşească anumite limite“

Ion Iliescu, primul preşedinte al României de după Revoluţie, spune că deşi situaţia din Ucraina este îngrijorătoare, n-ar trebui să ne facem probleme în privinţa unei posibile ameninţări din partea Rusiei.
 
 
Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, ne-a trimis la redacţie un drept la replică în care a ţinut să nuanţeze afirmaţiile făcute sâmbătă în ediţia online a ziarului „Adevărul” şi publicate sub titlul „Ion Iliescu: «Am avut o înţelegere cu Putin. Rusia nu-şi poate permite să depăşească anumite limite”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: