Cum a fost ridicat „Palatul lui Putin”. Mărturii ale muncitorilor: „Au tot construit şi demolat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul lui Putin Captura YouTube
Palatul lui Putin Captura YouTube

Constructorii care au lucrat la Palatul lui Putin de la Marea Neagră au dezvăluit cum a fost construit şi apoi restaurat , dar şi cum interiorul iniţial luxos a fost substituit unor decoruri mai austere. Opozantul rus Aleksei Navalnîi a dezvăluit în documentarul său obiecte valoroase dăruite de oligarhii ruşi preşedintelui Vladimir Putin, care mai apoi au dispărut, relatează BBC.

Clipul publicat de Aleksei Navalnîi cu palatul estimat la peste 1 miliard de dolari americani a fost văzut de peste 100 de milioane de ori. Televiziunea rusă a prezentat o imagine mai puţin fabuloasă a impunătoarei construcţii. Muncitorii care au lucrat la el au povestit cum palatul a fost practic reconstruit.

Stanislav (nu este un nume real) a declarat pentru BBC Rusia că a lucrat la palatul din staţiunea Gelendzhik în 2018. Pe atunci o bună parte a mobilei luxoase din filmul lui Navalniîi nu mai era acolo, dar chiar şi atunci„opulenţa era una incredibilă. Ulterior palatul a fost golit”.

Problema mucegaiului care pătrunsese în „pereţii falşi” este recunoscută şi în documentarul opozantului rus, care a explicat că palatul a trebuit reconstruit din această cauză.

Doi dintre muncitori au confirmat: „Pereţii şi tavanul erau cuprinse de mucegai -  din cel obişnuit, verde. În unele locuri era înnegrit. Întreaga clădire era afectată. Am fost şocaţi”, spune Stanislav.

Mucegaiul se formase pe rigips în condiţiile umidităţii ridicate şi ventilaţii improprii.

Un muncitor spune că în 2017, când a lucrat el, mucegaiul era întins doar până la subsol, doar că în palatul construit de doar câţiva ani persista un miros greu.

Igor, care la fel ca şi ceilalţi nu şi-a dat numele real, a dezvăluit: „Toată mobila era din lemn scump. Mulţi oameni munciseră acolo şi folosiseră cantităţi mari de materiale valoroase. Ca apoi să auzim că ne spun: tăiaţi firele, demontaţi totul, daţi totul jos”.

„Au construit un palat pentru şeful lor”, se aude Navalnîi în clipul său denunţând „cea mai mare mită din istorie” şi un sistem corupt plin de hoţi.

După apariţia documentarului pe care Putin l-a numit „plictisitor” şi „un montaj”, miliardarul  Arkady Rotenberg a ieşit public spunând că proprietatea îi aparţine şi urmează a fi transformată într-un hotel în câţiva ani.

Rotenberg a precizat că a cumpărat palatul în urmă cu doi ani.

“Acum nu va mai fi un secret, eu sunt beneficiarul. A fost o proprietate complicată, cu mulţi creditori, iar eu am reuşit să devin beneficiar”, a adăugat el.

Infestarea a fost observată prima dată după ce o bucată de rigips a căzut în apropierea unei persoane care făcea curăţenie la parter, în apropierea piscinei. Iniţial planul a fost o curăţare de suprafaţă, cosmetică, şi doar când au desfăcut pereţii falşi au observat că mucegaiul era de fapt extins peste tot.

Un constructor care a văzut proprietatea în 2011 a spus că prima sa impresie a fost că se construiau piramide egiptene.

„Pot să presupun că circa 1.500 de muncitori erau la acea vreme acolo - ruşi, uzbeci, soldaţi. Se grăbeau să îl termine rapid”, spune un muncitor.

Un altul a dezvăluit că lucrările de construcţie erau camuflate astfel încât să nu fie văzute de pe mare.

„Toate structurile metalice şi de beton aveau dealuri, copaci, iarbă şi pietre pictate peste ele ca şi cum ar fi fost una cu peisajul”, a spus acesta.

Ogor confirmă că o grădină japoneză din preajmă ascundea piscina: „Nu-ţi dădeai seama că e acolo”.

O mare parte dintre muncitorii care au văzut diferite etape ale construcţiei în ultimii 15 ani vorbesc despre elemente care au dispărut de-a lungul anilor.

„Au tot construit şi demolat”, spune unul dintre ei. O sală de gimnastică generoasă a rezistat doar 2, 3 ani, a explicat el.

„Am fost foarte surprins când a apărut un excavator şi au început să o dărâme”.

De ce ar trebui să nu se poată zbura deasupra unei proprietăţi private, să fie securizată din toate părţile, să aibă tuneluri şi buncăre de siguranţă de parcă ar fi o instalaţie militară sau un adăpost atomic?, întreabă Navalnîi. Apoi e toată structura complexă a unui palat făcut pe gustul unui proprietar, care şi-a dorit anumite facilităţi de recreere cum ar fi un teren de hochei subteran, dar a vrut să dispună şi de o biserică, o pădure cu arbori rari, un pod care să ducă spre o ceainărie şi vedere spre mare fără a fi deranjat de priviri străine. Palatul a cunoscut dezastrul adus de mucegai, dar dincolo de asta pare a fi fost constant în construcţie, cu alte structuri de ridicat sau reconfigurat.

Din culisele anchetei despre palatul lui Putin: de la idee la peste 100 de milioane de vizualizări pe YouTube şi proteste ample în întreaga Rusie

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite