Cum a fost înlocuit spionul KGB Vladimir Putin cu frumoasa roșcată Anna Chapman și ce a mai rămas din spionajul de altădată?

Cum a fost înlocuit spionul KGB Vladimir Putin cu frumoasa roșcată Anna Chapman și ce a mai rămas din spionajul de altădată?

Vladimir Putin și Anna Chapman FOTO: Mediafax/AFP

„Acum că Uniunea Sovietică nu mai există, acum că Războiul Rece s-a «încălzit», ce a mai rămas de spionat?” se întreabă Edward Lucas, jurnalist britanic și editor la renumita publicație „The Economist”. În cartea sa intitulată „Decepție: Povestea nespusă a spionajului din zilele noastre”, el vorbește despre transformarea spionajului rusesc, de la Vladimir Putin la roșcovana Anna Chapman.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Rusia, spionii erei sovietice conduc acum țara, unul dintre ei fiind însuși Vladimir Putin, un fost ofițer KGB. Fostul KGB a fost decapitat în 1991 în plin colaps al Uniunii Sovietice, dar nu a fost desființat. În schimb, și-a schimbat denumirea, ca de altfel de foarte multe ori în trecut.

Acum este împărțit în două: FSB – care a moștenit aparatul represiv al sistemului comunist și SVR – care este moștenitorul serviciilor secrete ale fostei Uniuni Sovietice. Împreună cu SVR și FSB, funcționează GRU, serviciile secrete militare, relatează Foreign Policy.

Sub masca normalității
 
Politicienii și oficialii ruși doar par să beneficieze de aceleași reguli democratice ca ceilalți politicieni și oficiali din țările industrializate. Prin extensie, spionii ruși nu sunt nici fermecători ca James Bond, nici siniștrii ca James Bourne. Ei au vieți normale și slujbe normale, mișcându-se fără efort și fără să atragă atenția prin mulțime. Totuși, slujba lor reală este să penetreze societatea noastră, să o influențeze în beneficiul lor și să ne fure secretele.
 
Cea mai cunoscută dintre spionii ruși ai generației noastre este Anna Chapman, tânăra roșcată ce a fost transformată într-o vedetă internațională din cauza arestării și deportării ei în  iunie 2010. Ea a devenit un prieten intim a lui Putin, un bun câștigat al mișculațiillor sale politice, o figură proeminentă în Rusia și o vedetă de televiziune. Dar principalul câștig a lui Chapman, în munca ei depusă peste hotare, nu a fost școala înaltă de spionaj, ci viața trăită în suburbiile Londrei, fiind o rusoaică frumoasă căsătorită cu un englez care se bucura de siguranța și confortul traiului din Marea Britanie.
 
Dar „normalitatea” ei era înșelătoare. Ea a fost foarte bine plasată pentru a-și putea duce la îndeplinire misiunea tocmai din cauză că era atât de greu de remarcat. Transformarea ei ulterioară, într-un super-spion trofeu, iscă noi dezbateri.
 
 
Furtuna media creată în jurul Annei Chapman a trivializat spionajul, transformându-l într-o ramură a spectacolului de televiziune. Această greșeală este ușor de făcut. Focoasa rusoaică ar putea fi foarte ușor confundată cu un personaj de ficțiune. Ar fi perfectă ca eroină negativă într-unul din filmele cu James Bond.
 
Dar, cu tot respectul față de creatorul seriei de spionaj, această abordare este una facilă. Spionii trebuie să fie plictisitori și insipizi, pentru a-și putea dezvolta abilitățile necesare cerute de slujba lor. Dacă trebuie să fie comisionari, să transporte bani, să falsifice documente și alte operațiuni poate mai fascinante, atunci au nevoie de slujbe care să le permită să călătorească. Dacă sunt „cârtițe”, dornici să penetreze securitatea părții opuse sau să spargă codurile altor servicii secrete, atunci au nevoie de o educație și o carieră ce îi va face candidați credibili pentru o slujbă „dincolo”. 
 
Rușii nu ridiculizează spionajul. Îl iau foarte în serios, atât ca amenințare de peste hotare, cât și ca un domeniu în care excelează țara lor. 
 
Beneficiile unui spion
 
Spionii reali din țările vestice au privilegii modeste în comparație cu ceilalți. În Marea Britanie, de exemplu, ei se pensionează la 55 de ani, mai devreme decât colegii lor diplomați de a căror acoperire se bucură. Au fonduri de cheltuieli mai mari și mai puțin investigate decât alți oficiali, dar se bucură de același stil de viață ca orice alt slujbaș aparținând clasei mijlocii. Imaginați-vă un George Smiley, erou al numeroaselor romane de spionaj scrise de John le Carré și poate vă veți forma o părere.
 
Cum a revoluționat Anna Chapman spionajul rusesc
 
Uniunea Sovietică nu mai există, dar legăturile dintre spionii de astăzi ai Rusiei și cei însângerați și întunecați ai trecutului sunt destul de reale. Bineînțeles, cei vechi și cei noi nu sunt identici.
 
Predecesorii sovietici ai Annei Chapman purtau costume gri ce le cădeau prost și umblau în umbră. Ei îi plac costumele din piele și lumina reflectoarelor. Ei serveau o superputere totalitară. Ea servește o Rusie post-sovietică, o țară care este capitalistă și pretinde a fi democratică.
 
Beneficiile spionilor ruși se concretizează, acum, într-un mod de viață special, la fel cum ofițerii KGB aveau în era sovietică. Diferența nu constă doar în salariu și accesul la produse, ci în privilegiul unei vieți deasupra și în afara legii. 
 
Rezultatele acestui beneficiu sunt de la înjosire până la monstruozitate. Un ofițer al serviciului secret al Federației Ruse, FSB, poate conduce în stare de ebrietate și să „secere” pietoni fără frică de pedeapsă. Ajunge să fluture legitimația și acest lucru va intimida orice oficial aflat mai jos pe scara ierarhică. Va avea câștig de cauză în orice dispută legală sau comercială. Poate ignora orice regulă în construcție atunci când își ridică o casă în țară. 
 
Anne Chapman nu doar că a atins butonul sovietic din gândirea rusească, ea a gâdilat și nevrozele actuale. Marca sa nu se bazează pe puritanismul practicat de fosta armată sovietică din timpul războiului, ci pe strălucirea unei Rusii moderne. Rolul ei a fost să spioneze o nouă putere, nu naziștii trecutului. Țintele au fost țări ca Marea Britanie și SUA, pe care regimul rusesc le consideră duplicitare, arogante și lacome. Deși elitei rusești îi plac cumpărăturile, băncile și educarea copiilor în Londra, mulți din membrii ei disprețuiesc Marea Britanie, ca de altfel și hegemonia americană și șefia Uniunii Europene.
 
Serviciile secrete, o armă a „regimului tiranic” din Rusia
 
Expunerea lui Chapman și a câtorva din colegii ei nu a trezit opinia publică. Activitățile de spionaj ale Rusiei au fost văzute ca un spasm al fostelor instituții sovietice și nu ca o parte a unui efort mai mare de a penetra și de a manipula, efort ce țintește spre cea mai slabă verigă a sistemului occidental: deschiderea și primirea cu brațele deschise a străinilor și a nou-veniților. Această amenințare este cu atât mai puternică cu cât este subestimată sau chiar ignorată. Spionajul este o parte din viețile noastre despre care oamenii de rând știu foarte puține și înțeleg și mai puțin.
 
Granițele între care se duce această luptă au fost trasate încă din timpul Războiului Rece, când amenințarea s-ar fi materializat printr-o victorie comunistă. Autocrația coruptă ce se află la conducerea Rusiei de azi joacă după reguli capitaliste, amenințarea fiind și mai gravă.
 
Totuși, noii spioni ai Rusiei, ca și predecesorii lor sovietici, manipulează, se dedau activităților subversive și încearcă să penetreze Vestul. De asemenea, apără un regim tiranic, criminal și chiar ucigaș. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, încheie Foreign Policy.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: