Cum a fost denunţată o profesoară după ce şi-a anunţat studenţii că Rusia a invadat Ucraina: „Societatea a pierdut lupta cu Leviatanul”

FOTO ARHIVĂ

O profesoară din Sankt Petersburg a fost obligată să demisioneze după ce un student a denunţat-o, în vechea tradiţie sovietică, relatează Moscow Times.

 Maria Rahmaniova, profesoară şi scriitoare, povesteşte într-un articolul publicat de Moscow Times că totul a început pe 24 februarie, ziua în care Rusia a invadat Ucraina. În acea dimineaţă avea de predat un curs de estetică.

„Mi-am dat seama că nu pot respira. Nu eram în stare să predau - pentru prima oară după 15 ani la catedră. Am înţeles că ei nu aflaseră încă. Mulţi dintre ei nu citesc presa independentă. Le-am spus celor prezenţi: Dragi colegi, din nefericire, azi este o zi îngrozitoare. Le-am explicat în linii mari ce informaţii aveam”, scrie Rahmaniova.

„Prelegerea s-a dovedit a fi cursul meu de adio, dar nu am conştientizat pe moment. În pauză o mulţime de studenţi au venit să vorbească cu mine. Unii m-au îmbrăţişat, alţii şi-au exprimat panica. O fată de la curs avea rude la Ivano-Frankovsk, unde aveau loc operaţiuni militare. Familia sa fusese evacuată”.

Studenţii i-au cerut să aloce timp spre sfârşitul cursului pentru că aveau întrebări despre istoria relaţiilor ruso-ucrainene. Le-a relatat în mare despre ce  se întâmplase în 2014 şi apoi a încercat să-i lămurească despre îngrijorările Rusiei cu privire la agresiunea NATO (avea motive obiective să se teamă?) şi presupusele dorinţe ale lumii occidentale de a cuceri Rusia.

Dar, la un moment dat, studenţii din ultimele rânduri au devenit agitaţi - în spatele lor apăruse un bărbat masiv care nu era un paznic, deşi arăta ca unul. A stat acolo până la sfârşitul cursului, ascultând cu o privire de dezaprobare.

„Nu ştiu până azi cine este, dar totul a început cu el. Am avut următorul curs peste o săptămână. Abia închisesem ochii; eram cuprinsă de disperare, durere, vină, teamă, am şi plâns. Am început să mă bâlbâi şi aveam o stare de ameţeală”, scrie ea.

A aflat de la decan că unul dintre studenţi scrisese un denunţ. I s-a pus în vedere că universitatea va lua măsuri dacă nu încetează imediat să „discute politică”, întrucât instituţia nu face politică.

„Avem o tradiţie veche, care este pe placul unor oameni şi azi,şi  anume a Gulagului. Iar aceasta poate fi reprodusă prin mediul efortului (un concept filosofic potrivit căruia cultura se face prin oameni) - adică prin denunţ. Cineva din cei prezenţi tocmai a sunat la decan şi a demonstrat conceptul lui [Merab] Mamardashvili”.

.

„Estimăm că în 10 zile are loc o înfrângere a regimului fascist”, scria mare pe un ecran uriaş situat în holul de la intrarea universităţii, citând mesajul rectorului.

„Încet, dar sigur universitatea a luat calea propagandei şi a susţinerii fiecărei mutări a regimului. Curând studenţii au început să fie luaţi din clasă pentru lecţii de propagandă, cenzuraţi şi examinaţi pentru loialitate”, scrie Maria Rahmaniova, specializată în studii politice şi sociale, cu un doctorat în filosofie.

„Studenţii mi-au spus că liderii lor au primit sarcina să raporteze despre modul cum profit de funcţia mea. Mi-au cerut să-i îndrum ce să scrie astfel încât să nu-mi facă probleme. Le-am spus să scrie ce credeau” despre predare.

„La momentul când a trebuit să-mi dau demisa, salariul de la universitate nu-mi ajungea nici să hrănesc o pisică”, scrie profesoara care avea un salariu de 17.620 de ruble (circa 272 de dolari americani) pentru care muncea circa 18 ore pe zi înainte să renunţe pentru un post de profesor cu normă parţială.

Profesoara a ajuns să se întreţină din lucrări de artă dar şi aici a intervenit cenzura după ce a vrut să expună o colecţie dedicată  memoriei unui artist sovietic, Serghei Paradzhanov, un deţinut politic.

„Câteodată câştig bani din spălat de podele. Oamenii mă tachinează, dar nu mi-a fost niciodată ruşine.

Niciun universitar nu este izolat de ce se întâmplă în ţară. Când s-au organizat proteste contra modificărilor constituţionale, majoritatea nu au participat la acţiunile societăţii civile. Îşi închipuiau că se află într-un turn de fildeş dar au fost afectaţi chiar dacă au rămas în birourile lor confortabile.

Când lucram la teza mea de doctorat şi predam câteva cursuri zilnice, îmi petreceam singura mea zi liberă în ploaie sau în ninsoare la demonstraţii alături de o mână de zeloşi nebuni. Mă înfuria faptul că prea mulţi oameni nu credeau că sunt obligaţi să stea în frig sau să înfrunte bastoanele gărzii naţionale. Dar probabil dacă mai mulţi dintre noi am fi ieşit pe străzi toate astea nu s-ar fi întâmplat. Cum a scris Sartre: suntem responsabili pentru ceea ce nu am încercat să împiedicăm.

Societatea rusă a pierdut lupta cu Leviatanul. Societatea e înfrântă, zdrobită şi divizată. Va continua să se ofilească şi să-şi piardă oamenii. Doar poate că unii vor trece printr-o nouă experienţă de activism după ce vor suferi, iar atunci o nouă mişcare va începe să se formeze. Mă îndoiesc că va fi însă posibilă în cadrul regimului actual, atât de puternic. Desigur că în faţa acestei neajutorări mă gândesc să plec. Apoi mă gândesc: dacă cineva a pus stăpânire pe casa mea, de ce ar trebui să plec eu?”