Cum arată robotul-piatră dezvoltat de cadeţii Forţelor Aeriene Ruse | VIDEO
0Timp de trei ani, cadeţii ruşi au lucrat la dezvoltarea acestui robot ce poate fi folosit în operaţiuni de supraveghere şi transmitere de informaţii.
Cadeţii Academiei Forţelor Aeriene Jukovski-Gagarin, din oraşul Voronej din sudul Rusiei, au dezvoltat un robot camuflat într-o piatră. Imaginile au fost făcute publice chiar de Zvezda, canalul de ştiri al Ministerului Apărării de la Moscova.
"Datorită deghizării şi capacităţii sale de a schimba poziţiile, poate fi util în războiul de tranşee", a scris Zvezda, citată de The Moscow Times.
Senzorul robotului este activat la orice mişcare din jur. Bateria cu care este dotat are o durată de viaţă de 24 de ore (mod pasiv) şi poate colecta, procesa şi transmite informaţii timp de 15 ore.
Robotul este operat de un militar care trebuie să fie într-o zonă de acoperire de maximum 2 kilometri. Aparatul are o dimensiune comparabilă cu cea a unui animal de companie mic, fiind dotat cu cameră video ce poate fi observată în partea superioară.
Ministerul Apărării menţionează faptul că studenţii ruşi au avut nevoie de trei ani pentru a dezvolta robotul-piatră ce poate fi folosit într-un război poziţional, în condiţii de acoperire cu lunetişti.
Citeşte şi: