Însă capacitatea de influenţă a Rusiei în cadrul războiului informaţional, acţiunile sale agresive şi de impact în războiul hibrid şi capabilităţile sale militare convenţionale în creştere în regiunea extinsă a Mării Negre, sunt unanim recunoscute după anexarea Crimeii şi agresiunea militară din Estul Ucrainei, dar mai ales după militarizarea Mării Negre şi transformarea Crimeii într-un portavion natural capabil să proiecteze forţa în Estul Mediteranei şi Orientul Mijlociu.

Am împlinit, iată, 4 ani de la declanşarea operaţiunilor speciale ruse în Crimeea şi Estul Ucrainei, operaţiuni în care o Rusie revizionistă şi revanşardă a utilizat forţa şi negarea credibilă pentru a determina modificarea prin forţă a frontierelor în Europa, cu încălcare deplină a regulilor dreptului internaţional şi a angajamentelor sale. În acelaşi timp cu marile celebrări ale victoriei de la Moscova, culminând cu alegerile din 18 martie, ziua exactă a anexării, acum 4 ani, a Crimeii, SUA a declanşat procedura de livrare de armament letale defensive către Ucraina, pentru a-i întări forţele armate şi a bloca eventuala agresiune rusă în adâncul teritoriului ucrainean.

Tot în Ucraina, serviciile de informaţii au capturat autorii unei operaţiuni speciale ce viza incendierea a două şcoli româneşti, în timp ce guvernatorul regiunii Zacarpatia a comunicat identificarea autorilor atentatului cu cocktailuri Molotov la adresa centrului cultural maghiar, care din fericire nu a ars. E vorba de doi polonezi de extremă dreaptă pro-ruşi care luptă în Estul Ucrainei de partea ruşilor şi care au fugit în Slovacia după acţiune. Operaţiuni speciale ale Rusiei care antrenează vecinii occidentali, europeni, ai Ucrainei pe care doreşte să-i monteze împotriva Kievului, pe fondul adoptării legii educaţiei şi a unor acţiuni agresive ale naţionaliştilor ucraineni deja existente şi care au putut fi amplificate artificial.

O situaţie complicată şi explozivă la frontierele României şi ale Europei, operaţiuni subversive ale Rusiei care pot anunţa oricând acţiuni directe ţintite asupra teritoriului european şi aliat.

„Omuleţii verzi“ FOTO RT

4 ani de „omuleţi verzi“ în Ucraina: Războiul Rusiei cu Occidentul în Estul Ucrainei

La 25 februarie se împlinesc 4 ani de la începutul războiului hibrid declanşat de către Federaţia Rusă în Ucraina, ca urmare a victoriei Maidanului la Kiev şi al orientării pro-europene. Un război menit să pedepsească Ucraina şi să determine trasarea unei linii a frontierei dintre Occident şi aşa-numita „lume rusă“ cât mai departe de graniţele Rusiei, şi cât mai adânc în inima Ucrainei rebele şi pro-occidentale.

Mai întâi, războiul hibrid a determinat utilizarea în Crimeea ucraineană omuleţilor verzi - trupe speciale GRU, ale armatei ruse regulate, dar fără însemne şi fără asumarea lor de către Moscova, luptă care a dus în final la anexarea peninsulei de către Federaţia Rusă, cu modificarea prin forţă a graniţelor în Europa, cu încălcarea acordurilor de la Helsinki, dar şi al actului fondator al CSI, Comunitatea Statelor Independente, structura integratoare propusă de Rusia în spaţiul post-sovietic. Am avut de-a face cu o Rusie declarat revizionistă şi revanşardă, care desconsidera pe deplin dreptul internaţional şi acordurile internaţionale, propriile angajamente şi propria semnătură, pe baza unei naraţiuni care spunea că a fost slabă când i s-ar fi impus noile reguli de după Războiul Rece, reguli pe care nu le mai recunoaşte astăzi.

Astfel, la 25 februarie 2014, sute de pretinşi militanţi pro-ruşi s-au adunat în faţa Parlamentului republicii autonome Crimeea din Simferopol pentru a cere organizarea unui pseudo-referendum, respingând puterea de la Kiev. Pe 27 februarie 2014, grupuri de persoane înarmate, trupe ruse, voluntari, mercenari şi aventurieri de aiurea, au ocupat sediul Parlamentului şi Guvernului din Crimeea şi au arborat steagul rus.

Criza din Crimeea din 2014 s-a declanşat după fuga din Kiev a preşedintelui Viktor Ianukovici, ca urmare a protestelor antiguvernamentale începute în 2013. În bătaia puştii, noii ocupanţi ruşi au determinat Parlamentul din Crimeea să demită Guvernul local şi să organizeze un pretins referendum pe 25 mai. În noaptea de 27 spre 28 februarie, aeroporturile din Crimeea au fost ocupate de trupele ruse de operaţiuni speciale, fără însemne, celebrii omuleţi verzi, neasumaţi la acel moment de către Moscova. Printre clădirile ocupate se afla şi aeroportul Belbek din Simferopol. Militarii ucraineni şi grănicerii din Balaklava au fost dezarmaţi de către persoane înarmate, soldaţi ruşi fără însemne.

Ucraina a luptat cu o armată decimată şi un stat major şi direcţie a serviciilor de informaţii penetrate şi controlate de ruşi, acolo unde şefii de arme se mutau peste noapte cu arme şi bagaje la agresorul rus.

Chiar şi organizat ilegal şi în bătaia puştilor automate ale ocupanţilor, care mânau populaţia la vot pentru ruperea Crimeii de Ucraina şi alipirea de Rusia, pretinsul referendum ilegal nu a avut rezultatul scontat. Pe site-ul rus al comitetului alegătorilor a dăinuit, mai bine de 19 ore, situaţia prezenţei nerelevante la vot, dar şi rezultatele votului care menţinea Crimeea în cadrul Ucrainei. Abia ulterior rezultatele au fost şterse şi publicate falsurile propagandei ruse, cu 95% din voturi pro-Rusia şi prezenţa suficientă la vot.

Pe 18 martie 2014, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a iniţiat procedura de anexare a Crimeei la Rusia, sub forma a două unităţi administrative, Crimeea ca republică autonomă şi Oraşul Sevastopol, sediul bazei ruse din Marea Neagră. Anul acesta, în mod ostentativ, la împlinirea a 4 ani de la anexarea Crimeii, sunt organizate alegeri pentru al patrulea mandat de preşedinte al lui Putin. În paralel cu anexarea Crimeei, a fost declanşată agresiunea militară rusă în Estul Ucrainei, cu scopul de a rupe o parte cât mai relevantă din teritoriul Ucrainei, eventual virtualul teritoriu al Novorosiei Ecaterinei cea Mare, care s-ar fi întins până la frontiera cu Republica Moldova şi România, la gurile Dunării. Numai părţi ale regiunilor ucrainene Doneţk şi Luhansk au putut fi ocupate, şi aceasta după intervenţie trupelor regulate ruse la Debaltţeve, altfel pretinsele republici populare ar fi dispărut cum au fost formate, peste noapte.

Ucraina a luptat cu o armată decimată şi un stat major şi direcţie a serviciilor de informaţii penetrate şi controlate de ruşi, acolo unde şefii de arme se mutau peste noapte cu arme şi bagaje la agresorul rus. A fost cazul şefului flotei Mării Negre a Ucrainei, devenit şef al flotei Mării Negre din Crimeea a Rusiei. Şi alţi oficiali militari şi din intelligence au fost arestaţi pentru trădare şi difuzare de informaţii în favoarea unui stat străin, Federaţia Rusă, imediat după preluarea puterii de către reprezentanţii Maidanului. O aniversare tristă, care a marcat explicit modificarea prin forţă a frontierelor în Europa.


Soldaţi ucrainieni

Arme letale americane în drum spre Ucraina

Ucraina rămâne o preocupare principală a Occidentului, cu precădere a Statelor Unite, în apărarea Europei de Est şi a flancului Estic al NATO de agresiunea militară a Federaţiei Ruse. În timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, la conferinţa pentru Securitate de la Munchen, că niciun stat NATO nu e ameninţat de Rusia – pentru a linişti spiritele sau pentru că abordarea a migrat de la ameninţare la provocare din partea Rusiei la adresa Alianţei – iată că SUA continuă planul de înarmare a Ucrainei, pentru a se putea apăra în faţa agresiunii militare ruse din Estul său, respectiv în Donbas, în cele două zone ocupate din regiunile Doneţk şi Luhansk şi, fireşte, pentru a bloca agresiunea mai departe, în inima Ucrainei şi spre frontiera UE şi a NATO.

Decizia a fost luată, suma se află în bugetul Apărării al SUA şi au apărut chiar şi confirmările oficiale că e vorba cu precădere despre rachete antitanc cu capacitate de penetrare a blondajelor de tip Javelin, dar şi despre alte categorii de echipament militar letal defensiv, care urmează a fi livrat Ucrainei. Administraţia Trump are deja pe masă actul final şi va aproba un pachet de ajutor militar de 47 milioane de dolari care include 210 rachete anti-tanc şi 35 de lansatoare tip Javelin.

Trimisul special al SUA în Ucraina, ambasadorul Kurt Volker, a declarat miercuri, 21 februarie, presei ucrainene:

„Da, rachetele Javelin vor fi parte a ajutorului, dar acesta e mult mai mare şi mai cuprinzător. Obiectivul nostru este de a acoperi golurile din capabilităţile armatei ucrainene şi să creştem abilitatea forţelor armate ucrainene de a-şi proteja teritoriul“.

El a adăugat că administraţia Trump a ridicat limitările de până acum impuse de către administraţia Obama, care permiteau exclusiv livrări de asistenţă militară doar în spectrul neletal. Acum SUA pot livra arme letale, însă doar cu caracter defensiv, adică arme ce nu pot fi utilizate pentru recuperarea teritoriului ucrainean ocupat de către forţele ruse şi pro-ruse din Estul Ucrainei, ci doar pot bloca un avans eventual al acestora spre inima Ucrainei. Acest fapt obligă ca orice soluţie în Donbas să fie una paşnică.

Rusia a avertizat deja că orice formulă care depăşeşte angajamentul administraţiei precedente, limitat la echipament militar neletal, „împinge forţele ucrainene direct în război“. Abordarea rusă intervine în momentul în care tot mai multe voci anunţă faptul că, după ce Rusia a declarat oficial încheierea campaniei siriene, ea se va îndrepta tot mai mult spre a continua conflictul din Estul Ucrainei. De altfel, ultima săptămână a fost dramatică şi a dus la reîncălzirea puternică a situaţiei de pe teren a confruntărilor.

Pe de altă parte, Rusia e departe de a fi părăsit teatrul de operaţiuni din Siria, din contra, ultimele date arată confruntări directe ruso-americane, chiar dacă negate de partea rusă şi trecute sub tăcere de cea americană. Este vorba despre un atac la Deir Ezzor, acolo unde forţele regimului al Assad au luptat cu trupele Forţelor Democratice Siriene şi cu cele din bazele americane, fiind spulberate de aviaţia şi tirurile americane. Forţele siriene ale regimului erau însoţite, ba chiar conduse, de trupele ruse regulate, de către voluntari şi angajaţi ai firmelor private ale GRU, serviciul de informaţii militare rus. Până la urmă, partea rusă a recunoscut uciderea în confruntări a 5-7 militari ruşi (deşi şi aici declaraţiile sunt ambigue, numindu-i alternativ cetăţeni, militari sau foşti militari) şi a 200-300, după alte date chiar 600 de contractori ruşi, foşti militari, voluntari, mercenari, membri ai firmei Wagner, firma militară privată de operaţiuni speciale a GRU din Rostov pe Don.

Situaţia în Ucraina însăşi nu e cea mai fericită: se intră în ultimele 12 luni înainte de alegeri, există nemulţumiri şi la nivelul reformelor economice, şi a celor din justiţie şi combaterea corupţiei.

Livrarea de arme letale americane în Ucraina, împreună cu blocarea trupelor ruse în Siria, după modelul anterior al Afganistanului pentru trupele sovietice, face ca perspectiva unei noi acţiuni ofensive spre miezul Ucrainei să fie mult mai redusă. În plus, şi armata ucraineană s-a întărit substanţial, şi populaţia e mai reticentă şi mai puţin reactivă la războiul informaţional şi acţiunile de antrenare a sa în aventuri de tip preluarea puterii, pe care forţele operative ruse le provoacă pentru a justifica neimplicarea şi, respectiv, a acoperi operaţiunile ofensive cu acţiuni de revoltă a cetăţenilor locali, cum a procedat deja la formarea aşa numitelor republici populare Luhansk şi Doneţk şi la tentativa de formare a uneia similare la Odesa.

Pe de altă parte, situaţia în Ucraina însăşi nu e cea mai fericită: se intră în ultimele 12 luni înainte de alegeri, există nemulţumiri şi la nivelul reformelor economice, şi a celor din justiţie şi combaterea corupţiei, au fost blocate diferite proiecte europene la frontieră şi nemulţumirile comunităţii internaţionale cresc, iar perspectiva rundelor de alegeri generale şi prezidenţiale duce la blocarea proiectelor de această factură până după alegeri. Curtea specială pentru judecarea corupţiei şi relaţia între procuratura generală şi cea specială anticorupţie sunt încă o teme dificil de abordat în perioada preelectorală, aşa cum şi controversata lege a educaţiei nu pare să poată fi revizuită până după alegeri.

Operaţiuni secrete ruseşti împotriva şcolilor româneşti şi centrelor culturale maghiare din Ucraina

Cinismul animă relaţiile internaţionale şi realismul dur şi pur instalat în formele de operaţiuni lansate pe dimensiunea militară face tot mai mult ca viaţa oamenilor să nu mai conteze, dacă a contat vreodată. Şi dacă viaţa oamenilor nu contează, aceeaşi abordare face ca bunurile şi imobilele construite de oameni să nu conteze nici atât. Din contra, tot mai mult avertismentele şi formele dure de constrângere conţin distrugerea de bunuri profund civile şi uciderea unui număr suficient de oameni.

În ultimele zile a apărut la Kiev informaţia potrivit căreia serviciile secrete ruseşti au pus la cale incendierea a două şcoli româneşti din Cernăuţi şi regiunea Herţa, pentru a stârni divergenţe între România şi Ucraina. Cam în aceeaşi perioadă a apărut şi informaţia potrivit căreia Rusia ar fi utilizat ultranaţionalişti polonezi din partide pro-ruse pentru a da foc centrului cultural maghiar din Zacarpatia, regiune situată la graniţa Ucrainei cu România şi Ungaria.

În primul caz, anunţul a fost făcut de către Şeful adjunct al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Viktor Kononenko. El a declarat, vineri, că serviciile speciale ruse au planificat incendierea a două şcoli cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi. Pentru realizarea acestui plan, serviciile speciale ruse l-au recrutat David Ponomariov, cetăţean al Federaţiei Ruse. Kononenko a explicat că serviciile speciale ruse le-au transferat bani în avans lui şi celor care urmau să incendieze şcolile, persoane identificate deja de autorităţile din Ucraina. Presa nord-bucovineană scrie că cele două şcoli vizate de serviciile secrete ruseşti se află în localitatea Pilipăuţi, raionul Herţa, şi în Ostriţa, raionul Noua Suliţă.

Tensiunile vin şi pe fondul adoptării Legii Educaţiei, care a vizat deopotrivă minoritatea rusă, poloneză, maghiară, română din Ucraina şi a stârnit valuri de proteste.

În cel de-al doilea caz, Guvernatorul regiunii ucrainene Zacarpatia, Ghenadi Moskal, ar fi spus că, la 21 februarie, doi radicali polonezi din mişcarea de extremă dreaptă pro-rusă Falanga, luptători în Donbas alături de forţele ruse împotriva trupelor ucrainene, ar fi în spatele încercării de incendiere a „Societăţii Culturale Ungare din Zakarpattia“, o tentativă care a avut loc la 2 februarie. Este vorba despre Adrian Marglewski, născut la 01.04.1996, rezident în Cracovia, şi despre Tomasz Rafal Szimkowiak, născut la 24.01.1993, din Bydgoszcz, potrivit lui Moskal. Această ştire nu a fost confirmată încă de către autorităţile ucrainene de aplicare a legii.

Cei doi polonezi, dirijaţi de ruşi, ar fi avut două încercări succesive de a da foc centrului cultural, aruncând cocktailuri Molotov, după care ar fi fugit din Ucraina cu un autobuz ce pleca spre Slovacia. Din fericire, doar o fereastră a luat foc, şi nu s-au înregistrat victime.

Fireşte că actele de vandalism au fost sancţionate de către vecinii europeni ai Ucrainei. Ministerul Afacerilor Externe ungar a apelat la OSCE pentru a monitoriza şi situaţia din Vestul Ucrainei, condamnând atacul. Şi MAE român a anunţat că aşteaptă detalii şi probe, dar mai ales elementele concrete de acţiune ale autorităţilor ucrainene în legătură cu aceste cazuri.

Tensiunile vin şi pe fondul adoptării Legii Educaţiei, care a vizat deopotrivă minoritatea rusă, poloneză, maghiară, română din Ucraina şi a stârnit valuri de proteste. Pe aceste divergenţe evidente create între Ucraina şi vecinii săi occidentali, operaţiuni speciale de amplificare a conflictelor pe baza acţiunii ce poate fi pusă pe seama naţionaliştilor ucraineni se multiplică, şi pe fondul existenţei unor acţiuni concrete a acestora de pichetare şi atacare a unor sedii şi personalităţi ale minorităţilor română sau ungară din Ucraina.

Pe de altă parte, se pune, evident, problema unei acţiuni şi prezenţe a autorităţilor ucrainene ca să preîntâmpine asemenea acţiuni sau, ulterior producerii lor, pentru a prinde, ancheta şi deferi justiţiei pe autorii atacurilor. Dacă în primul caz este o acţiune tipică a unui serviciu de informaţii care a interceptat autorii şi a prevenit atacul, în al doilea caz se impune capturarea vinovaţilor prin cerere de extrădare şi prin probarea în faţa instanţei. În ambele cazuri, rămâne importantă acţiunea fermă a autorităţilor ucrainene de aplicare a legii pentru probarea adevărului şi a motivaţiilor acestor atacuri şi, de ce nu, îndreptarea contra actorilor statali sau a serviciilor secrete ruse care au planificat, plătit şi comandat operaţiunile menite să stârnească divergenţe între Ucraina şi vecinii săi.


Mercenari Wagner în Siria

Mercenarii ruşi, miliţiile şiite şi Hezbollah luptă cu „teroriştii“ opoziţiei în Siria, în timp ce Rusia blochează Consiliul de Securitate al ONU

Trupele speciale şi mercenari ruşi ai firmei Wagner, angajaţi şi antrenaţi de GRU, serviciul de informaţii militar al Rusiei, s-ar afla în mijlocul luptelor din Siria, ajutând forţele armate ale preşedintelui Bashar al-Assad, alături de miliţiile şiite iraniene şi pro-iraniene şi de Hezbollahul libanez. Ei bine, raidurile regimului sirian au ucis, în ultimele şapte zile, peste 500 de civili, între care 123 de copii, în regiunea Ghouta de Est, fief al rebelilor situat în apropiere de Damasc. Zona a fost bombardată fără oprire de la 18 februarie, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Bilanţul a crescut după descoperirea unor noi cadavre sub dărâmături şi după moartea unor noi civili, sâmbătă.

Măcelul continuă cu impunitate, după ce în aceeaşi regiune rebelă au fost utilizate arme chimice de către regim. Motivul e clar - dorinţa de a câştiga cât mai mult teritoriu. Or, regimul Al Assad beneficiază de dreptul de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate - drept de veto exersat deja de 7 ori pe rezoluţii introduse şi de nenumărate ori prin constrângerea formulei de rezoluţie – fapt care a permis ca actele de reprimare şi distrugerea fiinţei umane să fie constante în Siria.

Mai întâi, Rusia a blocat misiunea de monitorizare a armelor chimice, după ce aceasta a identificat numeroase atacuri cu clor şi cu gaz sarin ale regimului, atacuri petrecute după momentul semnării acordului privind intrarea Siriei în Organizaţia de Combatere a utilizării armelor Chimice, concomitent cu predarea tuturor armelor chimice ale regimului. Apoi Rusia a blocat o rezoluţie de condamnare a utilizării armelor chimice de către regimul al Assad. Mai nou, a fost nevoie de cel puţin 3 reuniuni şi numeroase intervenţii şi negocieri pentru a opri tirurile timp de 30 de zile şi a permite misiunilor umanitare să pătrundă în oraş, pentru a evacua răniţii şi bolnavii şi a aduce hrană şi medicamente.

Măcelul continuă cu impunitate, după ce în aceeaşi regiune rebelă au fost utilizate arme chimice de către regim.

Această nouă campanie aeriană devastatoare a fost lansată duminica trecută de regim, ca element de pregătire a unei ofensive terestre pentru preluarea controlului asupra acestui fief administrat de rebeli în apropierea Damascului. Supuşi unui asediu sufocant de către regim începând din 2013, cei circa 400.000 de locuitori din Ghouta de Est se confruntă zilnic cu lipsa hranei şi a medicamentelor.

Rezoluţia votată de către Consiliul de Securitate, după 3 încercări ratate în orele anterioare, este una pe deplin nesatisfăcătoare şi nu a oprit tirurile. Rusia a introdus condiţii peste condiţii pentru a determina continuarea ofensivei, acceptând rezoluţia doar după ce a obţinut excepţii de la încetarea focului. E vorba despre combaterea „organizaţiilor teroriste“, care e permisă în continuare şi pe durata celor 30 de zile, prin aceasta fiind înţelese însă toate grupările de opoziţie de către Al Assad.

Iată că acţiunea comunităţii internaţionale este blocată din nou de către Rusia, care a acceptat o rezoluţie doar după ce formularea permite interpretarea şi relativizarea unei hotărâri de a înceta focul. Limitele interpretării conceptului de „organizaţie teroristă“ sunt multiple şi diferite. Astfel, un număr de state occidentale numesc multe din miliţiile pro-iraniene din Irak, dar şi multe organizaţii şiite iraniene aflate pe teren, inclusiv legate de regimul de la Teheran, drept organizaţii teroriste, aşa cum şi Hezbollahul libanez e considerat organizaţie teroristă.

E tot mai greu de explicat la Washington şi Tel Aviv faptul că Iranul dobândeşte un rol tot mai important pe teren în Siria, deşi solicitările clare au fost acelea legate de retragerea forţelor iraniene de pe teren din Siria şi Irak.

De cealaltă parte, structurile pro-Assad consideră toate grupările de opoziţie drept teroriste, în timp ce Rusia vede drept teroristă gruparea Daesh, autointitulată Stat Islamic, grupul Jabhat al Nusra, afiliat Al Qaeda, dar şi numeroase alte grupări islamiste locale, pe care le califică drept teroriste sau aliate după bunul plac, în funcţie de moment şi elementul de interes. În acelaşi timp, Turcia numeşte miliţiile kurde PYD/YPG de autoapărare, parte a Forţelor Democratice Siriene, majoritar kurde, finanţate de către SUA, drept organizaţie teroristă, şi o leagă direct de PKK.

Ultima Rezoluţie a Consiliului de Securitate şi epopeea traversată pentru a avea un vot unanim, fără veto-ul rus - singurul stat din 15 membri ai Consiliului de Securitate care s-a pronunţat împotriva formulelor anterioare - antrenează responsabilitatea directă a Moscovei faţă de masacrele de pe teren din Siria. Motivaţia venind de la promovarea protejatului său, Al Assad, şi a poziţionării avantajoase a acestuia în perspectiva unor tratative de pace, o raţiune care nu justifică sutele şi mile de morţi sau epurarea suniţilor. În plus, e tot mai greu de explicat la Washington şi Tel Aviv faptul că Iranul dobândeşte un rol tot mai important pe teren în Siria, deşi solicitările clare au fost acelea legate de retragerea forţelor iraniene de pe teren din Siria şi Irak.