Vladimir V. Putin controla, în calitate de viceprimar, pe lângă domeniul comerţului extern şi fluxul de informaţii ce intra şi ieşea din administraţia oraşului. 
 
Ana Şarogradskaia, liderul Centrului Independent de Presă din Sankt-Petersburg, a acuzat în numeroase conferinţe de presă obiceiul administraţiei Sobceak de a amplasa microfoane în birourile jurnaliştilor şi politicienilor, precum şi ale propriilor angajaţi, însă numai ziarul local de limbă engleză va îndrăzni să preia informaţiile. Ana Şarogradskaia era convinsă că Vladimir V. Putin era implicat în aceste activităţi având în vedere faptul că era responsabil pentru relaţiile cu presa. Informaţiile care ajungeau pe biroul lui Anatoli A. Sobceak erau destul de mult periate. Şocul pe care l-a avut Sobceak în cadrul unei emisiuni numită „Opinia Publică”, în clipa în care a aflat că popularitatea sa este de numai 6%, este relevant pentru a întări această ipoteză. Prezentatoarea emisiunii, Tatiana Maksimova, a fost concediată, iar soţul ei, Vladimir, şi-a anulat conferinţa de presă pe care dorea să o ţină la Centrul Independent de Presă din Sankt-Petersburg. Ana Şarogradskaia este convinsă că oamenii lui Putin se află în spatele întregii afaceri. Primarul Anatoli A. Sobceak va pierde alegerile pentru primăria Sankt-Petersburgului din 1996, deşi va face eforturi financiare importante pentru a cumpăra loialitatea mass-mediei locale. Managerul său de campanie electorală a fost Vladimir V. Putin. 
 
„Aş prefera să fiu spânzurat pentru loialitate decât premiat pentru trădare”, mărturisea ex-colonelul KGB Vladimir V. Putin în timpul campaniei electorale locale din 1996. Refuza astfel, în mod public, să se desolidarizeze de Anatoli A. Sobceak (dreapta), protectorul său. O atitudine exemplară care confirmă disponibilitatea pentru jocul în echipă, acea echipă fără de care nu ar fi putut realiza absolut nimic în cariera militară şi în viaţa politică. Va refuza oferta noului primar Vladimir Iakovlev, poreclit „Iuda” de către Putin, de a rămâne în administraţia oraşului şi va trece printr-o perioadă destul de grea în următoarele trei luni de zile. 
„Aş prefera să fiu spânzurat pentru loialitate decât premiat pentru trădare”
Vladimir V. Putin
Un telefon primit de la Pavel Borodin, şeful Direcţiei Patrimoniului din Kremlin, care gestiona active în valoare de 600 de miliarde de dolari, l-a adus pe Vladimir V. Putin la Moscova. Nikolai Egorov, şeful Administraţiei Prezidenţiale şi omul grupării „generalului Alexandr Korjakov”, fosta gardă de corp a liderului afgan Babrak Karmal înainte de a deveni „îngerul păzitor” al preşedintelui Iuri V. Andropov, l-a propus pe Putin drept adjunct al său, însă Anatoli B. Ciubais, care va prelua funcţia de la Nikolai Egorov pe 15 iulie 1996, a blocat numirea în funcţie. Menţionez faptul că după 1985, maiorul KGB Alexandr Korjakov a fost garda de corp a lui Boris Elţîn, viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse, iar prezenţa lui Korjakov în Afganistan relevă faptul că acesta lucra pentru direcţia sudică a Direcţiei Principale I din KGB ceea ce-i va determina pe observatorii fenomenului să vorbească despre apartenenţa sa la „gruparea asiatică” din Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR), ex- Direcţia Principală I din KGB. 
 
 
Anatoli B. Ciubais crecuse în familia unui lucrător politic din Armata Roşie, iar în 1977 a terminat Institutul pentru Inginerie şi Economie din Leningrad (LIEI). La 8 octombrie 1979, în sovhozul Boksitogorski s-au întâlnit trei colaboratori ştiinţifici ai LIEI şi LFEI (Institutul Economico-Financiar din Leningrad): Anatoli B. Ciubais, Grigori I. Glazkov şi Iuri V. Iarmagaev. Cei trei au hotărât, la sfârşitul anilor '80, să organizeze seminarii dedicate vieţii economice, după toate regulile: rapoarte, discuţii etc. Prima şedinţă a avut loc pe data de 9 ianuarie 1981. Anatoli B. Ciubais avea să lucreze, din 1983, la alcătuirea documentelor guvernamentale secrete ale „Comisiei Biroului Politic” a cărei misiune consta în pregătirea reformei economice în Uniunea Sovietică. „Grupul Ciubais” a creat, în februarie 1987, clubul „Restructurarea”, la Moscova, iar mai apoi şi la Leningrad, adică o organizaţie politică de luptă pentru democraţie. Clubul „Restructurarea” a fost nucleul în jurul căruia s-a creat, în 1989, Frontul Popular din Leningrad. Membrii fondatori ai clubului „Restructurarea” din Leningrad, în frunte cu Petr Filippov, au intrat în prezidiul Sovietului din Leningrad după 1990. Clubul „Restructurarea” din Moscova avea să realizeze, în martie 1987, prima dezbatere referitoare la „Legea întreprinderii de stat” ce va fi pusă în aplicare foarte curând. „Grupul Ciubais” va fi suplinit cu un „al doilea val” de tineri reformatori ce proveneau din clubul „Sintez” de pe lângă Palatul Tineretului. Clubul „Sintez” a apărut în primăvara anului 1987 şi a fost creat pe baza Clubului Tinerilor Economişti (apărut în 1984) care au absolvit Institutul Economico-Financiar din Leningrad (LFEI). Dintre personalităţile care au făcut parte din acest club „Sintez”, menţionăm pe Alexei L. Kudrin, Alexei B. Miller şi Andrei N. Illarionov, care a pronosticat, în primăvara anului 1998, faptul că peste o jumătate de an va avea loc „default”-ul Federaţiei Ruse, ceea ce a constituit biletul de intrare în „Echipa Putin”. Alexei L. Kudrin va interveni pe lângă Alexei Bolşakov, şeful Uniunii Rusia-Belarus şi prim-adjunct al premierului Federaţiei Ruse, pentru ca Putin să primească o slujbă la Kremlin. După absolvirea Facultăţii de Economie a Universităţii de Stat din Leningrad în 1983, Alexei L. Kudrin îşi va face doctoratura la Institutul de Economie din Moscova, în 1988, după care s-a întors la Leningrad şi a început să lucreze la Institutul pentru Probleme Social-Economice (ISEP). Anatoli B. Ciubais a candidat la conducerea ISEP la invitaţia lui Alexei L. Kudrin. În 1990, Alexei L. Kudrin a devenit adjunctul preşedintelui Comitetului pentru Reformă Economică, apoi în fruntea Comitetului pentru Economie şi Finanţe a Primăriei din Sankt-Petersburg. Kudrin va deveni, în martie 1995, al doilea prim-adjunct, alături de Vladimir V. Putin, al primarului Anatoli A. Sobceak. După demiterea din funcţie şi plecarea la Moscova, Alexei L. Kudrin a îndeplinit mai multe funcţii importante în administraţie, cu ajutorul lui Anatoli B. Ciubais, iar din mai 2000 a devenit vice-prim-ministru şi ministru de Finanţe al Federaţiei Ruse.  
„În vreme ce Dumnezeul nostru este legea, Dumnezeul său este preşedintele”
Iuri Skuratov
În funcţia de adjunct al şefului Direcţiei Patrimoniului pe probleme juridice şi bunuri străine deţinute de statul rus, Vladimir V. Putin va sta doar un an după care va deveni şeful Deoartamentului de Control al Kremlinului responsabil pentru verificarea funcţiunilor statului. Cu sprijinul, surprinzător, totuşi, al lui Anatoli B. Ciubais, Vladimir V. Putin îl va cunoaşte pe Valentin Iumaşev, şeful Administraţiei Prezidenţiale, ceea ce-l va aduce în atenţia lui Boris Elţîn în 1997. Putin va primi o nouă însărcinare, respectiv să gestioneze relaţiile Kremlinului cu cei 89 de guvernatori regionali ai Federaţiei Ruse, însă fără a se expune în mod public. Noua însărcinare i-a permis lui Vladimir V. Putin să înţeleagă „cât de distrusă era ierarhia” şi faptul că aceasta trebuia refăcută. În 1998 va refuza avansarea la gradul de general FSB, însă va accepta funcţia de director al Serviciului Federal de Securitate (FSB) ca civil. 
 
Preşedintele Boris Elţîn spunea despre Putin că este „un intelectual, un democrat, care poate avea o gândire nouă şi este tranşant la modul militar”.
 
În calitate de director al FSB, Vladimir V. Putin se va implica în reformarea sistemului de informaţii şi securitate intern, epurarea vechii gărzi şi aducerea colegilor săi din Sankt-Petersburg, recăpătarea influenţei FSB în societatea rusă şi în viaţa politică, precum şi în lupta cu Procurorul Geenral al Federaţiei Ruse, Iuri Skuratov. 
 
Observatorii scenei politice de la Moscova au remarcat faptul că „gruparea piteriană” (foto dreapta) a preluat rapid controlul departamentelor din FSB. Împiedicarea lui Iuri Skuratov de a investiga afacerile familiei prezidenţiale a lui Boris Elţîn îl va ridica pe directorul FSB în ochii „Familiei” de la Kremlin. „Are psihologia unei persoane din cadrul serviciilor speciale. Rolul său era să mă neutralizeze. În vreme ce Dumnezeul nostru este legea, Dumnezeul său este preşedintele”, mărturisea Iuri Skuratov cu referire la Vladimir V. Putin. 
 
În contextul luptei pentru putere dintre „Familia” lui Boris Elţîn şi ceilalţi competitori politici din Moscova, preşedintele Boris Elţîn a decis să demisioneze în favoarea noului prim-ministru al Federaţiei Ruse, Vladimir V. Putin, care urma să-i garanteze imunitatea juridică în faţa avalanşei de acuzaţii de corupţie. 
 

Ceremonia plecării lui Boris Elţîn, 31 decembrie 1999
 
După plecarea lui Boris Elţîn, la 31 decembrie 1999, noul preşedinte-interimar al Federaţiei Ruse îi va concedia, în ianuarie 2000, pe adjuncţii şefului Administraţiei Prezidenţiale şi îi va numi în funcţiile rămase libere pe membrii „grupării piteriene”: Igor I. Secin, Viktor P. Ivanov, Dmitri A. Medvedev şi Alexandr S. Abramov. Dmitri N. Kozak va deveni, în iunie 2000, adjunct al şefului Administraţiei Prezidenţiale. În alegerile generale din 26 martie 2000, 52,50% dintre cetăţenii ruşi vor vota pentru noua speranţă a elitei politice ruse: ex-colonelul KGB Vladimir V. Putin.
„Aş dori să raportez că grupul de ofiţeri FSB repartizat să lucreze sub acoperire în guvernul federal şi-a îndeplinit cu succes prima serie de misiuni”
Vladimir V. Putin
 
Pe 7 mai 2000, Vladimir V. Putin va fi investit în mod oficial în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia s-a desfăşurat în Marele Palat al Ţarilor de la Kremlin în prezenţa a peste 500 de persoane, foarte multe în uniformă, printre care şi ultimul şef al KGB, generalul Vladimir A. Kriucikov. 
 
Mass-media va reţine faptul că pe 18 decembrie 1999, viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse declarase la banchetul ce sărbătorea înfiinţarea poliţiei secrete sovietice: „Aş dori să raportez că grupul de ofiţeri FSB repartizat să lucreze sub acoperire în guvernul federal şi-a îndeplinit cu succes prima serie de misiuni”. Oaspeţii au râs, după cum a râs şi Vladimir V. Putin, mai târziu, spunând că a fost o glumă nevinovată. În aceeaşi zi a restaurat o placă memorailă de pe clădirea FSB-ului prin care se reamintea lumii că Iuri V. Andropov, singurul şef al poliţiei secrete sovietice ce ajunsese secretar general al PCUS, lucrase acolo.
 
După preluarea mandatului de preşedinte la 7 mai 2000, Vladimir V. Putin a trecut la îndeplinirea unei noi serii de misiuni:
1) a garantat imunitatea în faţa legii pentru Boris Elţîn;
2) a iniţiat o nouă doctrină militară rusă care prevedea dreptul ruşilor de a folosi primii arma nucleară;
3) a reintrodus obligativitatea antrenamentului militar pentru rezervişti;
4) a oferit dreptul pentru 40 de miniştri şi alţi demnitari ai statului rus de a clasifica informaţii cu statut secret;
5) a reînfiinţat antrenamentul militar obligatoriu în gimnazii, atât publice, cât şi private;
6) a preluat controlul asupra SVR-ului, la 20 mai 2000, prin numirea lui Serghei N. Lebedev, care lucrase în spaţiul german;
7) l-a impus pe un vechi cekist, Serghei Ivanov (foto dreapta), la Ministerul Apărării şi pe Boris V. Grâzlov la Ministerul Afacerilor Interne. 
 
Trebuie menţionat faptul că şase din cele unsprezece decrete ale lui Vladimir V. Putin, la începutul mandatului său, aveau de-a face cu sistemul militar. 
 


Artilerie rusă pe frontul cecen
 
În contextul evenimentelor petrecute în spaţiul sovietic, după 21 august 1991, cetăţenii sovietici vor dărâma statuia lui Felix E. Dzerjinski, întemeietorul poliţiei secrete sovietice (CEKA), iar pe soclu vor fi proferate fel de fel de injurii. O mână nevăzută le ştergea noaptea, pentru ca a doua zi să reapară noi scrieri. Într-o zi de septembrie 1991 cineva a scris: „Adio, Felix, noi te-am apărat prost!”. Nimeni nu a mai şters nimic, iar opinia publică a înţeles că, totuşi, ultimul cuvânt l-au avut cekiştii. 
 

Harta unei zone care va provoca mari probleme preşedintelui Putin
 
Având în vedere cele petrecute în spaţiul ex-sovietic, începând cu 7 mai 2000, putem spune că începe să ne îngrijoreze ceea ce preşedintele Boris Elţîn consemna pentru istorie: „Imperiul se răzbună pe căderea sa!”.
 
 
KGB, FSB, SVR, Putin, Kozak, Sobceak, Elţîn, Kudrin, Rusia, Sankt-Petersburg