Ce fel de Rusie conduce Putin şi ce loc îşi face în istorie? Mark Galeotti: „Nu este la fel de sângeros ca Stalin şi nici la fel de măreţ ca Petru cel Mare”

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Sigur, sunt multe de spus despre Vladimir Putin, începând de la imaginea sa publică, uneori prezentată sub forma unui machism pervers, continuând cu teama sa legată de opoziţie, care se exprimă adesea printr-o reprimare brutală a detractorilor, precum şi cu viitorul său, şi anume dacă se va pensiona în 2024, odată cu expirarea celui de-al patrulea său mandat prezidenţial, sau va insista să rămână la Kremlin.

Cert este că şi-a făcut un loc în istoria Rusiei, dar ce fel de loc? Şi ce fel de ţară conduce?

Pentru a-şi unifica teritoriul multietnic, stăpânit pe vremuri de vikingi şi de mongoli, fără nici o frontieră naturală reală şi pe cât de european pe atât de asiatic, Rusia şi-a făcut din multiplele sale influenţe propria sa identitate, chiar dacă asta a presupus de multe ori falsificarea istoriei. Dar, adoptând mistificările, s-a limitat în raporturile sale cu ceilalţi. Aflat la putere de mai bine de două decenii, Vladimir Putin şi-a pus la rândul său amprenta în acest sens, scrie, pentru Slate, expertul în securitate Mark Galeotti, autor al mai multor cărţi despre istoria Rusiei.

Stabilizarea internă a Rusiei şi restabilirea rolului său, în manieră conflictuală şi uneori irascibilă, pe scena mondială sunt în apanajul său. Dar nu a fost la fel de sângeros ca Ivan (cel Groaznic) sau Stalin (cel mai sângeros dintre toţi) şi nici la fel de măreţ ca Petru cel Mare. Îi lipseşte totodată fineţea intelectuală a lui Lenin sau Andropov, precum şi instinctul politic subtil al ţarinei Ecaterina cea Mare sau al cneazului Dmitri Donskoi.

„Un personaj de tranziţie”

Asta nu înseamnă că Putin trebuie depreciat, ci pus, pur şi simplu, la locul care i se cuvine. El încearcă, fără îndoială, să-şi impună propria viziune asupra raportării ruşilor la istoria lor. Manualele şi cursurile universitare nu au voie să se abată de la versiunea politică oficială, care înalţă triumfurile şi minimizează tragediile. Din această perspectivă, Stalin este văzut ca un modernizator şi un lider de război, în timp ce gulagul este lăsat uitării. Putin vrea ca noua interpretare oficială a trecutului ţării să fie „lipsită de contradicţii interne şi să nu permită dubla interpretare”, de parcă istoria ar fi foarte simplă.

El nu este primul care a încercat să dicteze imaginea şi trecutul Rusiei. Dmitri Donskoi s-a înconjurat de cronicari, Ecaterina cea Mare a avut grijă să ofere un profil al ţării sale în Europa, în timp ce Alexandru al III-lea a dus o amplă campanie de „readucere pe calea cea bună” a intelectualilor care-i contestau principiul „autocraţie, ortodoxie şi naţionalism”. Dar cea mai mare încercare de reformulare a trecutului în acord cu propria ideologie i-a aparţinut lui Stalin, prezentat de propaganda sovietică pe post de corector al unei ediţii despre istoria Partidului Comunist care a fost tiparită în peste 42 de milioane de exemplare în 67 de limbi, fiind poate cea mai citită carte după Biblie.

Şi totuşi, niciuna dintre aceste reinterpretări nu a reuşit să-şi atingă scopul. Un popor palimpsest, fără graniţe geografice, culturale sau etnice clare, este, fără îndoială, extrem de dornic să-şi ofere mituri naţionale care să-l unifice şi să-l definească, dar este totodată destul de dificil de cuprins într-o istorie liniară, „lipsită de contradicţii interne şi fără duble interpretări”.

Putin se înscrie perfect în structurile generale ale istoriei ruseşti, dar pare mai degrabă un personaj de tranziţie - nici sovietic, nici cu adevărat post-sovietic.

Uniunea Sovietică a pierdut în mod evident duelul cu Occidentul. Incapabilă să concureze în cursa înarmării lansată de Ronald Reagan, a ajuns într-o poziţie vulnerabilă pe scena internaţională. În încercarea de a moderniza Uniunea Sovietică, care implica în mod necesar liberalizarea imperiului, Gorbaciov nu a făcut decât să provoace nelinişte în rândurile naţiunilor sale, ceea ce a dus în cele din urmă la prăbuşirea sistemului. În opinia lui Putin, aceasta a fost „o catastrofă geopolitică”.

După frământările din perioada Elţîn, Putin a ajuns la concluzia că principala ameninţare la adresa ţării consta în slăbiciunea sa internă - poate menţinută de puteri străine ostile - şi, prin urmare, în ciuda tuturor investiţiilor în armată şi aventurismului militar în străinătate, a mizat pe un regim foarte conservator. El este noul avatar al lui Nicolae I în combaterea dezordinii, al patriarhului Nikon în restaurarea vechii ortografii, şi poate în cel mai bun caz al lui Petru cel Mare, mulţumindu-se să adopte tehnologiile occidentale pentru a înarma statul şi a ţine în mână elita, dar nedorind să facă reforme la bază.

Ironiile de pe palimpsest

Scrierile se tot suprapun peste palimpsestul rusesc. Cu toate că generaţia lui Putin - cunoscută ca homo sovieticus - rămâne dominantă, este urmată îndeaproape de altele două, una modelată în haoticii ani ’90, iar cealaltă care a cunoscut doar Rusia sub conducerea lui Putin.

Unii se revoltă şi se îndreaptă către Occident în căutare de inspiraţie şi ambiţii. Alţii amestecă ortodoxia lui Putin cu cinismul la modă, îmbrăţişând postura de dur adoptată de Rusia pe scena internaţională şi periindu-şi preşedintele cu mesaje de susţinere pe tricouri.

În acelaşi timp, în loc să se simplifice, aşa cum crede Putin, lucrurile de fapt se complică. O moschee nouă şi uriaşă se înalţă în apropierea stadionul olimpic din Moscova, ridicată de musulmani din Caucazul de Nord şi Asia Centrală. Odată cu ei vin noi influenţe, sub forma, de exemplu, a restaurantelor caucaziene sau a bazarului vertical afgan care ocupă o mare parte din Hotelul Sevastopol din Moscova, care datează din epoca sovietică.

Putin a insistat pentru ridicarea unui statui imense a Sfântului Vladimir lângă Kremlin, dar este vorba despre Vladimir I de Kiev, iar inaugurarea a avut loc când Vladimir fusese transformat în Volodimir şi Kievul în Kiiv. Ori, spre deranjul lui Putin, Ucraina nu doar că este o ţară independentă, ci şi o ţară aspiră spre Vest. Oare Vladimir aparţine din punct de vedere cultural Rusiei?

Pe aeroporturile din Moscova, turiştii chinezi au locuri separate pentru verificarea paşapoartelor. De asemenea, tot mai multe panouri sunt în chineză. În Orientul Îndepărtat, un flux de bani chinezi remodelează oraşe întregi şi economii regionale.

Hipertextul

Remodelarea nu se opreşte la geografia fizică a Rusiei. Palimpsestului i se adaugă un hipertext, adică medii virtuale în care informaţiile şi influenţele culturale circulă liber. Trei sferturi dintre ruşi folosesc internetul în mod regulat. Mulţi dintre ei sunt la curent cu ştirile online din surse străine, urmăresc videoclipuri străine şi formează comunităţi transfrontaliere online. De la camere de chat până la comunităţile de jocuri video, ruşii nu se manifestă doar ca troli provocatori, ci şi participă activ la noi mişcări virtuale.

Plasând Rusia în opoziţie cu Europa şi cu Occidentul în general şi contestând ordinea internaţională şi valorile occidentale, Putin se vrea definit. Este o caracteristică comună conducătorilor ruşi, mai ales de când Ivan cel Groaznic s-au autointitulat drept „ţar”.

Putin tot încearcă să apeleze la fel şi fel de mituri în sprijinul acreditării ideii despre excepţionalismului rus, în ideea că ţara sa ar avea un rol special şi eroic în lume. Însă toate eforturile teoreticienilor şi istoricilor afiliaţi Kremlinului de a încerca să-i convingă pe ruşi că sunt un popor aparte, separat de Europa şi care nu are nicio treabă cu abordările sale „pernicioase” culturale şi geopolitice, arată că se îndreaptă împotriva curentului.

La urma urmei, chiar şi ruşii care îl venerează pe Putin şi îşi inscripţionează chipul lui pe tricouri sunt dornici să înveţe engleza, să devoreze emisiuni şi filme TV occidentale şi chiar caută în propriile lor creaţii să se potrivească marilor curente occidentale. Rusia este de fapt o ţară în care poţi vedea, pe o parte a străzii, o imensă pictură murală spre gloria unui mare general şi, de cealaltă parte a străzii, o altă pictură murală la fel de imensă despre lansarea unui film de succes de la Hollywood, şi nu unul oarecare, ci Captain America.