Bliztkrieg pe ritmuri de kazaciok la Moscova: Putin impune Rusiei schimbări abrupte ale puterii în stat
0
O singură zi i-a trebuit lui Vladimir Putin ca să facă reforma în Rusia. Miercuri, 15 ianuarie, în nici o oră, a ţinut un discurs despre Starea Naţiunii, a demis – într-o formă simplă, a la russe – Guvernul Medvedev în deplinătatea sa şi a numit un nou premier, în persoana lui Mikhail Mishustin, şeful fiscului din Rusia.
Resorturile schimbării sunt puţin cunoscute încă, dar e clar că avem de a face cu un cutremur şi cu o schimbare abruptă în Rusia lui Putin, cu multiple valori de întrebuinţare.
Sacrificarea paratrăsnetului Medvedev
Premierul Dmitri Medvedev a jucat rolul unui paratrăsnet pentru Putin în cea de-a doua perioadă a Preşedinţiei sale. Şi bugetul de imagine, încredere şi resurse politice şi de imagine al său s-a epuizat miercuri. Ajuns la 20 de ani în funcţie ca preşedinte, tocmai celebrată – la 31 decembrie 1999 a devenit preşedinte interimar după demisia preşedintelui Elţîn – Vladimir Putin l-a sacrificat pe premierul său. În acelaşi timp, Preşedintele statului rus a anunţat brusc, în discursul său despre Starea Naţiunii, că trece la schimbări fundamentale în Constituţia Federaţiei Ruse.
Anunţul diferitelor elemente ale viitoarei reforme Constituţionale, pe care o va supune referendumului popular – primul după 1993, când a fost adoptată Constituţia Federaţiei Ruse sub Elţîn – păstrează suficientă confuzie şi ambiguitate asupra viitoarelor raporturi de putere din Rusia. Totuşi câteva elemente sunt clare: se schimbă fundamental raportul de putere, aparenţa este una democratică, mişcând responsabilităţile numirii puterii executive către Parlament – Duma de Stat – care va propune şi vota Premierul, vicepremierii pe ramuri şi principalii miniştri. Preşedintele Rusiei va rămâne cu puteri majore, putând să schimbe miniştrii şi să numească toate poziţiile în sfera de securitate, fără însă a putea trece peste Parlament în privinţa premierului şi a miniştrilor principali votaţi.
Cel mai important punct al discursului este faptul că se menţine prevederea că Preşedintele nu va putea avea mai mult de două mandate succesive. Recunoaşterea acestei situaţii, chiar dacă preşedintele rus o numeşte marginală, secundară, arată că 2024 va fi momentul retragerii lui Putin de la conducerea statului rus, din postura de Preşedinte, cel mai probabil într-o altă poziţie în stat. Dar ceea ce e cert Dmitri Medvedev a fost eliminat din postura de Premier, înlocuit cu şeful Fiscului, Mikhail Mishustin, un personaj obscur despre care azi nu se pote spune dacă va fi un banal birocrat ascultător, care va încasa costurile situaţiei interne ca şi Medvedev, dar fără aura de fost preşedinte al Rusiei, sau intră pe o trambulină spre o funcţie de prim plan, eventual cea de premier ales de către Duma de Stat sau de viitor preşedinte al Rusiei.
De reţinut este şi discursul lui Putin şi explicaţiile sale cu această ocazie, în care a vorbit despre schimbare, reformă şi respectarea „opiniei publice”. Dacă mai adăugăm natura aparent democratică a schimbărilor pe care le impune Rusiei, ne-am putea gândi că s-a produs un cutremur major în ţara lui Putin şi că lucrurile intră pe un făgaş mult mai apropiat unei democraţii mai reale, mai concrete, mai serioase decât curenta verticală a puterii şi democraţie dirijată, gestionată şi coordonată de către preşedintele atotputernic, care devine istorie.
„Azi, în societatea noastră e o cerere clară de schimbare“, afirmă Putin în discursul său. „oamenii doresc dezvoltare, se luptă să înainteze în cariere, în educaţie, să devină mai prosperi.“ „Vom putea construi o Rusie puternică şi prosper doar pe baza respectării Opiniei publice“. Pachetul de reforme va fi supus unui vot naţional, a mai adăugat Putin, fără a specifica data scrutinului.
Ajuns la 67 de ani, Vladimir Putin rezolvă, astfel, în primul rând problema de credibilitate şi de susţinere publică, asta după ce încrederea în guvern, premier şi în el însuşi s-a prăbuşit la cote inexistente înainte de alegerea sa în funcţie la al doilea mandat de după pauza ca premier al lui Medvedev. Medvedev şi-a îndeplinit rolul şi a putut să se retragă ca vicepreşedinte al Consiliului de Securitate – prezidat de Putin. Paratrăsnetul a putut fi sacrificat în speranţa unei reveniri a susţinerii pentru Putin. În plus, din această postură, îl va seconda pe viitorul Preşedinte în treburile executive legate de securitate, cel puţin în faza iniţială a mandatului, preluarea din nou a acestei funcţii fiind mai puţin probabilă. Schimbarea – chiar şi numai de faţadă - reclamă figuri politice noi în prim plan.
Vladimir Putin şi fostul premier Dmitri Medvedev FOTO EPA-EFE
Duma de stat, Partidul sau Consiliul de Stat preiau substanţa puterii în Rusia?
De aici încolo, ambiguitatea e maximă şi esenţa reală a migrării puterii substanţiale, reale din Rusia stă în detaliile proiectului. Mişcarea a fost bruscă pentru a evita hiatusul, nesiguranţa şi impredictibilitatea. O lovitură a la russe. Însă din puţinele detalii prezentate, nici crochiul viitorului proiect nu e gata, dar, cel mai probabil, nici substanţa lui. Nici măcar în ceea ce priveşte viaţa politică pe care şi-o mai doreşte Putin după 2024 sau dimensiunea responsabilităţilor sau postura de control pe care vrea să o menţină, cel mai probabil.
Modelul Nazarbaiev pare a fi cel mai apropiat: Preşedintele matusalemic al Kazahstanului a schimbat şi postura de preşedinte dar rămâne cu butonul de control până într-acolo încât, la fiecare gest de independenţă a noului preşedinte Kassym-Jomart Tokayev, îi preia liniştit din atribuţii fără nici o crâcnire din partea acestuia.
O altă variantă speculată este preluarea posturii de premier – dar probabilitatea pare redusă, ştiut fiind că există un tip de plictiseală combinată cu respingere a rutinei de conducere a treburilor publice de către Putin zi de zi. El joacă mai recent mai degrabă rolul de punct de echilibru între curentele confruntaţionale şi competiţia de putere din Rusia, în rest fiind tot mai nemulţumit când problemele din regiuni ajung - tot mai des - spre a fi rezolvate chiar de Preşedinte, depăşind guvernatorul local şi premierul.
Postura de preşedinte al unui Consiliu de Stat sau altă instituţie ce va capacita o putere de control pare a fi mai interesantă azi pentru Putin după 2024. Nu întâmplător, pe noua variantă, şi Guvernatorii regiunilor şi subiectelor Federaţiei vor avea roluri mai importante, o variantă de aplicare în variantă rusă a principiului subsidiarităţii sau de autonomie locală în varianta Putin.
Pe varianta prezentată de către Putin - dacă ea va fi reflectată ca atare în noua Constituţie - substanţa puterii se mută la Premierul controlat de Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului care-l numeşte, alături de principalii miniştri. Premierul îl poate depăşi, astfel, ca putere simbolică şi de fapt pe Preşedinte, ale cărui puteri se diminuează, dar rămâne şeful statului, după cum a anunţat Putin. Kremlinul păstrează, deci, elementele ce ţin de securitate naţională, ca atribute executive, alături de numirile de miniştri formale – premierul şi miniştrii principali votaţi de Parlament/Dumă. Balanţa aduce în prim plan, din nou, Partidul ca instrument, într-o Dumă dominantă contând rolul Preşedintelui Dumei dar şi cel al Partidului principal sau al majorităţii constituite.
Transferul de putere a la russe
Pe de altă parte, e greu de spus dacă nu cumva semnalul succesiunii lui Putin nu a fost dat cu această ocazie. Direct sau indirect, prin voinţă afirmată sau prin presiunea generală pe care a resimţit-o, din dorinţa de a ieşi din prim planul responsabilităţilor sau forţat să renunţe la majoritatea acestora, Vladimir Putin intră într-o formulă clară de transfer al puterii. Mai întâi, viitorul Preşedinte al Rusiei nu va mai avea puterile sale şi el nu va fi viitorul Preşedinte. Apoi formula aleasă, mută cea mai mare parte din puterea reală la Dumă şi partidul/partidele de Guvernământ, ulterior la Premier.
Nu e mai puţin adevărat că, şi în cazul unui transfer, varianta e mai degrabă una soft, una care nu generează tangaje sau bătălie pentru putere. Omul forte al regimului ar urma, astfel, să dispară, iar puterea să se împărta în mai mulţi poli polii între Preşedintele viitor, premierul viitor şi viitorul şef de partid sau preşedinte al Dumei de Stat. O asemenea situaţie poate antrena, în timp, rivalităţi clare, şi rămâne în amintire situaţia confruntării cu tancurile din 10 septembrie 1993 în care preşedintele Boris Elţîn asedia Casa Albă, pe atunci sediul Dumei contuse de Ruslan Hazbulatov, lângă care se afla vicepremerul Rusiei, Aleksandr Rutskoi.
În Rusia, dacă împarţi puterea, şansa de a apărea bătălii directe între personalităţi şi instituţii este enormă. E adevărat că au trecut mai bine de 26 de ani de atunci, dar maturizarea democratică şi cultura politică nu e neapărat sigur că s-a dezvoltat atât de puternic în Rusia pentru a limita şi îndigui institutional rivalităţile şi bătăliile naturale pentru putere. Poate de aceea o variantă de Consiliu de Stat cu Putin păstrând capacitatea de control şi reechilibrare a unor asemenea eventuale rivalităţi este postura vizată de către actualul preşedinte.
Cert este că, în varianta propusă, Rusia nu ar mai fi condusă de o mână forte, ci de instituţii puternice cu personalităţi de forţă ce deţin părţi ale puterii, eventual echilibrate între ele de un mecanism instituţional nespecific precum un Consiliu de Stat, croit special pentru Putin. Însă succesiunea lui Putin ar disipa puterea. Chiar dacă un nou rol în stat – cel de control şi reechilibrare sau altul - ar putea fi găsit, nu e sigur, totuşi, ce va face Putin după 2024? Rămâne o întrebare cu răspunsuri ambigue, nesigure, multiple şi, în orice caz, neclare. Nu ştim dacă doar pentru observatorii externi şi pentru publicul rus sau şi pentru actualul Preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin.
Detaliile reformei pornite, apoi calitatea persoanelor ce vor ocupa diferitele funcţii în stat, în al treilea rând modul în care vor fi îndeplinite aceste funcţii sunt cele care vor da adevărata măsură a acestei reforme, peste 4-5 ani. Credem că aceste elemente sunt în curs de a fi perfectate şi echilibrele vor fi găsite în funcţie de impactul reformei anunţate. Şi de modul în care se vor reaşeza raporturile de putere între instituţii, vom şti dacă acest echilibru dinamic va fi unul corect şi acceptat sau va genera confruntări interne majore. E de văzut şi cine vor fi cei care se vor înşirui să se bată pentru aceste funcţii. Dacă nu cumva, în prima fază, şi ei, vor primi firmanul tot de la Vladimir Putin.
Din punctul meu de vedere, nu m-aş apuca să cânt deja prohodul lui Putin. Ideea unei succesiuni fără a fi succesiune pare să fie esenţa acestei schimbări de Constituţie, pentru a nu ştirbi autoritatea actualului Preşedinte, ba din contra, pentru a o întări pe bucata de mandat rămasă. Chiar şi perspectiva asupra rămânerii lui Vladimir Putin într-o funcţie esenţială de putere, de control şi echilibrare, limitează visele unor lideri mai ambiţioşi de a prelua puterea deplină în stat, puterea actuală a lui Putin. Nici democraţia nu se va instala în Rusia, chiar acceptând aplicarea reală a celor anunţate, inclusiv o formula de mutare a deciziei în forme colective mai largi, precum Duma de stat sau partidul dominant.
FOTO publika.md/en.fhr.ru
Aş fi foarte atent la Mikhail Mishustin, noul premier. O figură, altfel, ştearsă, cu bună cunoaştere atât a economiei, cât şi a finanţelor şi a companiilor de stat şi private. Rolul său de până astăzi în stat pare să-l recomande şi drept un bun cunoscător al relaţiilor, proprietăţilor, veniturilor individuale şi mişcărilor de influenţă între potentaţii regimului şi diverse companii. Aceasta e metoda actuală a intervenţiilor la acest nivel pentru evitarea controalelor, pentru limitarea consecinţelor acestora şi a plăţilor la stat ca sancţiuni. Iar intervenţiile pot să fi venit, în ultimii ani, doar de la deţinătorii diferitelor poziţii de forţă din structura de putere a Federaţiei Ruse.
Chiar dacă pare cantonat cu precădere în zona economico-financiară, idea scoaterii din joben poate avea două sensuri: fie un premier mediocru politic, bun executant, în mâna Dumei şi a lui Putin, bun încasator în faţa populaţiei şi lesne de schimbat fără mari probleme, fie un om matur, la 53 de ani, pregătit pentru trambulina reală de putere, care va prelua postul de premier şi puterea relevantă din viitorul stat rus, după schimbarea Constituţiei. Personal, aş privilegia cel mai mult ultima variantă, care e modelul după care Putin a ajuns în fruntea statului rus. Şi, după cum se spune, dacă ai învăţat metoda o dată pe pielea ta, o vei folosi şi când vei avea tu nevoie de un succesor.
Se încarcă comentariile...
