Biserica Ortodoxă rusă cere clemență pentru Pussy Riot

Biserica Ortodoxă rusă cere clemență pentru Pussy Riot

Pussy Riot

Biserica Ortodoxă rusă a lansat un apel la clemenţă faţă de cele trei membre ale grupului Pussy Riot, condamnate la închisoare după ce au devastat altarul unei catedrale în timpul unui protest punk.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Fără a avea dubii asupra legitimităţii deciziei justiţiei, cerem autorităţilor statului să dea dovadă de clemenţă faţă de condamnate, în speranţa că vor renunţa la repetarea acestui gen de sacrilegiu", se arată într-un comunicat al Bisericii ortodoxe ruse.

Cele trei membre ale trupei punk Pussy Riot, arestate în februarie, au fost condamnate la câte doi ani de închisoare de Tribunalul din Moscova, care le-a găsit vinovate de "huliganism" şi "instigare la ură religioasă", după un proces intens mediatizat pe plan internaţional.

Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, 30 de ani, şi Maria Alehina, 24 de ani, au interpretat ceea ce ele au numit "o rugăciune punk" în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Ele îi cereau Sfintei Fecioare să "îl alunge pe Putin" de la putere, "au încălcat ordinea publică" şi au adus "ofense sentimentelor religioase ale credincioşilor", fără să îşi exprime apoi regretul pentru fapta comisă, a declarat judecătoarea Marina Sirova.

Formația protesta la adresa patriarhului Kiril, deoarece acesta își arătase fățiș susținerea pentru Vladimir Putin, în cursa pentru prezidențiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările