Vedem ce au făcut înaintaşii noştri şi-i învăţăm pe copiii noştri acest drum (n. AG. al prieteniei sârbo-ruse). 

Acestea sunt cuvintele preşedintelui Serbiei, Tomislav Nikolic, cu ocazia primirii omologului său rus, Vladimir Putin, la parada militară de la Belgrad (parada a comemorat 70 de ani de la eliberarea Belgradului de Armata Sovietică şi forţele patriotice sârbe de sub ocupaţia naziştilor). 

Europa este în cea mai profundă criză de securitate, generată de conflictul din Ucraina de la sfârşitul Războiului Rece. Criza de la Kiev a influenţat direct instituţiile fundamentale europene: UE şi NATO. Summitul Europa-Asia de la Milano a avut pe agendă relaţia economică şi politică dintre cele două blocuri, soluţiile pentru situaţiile conflictuale din diferite zone, terorismul, crima internaţională, răspunsul în situaţii de criză, cauzate de unele dezastre naturale, dar miezul acestuia a rămas cantonat în criza din Ucraina. Contextul este marcat de nesiguranţă, în condiţiile în care echilibrul păcii este fragil în Ucraina, ritmul de desfăşurare al ostilităţilor în Orientul Mijlociu, unde ISIS avansează spre Bagdad, este în creştere, iar protestele studenţilor la Hong Kong şi evoluţia impredictibilă a viruslui Ebola creează zone de insecuritate.

Preşedintele Putin şi-a început participarea la summitul de la Milano cu o întârziere de patru ore, venind de la Belgrad, unde gazdele sârbe i-au oferit o lungă paradă militară (cea mai mare din istoria de după 1990 a Serbiei) în onoarea sa. A intrat direct la dineul şefilor de state, în timpul discursului preşedintelui Consiliului European, deşi avea prevăzută anterior dineului o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel. Putin are un obicei de a întârzia. Anul trecut, la întâlnirea stabilită cu Papa Francisc, a întârziat 50 de minute. Putin a avut o agendă separată faţă de cea a summitului, cu un obiectiv central: anularea/diminuarea sancţiunilor impuse Rusiei după anexarea Crimeei. De asemenea, preşedintele rus şi-a pregătit un breakfast cu preşedintele ucrainean, Petro Poroshenko, la care au participat şi liderii importanţi europeni. Prietenul lui Putin, Silvio Berlusconi, l-a întâltint pe preşedintele rus cu acordul parchetului italian, el fiind în arest la domiciliu, dar primind o zi liberă pentru acest eveniment. Întâlnirea a avut loc după miezul nopţii, discuţia dintre cei doi durând mai bine de două ore. Întâlnirea cu Angela Merkel s-a desfăşurat după dineu, cu patru ore mai târziu decât fusese planificată. Între timp, cancelarul Merkel s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean, Petro Poroshenko. Merkel a avut pe agenda sa, pe lângă problemele economice şi financiare ale Europei, situaţia din Ucraina, care, deşi se află sub protecţia unui acord de încetare a focului, semnat la Minsk de părţile implicate, are încă multe lacune.

Complicată agendă a summitului şi a liderilor participanţi, dar plină de semnificaţii! Lupta Germaniei, aflată în ascensiune economică şi politică, desfăşurată cu aliatul francez şi cel italian devoalează conotaţii contondente.  Prioritatea Europei din flancul sudic este creşterea economică, invocată de Italia şi Franţa împotriva unei Germanii care cere rigoare în cheltuirea banilor guvernamentali şi deficite mici. Semnalele îngrijorătoare date de evoluţia în scădere a pieţelor internaţionale au dus la o micşorare a investiţiilor economice şi un declin al pieţelor financiare, ceea ce a făcut ca François Hollande şi Matteo Renzi să ceară măsuri expansive de finanţare. Ambii au prezentat bugete care eludează normele europene de austeritate în ceea ce priveşte împrumuturile bancare. Pieţele sunt într-o tulburare accentuată de criza ucraineană, criza din Orientul Mijlociu şi răspândirea virusului Ebola.

De ce s-a oprit Valdimir Putin la Belgrad?

Soldaţi aliniaţi pentru paradă, tancuri pe străzi şi avioane în aer, toate acestea par a aminti de un nou război în Balcani. Este, de fapt, o paradă pregătită pentru Vladimir Putin, prima în peste 30 de ani. Serbia se află în mijlocul unei confruntări a Rusiei cu Europa în privinţa Ucrainei. Belgradul este prins între dorinţa declarată de a se alipi UE şi tradiţionala prietenie slavă cu Federaţia Rusă. Covorul roşu pe care a fost invitat să păşească preşedintele Vladimir Putin face ca drumul Serbiei spre UE să apară ca fiind extrem de complicat. Va ajuta parada militară la ascensiunea Serbiei spre UE? Scepticismul este pe buzele analiştilor politici, dar chiar şi ale diplomaţilor. Ambasadorul SUA la Belgrad declara pentru ziarul Vecernje Novosti că este problema sârbilor pe cine invită, dar poţi avea relaţii bune cu Rusia şi China, dar şi cu SUA, dar o vizită a unei delegaţii chineze diferă de o vizită a unei delegaţii ruseşti. Chinezii nu au atacat pe nimeni, în schimb, ruşii, da. Răspunsul a venit promt de la ministrul de Externe al Serbiei, Ivica Dacic: Nu avem nimic împotriva unei vizite a preşedintelui Obama, dar va veni? Vom avea doi invitaţi pentru tango!

Putin s-a oprit la Belgrad să celebreze 70 de ani de la înfrângerea nazismului în Serbia de către Armata sovietică şi a depus împreună cu preşedintele Tomislav Nikolić o coroană de flori la cimitirul soldaţilor sovietici morţi în Al Doilea Război Mondial. Comemorarea s-a petrecut cu patru zile înaintea zilei oficiale, pentru a înlesni vizita preşedintelui rus la Belgrad, aflat în drum spre Milano. Simbolismul vizitei este influenţat de resursele energetice furnizate Serbiei, dar şi de noţiunea de frăţie slavă cu rădăcini adânci în istorie. Religia ortodoxă prezervă aceleaşi valori tradiţionale, conservatoare. Serbia are o problemă cu independenţa Kosovo, dar a redus mult critica la adresa independenţei acestui teritoriu pe care nu-l recunoaşte.

Ce vrea preşedintele Putin de la Belgrad?

Nu are, conform declaraţiilor de la ultima vizită, din 2011, nimic înpotriva aderării la UE, dar este împotriva aderării Serbiei la NATO. În cazul în care Belgradul va dori să adere la NATO, rachetele nucleare ruseşti vor avea în vizor ţinte din Serbia. De asemenea, Putin a precizat că dacă Serbia se va integra în UE, parteneriatul comercial pe care-l are cu Federaţia Rusă se va încheia şi toate avantajele ce decurg din acesta vor fi sistate. Kremlinul presează guvernul de la Belgrad să construiască porţiunea sa de magistrală de gaz care să facă parte din gazoductul South Stream, ce ocoleşte Ucraina. Se pare însă că premierul sârb, Aleksandar Vucic, este de părere că acest lucru devine imposibil fără un acord al UE.

Ce vrea Belgradul de la Federaţia Rusă?

Serbia nu a impus sancţiuni Federaţiei Ruse pentru simplul motiv că propria economie este controlată prin resursele energetice de Gazprom. Belgradul capitalizează criza din Ucraina şi interdicţiile comerţului UE cu Rusia prin creşterea propriului comerţ (comerţ care beneficiază de subsidii substanţiale ale statului, adresate întreprinderilor sârbeşti) cu bunuri de larg consum şi produse alimentare către Moscova. De fapt, un regim comercial avantajos, care să sprijine o economie necompetitivă, este ţinta guvernului de la Belgrad. Investiţiile ruseşti în Serbia se situează la 3 miliarde de USD. 145% din PIB-ul Serbiei se bazează pe rezultatele companiei NIS, preluată de LUKOIL. Serbia timite produse industriale în Rusia de peste 130 de milionae USD, cu posibilitatea de a creşte la 500 de milioane USD.

Concluzii?

Criza din Ucraina, în viziunea ruşilor, este similară cu cea din fosta Iugoslavie, iar ţinta finală este reprezentată de slavii ortodocşi, în opinia analiştilor ruşi. Această paralelă creează frisoane în cancelariile occidentale, dar şi printre ţările de graniţă ale Federaţiei Ruse (Polonia, România şi Ţările Baltice). Situaţia din jurul Serbiei este una aflată într-un echilibru firav, în care UE investeşte enorm pentru a păstra ordinea de drept şi a evita confrutările militare. Balcanii sunt un focar de război european, mai ales în situaţia actuală. Serbia, chiar prin acceptarea condiţiilor occidentale de integrare în UE nu renunţă la vechile teritorii. Rusia continuă să sprijine vocile sârbilor care doresc reintegrarea Kosovo în propriul teritoriu. Pentru unii liderii europeni conservatori, UE trebuie să cuprindă toate statele europene, cu excepţia Rusiei. Se pare că metoda de a scrie diverse lucruri importante pe şerveţele este încă la modă. În drum spre Mongolia, preşedintele Putin şi-a notat punctele din planul de pace cu Ucraina pe un serveţel şi le-a anunţat odată ce a aterizat în Ulan Bator.

Acum, după ce acesta a fost acceptat la Minsk, la Milano discuţiile s-au reluat între Ucraina şi Federaţia Rusă pentru realizarea unui contract de livrare de energie în iarna care vine. Rusia nu a cedat nimic din pretenţiile pe care le-a ridicat referitor la condiţiile de livrare. Încercările nereuşite ale lui Cameron şi ale Angelei Merkel de a-l face pe Putin să acţioneze în stoparea alegerilor planificate de rebelii ucraineni în noiembrie, înaintea alegerilor naţionale, i-a nemulţumit pe aceştia şi a dus la concluzia că sancţiunile trebuie să rămână în vigoare. Discuţia lui Putin cu cancelarul Merkel nu a fost una cu rezultate bune. Începută la ora 23, ea a durat două ore şi, deşi singurul prieten a lui Putin, Angela Merkel a încercat să soluţioneze câteva probleme legate de Ucraina. Putin a rămas ferm pe poziţii, luând în calcul şi faptul că Europa este divizată în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor împotriva Moscovei. Întâlnirea cu unul din puternicii politicieni italieni, Silvio Berlusconi, i-a adus acestuia şi partidului său punctele politice necesare unei reveniri în prim-planul scenei italiene, Il Cavalliere fiind considerat de presa din peninsulă singurul politician capabil să discute cu Putin.

De fapt, la Milano au avut loc trei întâlniri între Putin şi Porosenko, prima cu participarea prim-miniştrilor englez şi italian,  a cancelarului german şi a preşedintelui Franţei, apoi o întâlnire cu participarea cancelarului Germaniei şi a preşedintelui Franţei şi o a treia între cei doi protagonişti. La finalul întâlnirilor, Porosenko a declarat că punctele acordului de la Minsk vor fi implementate în totalitate, iar alegerile generale ucrainene vor avea loc în Donetsk şi Luhansk. În rest, multe neclarităţi şi multe lucruri ambigui. Cert este că România este încercuită pas cu pas de un proiect pus la punct de Moscova. Banii investiţi de Gazprom şi LUKOIL sunt destinaţi creării de oportunităţi politice şi economice conducătorilor de la Kremlin.

Febra alegerilor prezidenţiale de la noi nu ne scuteşte de a urmări cu mare atenţie geopolitica rusă la nivelul Europei Centrale şi de Est, mai ales în condiţiile în care Polonia a pierdut doi oameni numiţi în funcţii europene sau parlamentare, iar Ungaria are probleme cu Washingtonul. Ce ne mai rămâne: Parteneriatul strategic cu SUA îl valorificăm sau ne întoarcem cu faţa spre Răsărit? Să nu ne fi fost de ajuns CAER, Tratatul de la Varşovia şi distrugerea elitei politico-militare şi economice de regimul comunist impus de sovietici?