Azi, reuniunea de la Moscova a noilor stăpâni ai Siriei

Şefii diplomaţiilor ruse, iraniene şi turce se întâlnesc azi la Moscova pentru a discuta despre viitorul Siriei. O conferinţă cu o semnificaţie specială deoarece ar trebui să transmită cel puţin trei mesaje extrem de importante.

Primul ar trebui să vorbească despre soliditatea relaţiilor din triunghiul de putere Rusia-Iran-Turcia, în acest moment singurul relevant la modul aproape absolut în ecuaţia Orientului Apropiat şi care a impus, prin forţa armelor, noua soluţie pe teritoriul sirian.

Multă lume se întreabă însă dacă triumviratul respectiv este într-atât de solid încât să reziste la cea ce a fost calificat drept un semnal serios de ruptură, adică atitudinea discordantă a Turciei care a salutat lovitura aeriană a colegilor săi din NATO (SUA, Franţa, Marea Britanie), condamnată însă cu fermitate şi în termeni foarte duri de Moscova şi Teheran. Dincolo de evidentul interes de actualitate, răspunsul ar testa foarte serios capacitatea celor trei ţări de a prezenta pe viitor un proiect unitar având Siria în centrul său geografic, dar cu relevanţă pentru ceea ce înseamnă proiectul mai larg de reorganizare a puterii şi zonelor de influenţă din întreg Orientul Apropiat. Un proiect foarte amplu care implică dimensiuni foarte ample economice şi de securitate dar şi, cel puţin până în acest moment, conferea celor trei ţări postura extrem de invidiată de Puteri Garante pentru ceea ce ar trebui să se negocieze în viitor. Dacă acum există doar un cert şi extrem de vizibil control cvasi-absolut asupra teritoriului sirian din partea forţelor acestui triumvirat, cu americanii ieşiţi voluntar din joc şi anunţând retragerea iminentă a ultimilor lor 2000 de soldaţi, întrebarea care se pune din ce în ce mai des este dacă, pentru orice va însemna discuţie despre Siria şi nu numai, doar cu aceste trei ţări se va discuta în Orientul Apropiat... perspectivă deloc liniştitoare atât pentru Israel cât şi pentru o serie dintre ţările din Golf care au aflat recent că s-ar putea să se bazeze doar pe forţele proprii sau, în orice caz, în primul rând pe forţele proprii. Priviţi, preluată din două surse diferite (Al Jazeera şi Deutsche Welle) hărţile care răspuns la întrebarea: în Siria, cine deţine acum controlul în teren? 

Acesta ar putea fi al doilea mesaj amorsat de reuniunea de azi. Interesant de observat că, din punct de vedere militar, dacă va exista o soluţie, cel mai probabil va fi vorba despre o împărţire a teritoriului sirian în trei zone de influenţă, asigurând Turciei un control total asupra zonei kurde aflată acum sub presiunea enormă a ofensivei declanşate de Ankara prin operaţiunea "Ramura de măslin" şi a retragerii aproape la fel de totale a sprijinul logistic promis de americani. Şi cu asta, spun  unele surse, este posibil ca interesele de moment al Turciei în zona Siriei să fi fost atinse, rămânând doar perspectiva unei eventuale şi mereu posibile extinderi a operaţiunilor sale militare prin trecerea Eufratului, dorind să zdrobească şi ultimele puncte de rezistenţă ale rebelilor kurzi din Irak.

Rămâne prezenţa masivă a Rusiei, cu bazele militare care-i asigură un statut de jucător strategic extrem de solid pentru orice tip de operaţiune defensivă sau ofensivă în Orientul Apropiat, cu capacitatea reală de a institui zone eficiente de excludere şi interdicţie de acces. Şi nu numai deasupra Siriei. Context în care vor oferi aliatului iranian culoarul atât de mult dorit către Mediterana, securizat de construcţia unor baze terestre iraniene în Siria dar şi de concesionarea eventuală a unui port militar? Un tablou care nu ar fi complet fără a pomeni de interesele enorme ale Chinei care doreşte propriul său acces securizat (aerian, terestru şi maritim) pentru a dezvolta reţeaua regională a Noului Drum al Mătăsii.

Dar ceilalţi ce fac?

Aici ar putea să fie importantă direcţia spre care se îndreaptă cel de-al treilea mesaj de azi de la Moscova.  Şi depinde de ce înţelegeţi prin sintagma "ceilalţi" căci este absolut evident că interesele occidentale sunt divizate. Am urmărit în această săptămână la Bruxelles ce-a de-a doua conferinţe internaţional a donatorilor pentru Siria, încercare reuşită a europenilor de a spune că, că pe mai departe, doresc să fie implicaţi în proiectele de reconstrucţie, mesaj adresat Damascului dar destinat în realitate celor trei puteri garante ale soluţiei viitoare. Şi că este aşa, o demonstrează apelul direct transmis de Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, cum că  "Rusia şi Iranul să exercite o presiune asupra Damascului în scopul de a-l convinge să se aşeze ka masa negocierilor duse sub auspiciile ONU". Nu este un apel oarecare deoarece, iată, UE recunoaşte direct rolul Moscovei şi Teheranului ca actori inconturnabili în obţinerea oricărui tip de soluţie. De altfel la o reuniune anterioară, la Soci, Rusia transmise oficial că "este interesată de reluarea procesului de negocieri de la Geneva".

Dar, la reuniunea de azi, va fi vorba oare doar despre Siria, rămânând deci în cadrul aşa-numitului "proces Astana" prin care cele trei ţări s-au angajat să ajungă la impunerea unei încetări durabile a focului în zonă? Personal, tind să cred că nu va fi deloc aşa.

Este ultima reuniune a celor trei mari puteri înainte de momentul de la 12 mai, ziua în care Donald Trump îşi va face cunoscute intenţiile privind "dosarul iranian", sure diplomatice de cel mai înalt nivel de la Bruxelles confirmându-mi ieri că scenariul cel mai posibil va fi retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul. Ceea ce, din punctul de vedere al UE şi împărtăşit în totalitate de Moscova, înseamnă anularea singurei soluţii diplomatice care şi-a dovedit utilitatea practică şi intrarea într-o zonă directă de mare primejdie.

Aceasta este marea miză a tuturor discuţiilor de acum şi, în acelaşi timp, aceasta este uriaşa temere a momentului. Un eventual conflict direct regional provocat de un atac militar asupra Iranului ar avea nişte consecinţe internaţionale imediate, începând cu explozia instantanee a întregului teritoriu al Orientului Mijlociu. Se poate? Din păcate, răspunsul este că da, foarte uşor. Şi, în momentul în care citiţi aceste rânduri, părţile posibil a fi antrenate în conflict discută scenarii alternative. Oricum, centrele de criză sunt activate.

Şi noi? Păi, e simplu, noi cu ale noastre. Plus că e şi vacanţa de 1 Mai.